contra vântului, autogirul realiza portanța necesară pentru a se ridica împreună cu pilotul. Era legat de submarin prin intermediul unui cablu de remorcaj dublat cu unul telefonic având circa 300 de metri lungime. Putea să atingă o altitudine de maximum 100 de metri, de unde se putea avea o vizibilitate de până la 35 kilometri, capacitatea de detecție vizuală a submarinului fiind astfel mărită de circa 4 ori. De acolo, observatorul putea detecta nave izolate sau un convoi cu mult timp înainte de a fi detectat el însuși. Odată găsită o posibilă țintă sau întrevăzută o primejdie, autogirul era rapid coborât cu ajutorul unui vinci și apoi dezasamblat, depozitat, iar submarinul intra sub apă. În cazul apariției unor avioane inamice, soarta pilotului era incertă. Deoarece submarinul trebuia să intre în imersiune de urgență, pilotul era părăsit. El putea lăsa autogirul sărind cu ajutorul unei parașute, urmând a fi recuperat din mare ulterior. Peste 200 de astfel de "zmee" au fost construite și extensiv utilizate, până când superioritatea aeriană aliată a devenit zdrobitoare. Din vara lui 1944 "Bachstelze" (codobatură) a fost foarte rar utilizat, dar chiar și în zilele sale bune nu s-a bucurat de popularitate printre echipaje deoarece primejduia viața pilotului. Existau totuși mulți voluntari pentru școlarizare, deoarece antrenamentele se făceau 3 luni în apropierea Parisului...

Încercările de a transporta avioane la bordul submarinelor se pare că s-au terminat odată cu cel de al doilea război mondial dar ideea de a conferi submarinelor posibilitatea de lovire la distanță prin intermediul unor vectori purtători de mare viteză se regăsește în submarinele purtătoare de rachete de astăzi.

CRISTIAN CRĂCIUNOIU

SLAVA

Fosta revistă de modelism Model-Ibau Heute din fosta RDG avea o rubrică foarte îndrăgită: de micromachete. Cu mai mulți ani în urmă a fost prezentat crucișătorul sovietic Slava, unitate ce dă numele unei clase de patru nave ultramoderne. Vă prezentăm planurile acestui crucișător atât pentru a satisface cererile a numeroși cititori, cât și pentru a vedea cum primesc constructorii acest gen de machete.

Poate cel mai remarcabil fapt din istoria navei constituie participarea crucișătorului la întâlnirea de la Malta dintre președinții SUA și URSS ca navă amiral sovietică. Omologul american, crucișătorul Bellknap a vizitat anul trecut portul Constanța de Ziua Marinei și a putut fi vizitat de către public.

Unitățile clasei Slava, alături de crucișătoarele clasei Kirov sunt cele mai mari nave cu misiuni de luptă contra altor unități de suprafață din marina sovietică. Având un corp similar cu unitățile precedentei clase Kara, Slava au o caracteristică particulară: raportul lungime-lățime are o valoare mult mai mică, lățimea mare asigurând o platformă foarte stabilă pentru toate tipurile de arme.

Această caracteristică au și cele mai noi fregate americane, clasa Arleigh Burke. Prova este foarte lansată iar la pupă se găsește o poartă amovibilă pentru lansarea sonarului de adâncime variabilă. Suprastructurile sunt concentrate în zona centru-proră, un corp central cu două punți ce se continuă cu un turn de cinci punți suprapuse și un bloc-arbore piramidal. Un al doilea arbore piramidal se găsește către pupă, urmat de coșurile masive și un spațiu liber unde se află montate rachetele antisuprafață SA-N-6 montate în sisteme verticale de lansare, apoi blocul hangarului și puntea de zbor.

Aparatul motor, identic probabil cu cel instalat pe clasa Kara se bazează pe patru turbine cu gaz cuplate printr-un sistem de reductoare cu două axe portelici, cu o putere de circa 120.000 CP ceea ce corespunde unei viteze de 34 noduri. Să menționăm că cei care au introdus primii turbinele cu gaz ca sistem de propulsie principal la marile unități de luptă au fost constructorii navali sovietici din anul 1963 cu clasa Kashin.

Armamentul principal constă din opt perechi de rachete suprafață-suprafață tip SS-N-12 (cu o bătaie estimată de peste 40 km, ghidate peste orizont cu ajutorul unui elicopter sau al unui avion) ce îndeplinesc misiunea de marcatori de țintă). Acestea sunt montate în tuburi cilindrice fixate două câte două de o parte și de alta a suprastructurii centrale. Rachetele SA-N-6 suprafață-aer sunt conținute în 8 rampe verticale cu o rezervă de 64 arme, iar cele antiaeriene SA-N-4 pot fi lansate cu ajutorul a două rampe articulate duple. Artileria principală conține două piese de 130 mm ce se găsesc în turela de la proră, cea antiaeriană (antirachetă) cuprinde șase tunuri cu țevi rotative de 30 mm.

Pentru lupta antisubmarin sunt utilizate două lansatoare de câte 12 țevi RBU 6000 și două lansatoare de torpile cvadruple de 533 mm. Capacitatea ofensivă, antisubmarin este sporită prin îmbarcarea unui elicopter Kamov 25 sau 32. Echipajul are aproximativ 600 de oameni.

Sistemele electronice cuprind un radar bi-tridimensional de cercetare aeriană îndepărtată Top Pair (denumire de cod NATO), un radar bi-tridimensional de cercetare aeriană și de suprafață Top Steer, trei radare de navigație Palm Frond, un radar Front Door pentru ghidarea rachetelor de suprafață, un radar Top Dome pentru ghidarea rachetelor suprafață-aer (cu antena pe blocul hangar), două radare Pop Group pentru ghidarea rachetelor suprafață-aer SA-N-4, trei radare Bass Tilt pentru ghidarea tunurilor de 30 mm, un radar Kite Screech pentru tirul pieselor de 130 mm, dispozitive de recunoaștere amic-inamic, aparatura de comunicație prin satelit, un sistem integrat de război electronic cu opt antene Side Globe, patru Rum Tub și zece Bell, un sonar montat în bulbul provei etc.

Lungimea: 187 m Lățimea: 20 m Pescajul: 7,6 m Deplasament: 10 500 t standard, 12 500 t maximum.

KRZYSZTOF WOLFRAM