CRUCISATORUL PORTELICOPTER MOCKBA 2 UNITATI: MOSKVA LENINGRAD-în rezervă

CARACTERISTICI TEHNICE Tip: Crucișător portelicopter Nume: MOSCOVA, LENINGRAD Intrare în serviciu: 1967 respectiv 1968 Dimensiuni: lungime totală 189.m, lățime totală: 34 m Pescaj: 10 m Propulsie: 4 căldări la 2 grupuri turboreductoare Putere: 100000 CP Viteza maximă: 31 noduri Autonomie: 9000 mile la 18 noduri; 4500 mile la 29 noduri Armament: 2 rampe binate pentru rachete de suprafață SA-N-3 (48 arme de rezervă), o rampă binată pentru rachete antisubmarin SUW-N-T (15 arme de rezervă), 4 turele binate de 57 mm, 2 lansatoare antisubmarine RBU 6000 cu 12 țevi. Aeronave îmbarcate: 14 elicoptere antisubmarine Ka-32 Helix.

Apariția în flota oceanică sovietică a unui portelicopter de mare capacitate în anul 1967 a însemnat o revoluție în strategia utilizării elicopterelor ca mijloc de luptă antisubmarin. Clasificate inițial ca distrugătoare antisubmarin, aceste nave au dus la transformări radicale în concepțiile luptei pe mare atât la ruși cât și la americani.

Construcția unor portavioane în marina rusă a fost o doleanță veche. Să menționăm că marina țaristă a fost printre primele din lume în transformarea navelor de pasageri în nave port-hidroavioane. În 1916-1917 pasagerele IMPERATOR NICOLAI I și SMR ROMANIA au fost transformate la Nicolaev, în Marea Neagră. Într-unul dintre numerele viitoare vă vom prezenta nava românească, una dintre "Lebedele Mării Negre", inclusiv cu fotografie ca purtătoare de hidroavioane.

În anii premergători celui de al doilea război mondial, Sovietele s-au dovedit adeptele cuirasatelor, principalele eforturi financiare și constructive îndreptându-se spre acest tip de nave. După război, atunci când statisticile arătau clar, că peste 55% dintre navele distruse erau victime ale aviației, când războiul din Pacific fusese câștigat datorită portavioanelor, s-a relansat problema construcției unor portavioane sovietice de mărime medie. Concepția pur continentală a armatei sovietice, diverse conjuncturi de Comitet Central PCUS au dus la începerea elaborării unor proiecte în 1953 și în 1955, la anularea acestora în 1958 și la categorisirea portavioanelor ca arme imperialiste.

Abia apariția în flotele NATO a submarinelor nucleare purtătoare de rachete a dus la schimbarea concepțiilor. Din auxiliare, submarinele au trecut în rolul de "navă capitală" în principalele flote ale lumii și navele de suprafață au căpătat vânătoarea de submarine ca principală misiune. Apărarea antisubmarină a zonelor îndepărtate (cu alte cuvinte detectarea și atacarea submarinelor în zonele de lansare) a căpătat o importanță deosebită. Un elicopter acoperă o zonă cu mult mai mare decât orice vânător de submarine convențional și la un preț de cost de câteva zeci de ori mai redus. Apariția navelor vânătoare de submarine a fost o consecință firească a necesității creșterii eficienței în acest domeniu.

Dragos Tătaru

Italienii l-au proiectat și construit pe VITTORIO VENNETO, spaniolii pe PRINCIPE ASTURIAS, britanicii clasa INVINCIBILE etc. La ruși, un colectiv de ingineri navali, condus de A.S.Savicev a realizat proiectul purtătoarelor de elicoptere din clasa MOSKVA, la vremea respectivă, cea mai modernă unitate de acest fel din lume. Concepută ca "distrugător antisubmarin", nava avea posibilități deosebite de apărare antiaeriană atât cu rachete cât și cu artilerie automată de calibru mediu. Hangarul adăpostea 14 elicoptere Kamov K 38 Hormon, în varianta inițială. Prima navă a clasei a fost terminată în 1963 și a intrat în dotarea curentă a flotei Mării Negre în mai 1967. Constructorul șef a fost dr.ing. I.I.Vinnik. Un an mai târziu intra în dotare a doua unitate, botezată LENINGRAD, iar la sfârșitul lui 1967 a început construcția celei de a treia unități ce trebuia să se numească KIEV. Această din urmă unitate a suferit pe parcursul construcției numeroase transformări ce s-au dovedit neviabile, nava fiind casată înainte de a intra în dotare, numele fiind folosit pentru o altă clasă de nave portelicoptere, mult mai mari.

În 1967 a apărut IAK-ul 36, inițial cunoscut sub numele SK-36, primul avion sovietic cu decolare-aterizare verticală ce a intrat în dotare curentă. Experiențele executate la 18 noiembrie 1972 cu un astfel de avion la bordul lui MOSKVA, aflat în aplicație împreună cu nava amiral OCEAKOV în Marea Neagră a consacrat apariția aviației îmbarcate și la ruși, și dus la demararea proiectelor pentru clasa AMIRAL KUZNETOV (ex TBILISI), primele portavioane strategice rusești.

Din fericire, activitatea acestor nave s-a încadrat în rutina patrulărilor oceanice și a aplicațiilor obișnuite. În anul 1974, LENINGRAD având la comandă pe căpitanul de rang I, L.A.Garamov a participat la activitatea de deminare a Canalului de Suez. Căldura tropicală, furtunile de nisip, uraganele frecvente, insuficiența apei potabile, recifurile de mică adâncime, lipsa hărților de plantare a minelor, au constituit factori de mare dificultate și complexitate în îndeplinirea misiunii. LENINGRAD s-a achitat cu bine de această misiune, piloții de elicoptere fiind la mare înălțime. În 1991, LENINGRAD a fost scos de pe lista unităților active ale flotei. MOSKVA își continuă activitatea, fiind vizitată la bord în ultimul timp și de către Boris Elțin. Nava se află în centrul actualelor dispute politice privind viitorul flotei Mării Negre.