În decembrie 1937, firma Nakajima primește o comandă din partea Koku Hombu pentru a dezvolta avionul de vânătoare Ki.27 (care tocmai intrase în producție), în vederea realizării de performante superioare. Se cerea ca noul avion să aibă o viteză de cel puțin 500 km/h, să ajungă la 5000 m în cel mult 5', să aibă o rază de acțiune de 800 km și un armament de cel puțin două mitraliere de 7,7 mm. Se mai cerea să aibă aceeași manevrabilitate ca și Ki.27 și să egaleze cele mai moderne avioane de vânătoare occidentale.

Proiectul a fost elaborat de aceeași echipă care realizase Ki.27. Deoarece se ceruse doar o dezvoltare a Ki.27, primele schițe arată un avion similar cu acesta, un Ki.27 mai rafinat, mai alungit, cu un motor Ha. 25, dar tot cu tren de aterizare fix și carenat. Încercările celor două aparate Ki.27 Kai cu tren escamotabil arată însă avantajele acestei soluții, care este încorporată în noile schițe.

Este realizată o machetă din lemn la scara 1:1 și se începe lucrul la primul prototip, Ki.4301. Acesta este terminat la uzinele Nakajima de la Ota pe 12.12.1938, iar ianuarie 1939 efectuează primele zboruri. Rezultatele sunt descurajante: vizibilitate slabă la sol, comenzi dure, încălzire exagerată a motorului, instabilitate longitudinală. Prototipurile Ki.4302 și Ki.4303 apar în ianuarie și februarie 1939, dar nici ele nu dau satisfacție.

Nakajima decide totuși să continue încercările, încurajată de Koku Hombu, care comandă 10 aparate de preserie, denumite Ki.43 Kai, destinate punerii la punct a modelului. Aceste aparate (construite între noiembrie 1939 și septembrie 1940) diferă față de primele trei prototipuri. Fuzelajul este alungit, cupola carlingii modificată, ampenajul vertical mărit, capotajul motorului lărgit, iar primele 5 au motoare Ha.25 cu un compresor cu o singură treaptă. Scaunul pilotului este reglabil, ceea ce îmbunătățește vizibilitatea la sol. Instabilitatea longitudinală și încălzirea motorului dispar, este îmbunătățită manevrabilitatea. Se încearcă și montarea unui motor Ha.105 cu compresor cu două trepte, dar se renunță datorită creșterii greutății. Pe Ki.4311 se va monta un tip special de flapsuri, tip "fluture", care, folosite în luptă, duc la obținerea unei manevrabilități egale cu a Ki.27, ceea ce va face ca avionul să fie acceptat.

În primăvara anului 1941, Koku Hombu comandă fabricarea în serie a noului avion, sub denumirea Nakajima Type 1 Ki.43-Ia "Hayabusa" ("Șoimul călător"). Modelul de serie va avea transformările introduse pe Ki.4311 și Ki.4313. Producția începe în toamna anului 1941.

NAKAJIMA Type 1 Ki.43 "Hayabusa" ("Oscar")

Variante ale avionului: - Ki.43-Ia - Prima variantă produsă, cu motor Ha.25 și două mitraliere de capotă calibru 7,7 mm; - Ki.43-Ib - Mitraliera din stânga este înlocuită cu una de 12,7 mm, ceea ce va avea ca urmare apariția unui carenaj pentru mascarea sistemului de alimentare cu muniție a mitralierei, în fața parbrizului; - Ki.43-Ic - Și a doua mitralieră de 7,7 mm este înlocuită cu una de 12,7 mm, iar suporții pentru rezervoare largabile sunt modificați pentru a duce și bombe de 30 kg. - Ki.43-IIa - Variantă mult modernizată. Se montează un motor Ha.115 cu elice metalică tripală, un capotaj al motorului mai lărgit cu priza de aer a compresorului în partea superioară, priza de aer ventrală este redusă, vizorul telescopic este înlocuit cu un reflexvizor, rezervoarele de carburant sunt cu autoetanșare, se instalează plăci de blindaj de 13 mm la spatele și capul pilotului, anvergura aripii este redusă, cupola carlingii este ușor modificată, grinzile de sub aripi sunt întărite pentru a putea duce bombe de 250 kg, iar mitralierele Ho.103 de 12,7 mm sunt înlocuite cu altele tot de 12,7 mm, dar Type 1, cu o cadență de tragere mai mare și 250 de cartușe fiecare. Este acceptat în 1942, intră în producție în toamnă iar primele aparate sunt livrate la începutul anului 1943; - Ki.43-IIb - Priza de aer superioară este lărgită iar tevile de eșapament sunt prelungite spre înapoi, dând astfel un efect propulsiv, ce va contribui la creșterea vitezei. Este varianta cea mai apreciată și construită în cel mai mare număr de exemplare. Ca performanțe, rivalizează cu cele mai multe avioane ce sunt opuse; - Ki.43-IIc - Numită și Ki.43-II Kai, această variantă intră în producție în primăvara anului 1942. Pipele de eșapament devin individuale cu efect propulsiv sporit, grinzile de sub aripi sunt mutate la exteriorul trenului de aterizare. Aceste transformări vor fi aplicate retroactiv și unor Ki.43-IIa și Ki.43-IIb; - Ki.43-IIIa - Se instalează un motor Type 2 Ha.115-II de 1190 CP și o priză tip Venturi sub fuzelaj. Producția începe în primele luni ale anului 1944.

Ki.43-I au fost produse într-un număr de 716 exemplare de către Nakajima până în noiembrie 1942. Ki.43-II au fost produse astfel: 2492 aparate la Nakajima (noiembrie 1942-septembrie 1944), 49 aparate la Rikugun (octombrie 1942-noiembrie 1943) și 2629 aparate la Tachikawa (aprilie 1943-15 august 1945). Ki.43-IIIa a fost produs la Tachikawa.

Nakajima a mai propus și un model Ki.43-IIIb, cu motor Mitsubishi Ha 33/42 de 1300 CP și mitralierele de capotă înlocuite cu tunuri Ho.5 de 20 mm, dar această variantă nu a fost acceptată.

În total au fost produse 5919 avioane Ki.43, din care Armata a primit 5751 bucăți.

Ki.43 s-a aflat în dotarea aviației militare a Japoniei (toate variantele), Thailandei (Ki.43-I), Manciuriei (Ki.43-IIa) și Franței (Ki.43-IIIa).

ACTIVITATEA OPERAȚIONALĂ

La începutul războiului din Pacific, Armata dispunea doar de 40 Ki.43, la 59 și 64 Sentai. Prima misiune de luptă va fi o escortă de bombardiere la Hong-Kong, în decembrie 1941. Prima luptă va fi susținută în februarie 1942, deasupra Malaeziei, împotriva unor Brewster "Buffalo" britanice. Total surclasate, bietele "Buffalo" sunt decimate. Apoi, deasupra Birmaniei, Ki.43 întâlnesc aparate Curtiss P-40 "Kittyhawk" pilotate de piloții din American Volunteer Group al generalului Claire Lee Chennault, Escadrila a 3-a fiind bazată la Mingaladon.

Japonezii (zburând atunci pe Ki.43-I) pierd mai multe avioane și descoperă că, dacă Ki.43 e mai manevrabil și urcă mai bine, în schimb P-40 are viteza în picaj mai mare, e mai bine înarmat și rezistă mai bine la lovituri.

Ca urmare a învățămintelor trase în aceste întâlniri apar Ki.43-Ib și Ki.43-Ic. Acestea sunt superioare avioanelor adverse, în general vechi și în număr mic, dar P-40 este în continuare un adversar dur. În acea perioadă, piloții japonezi erau foarte mândri de Ki.43, considerându-l cel mai bun din lume. Unii dintre ei ajung să aibă un palmares foarte bogat pe avion.

Totuși, se simte nevoia de îmbunătățire și astfel apare Ki.43-II. În vara lui 1943, acestea înlocuiesc vechile Ki-43-I, care vor fi expediate în școlile de pilotaj sau în Thailanda. Manciuria primește însă Ki.43-IIa, datorită vecinătății cu URSS-ul.

Ki.43-I se dovedește superior avioanelor de vânătoare aliate contemporane și este mai ușor de fabricat. Dar în scurt timp este și el surclasat și astfel apare Ki.43-IIIa, care nu este însă o mare reușită. Aceste Ki.43-IIIa vor intra în mare măsură în dotarea unităților de atac speciale Taiatari Tokobetsu, situate în metropolă.

Aceste unități sunt specializate în doborârea de bombardiere B-29 prin ciocnire voluntară. Cu timpul, în dotarea acestor unități vor intra și mai vechile Ki.43-IIb și Ki-43-IIc. Unele din aceste aparate aveau mitralierele demontate, pentru a putea urca până la formațiile de B-29, sau pentru a lua exploziv la bord.

Ki.43 a fost prezent pe toate teatrele de acțiune ale Armatei Japoneze. La început, aliații l-au denumit (eronat) "Zero" (dovadă a respectului pe care îl inspira), apoi "Jim" în cod C.B.I și "Oscar" în sistem U.S. Code Name. Cu timpul, respectul aliaților scade, datorită înzestrării lor cu avioane noi și performante, dar și datorită faptului că, la începutul anului 1944, americanii capturează un Ki.43 intact și îl experimentează în comparație cu P-38, P-47, P-51 și F6F-3, trăgând concluziile necesare și punând la punct diferite tactici pentru ca piloții aliați să știe cum să se ferească și mai ales cum să doboare un "Oscar". Au mai fost capturate apoi și alte aparate.

La sfârșitul războiului, un număr de Ki.43 au rămas în serviciu în "Indonesian People's Security Force", Thailanda și în serviciul... Franței.

Când francezii au reocupat Indochina, au găsit un număr de Ki.43, unele în stare de zbor. O parte din ele au intrat în dotarea Group de Chasse 1/7 care sosise la Saigon pe 22.11.1945 fără avioane. Mecanicii repară cu greu câteva avioane. Pe 01.12.1945 comandantul G.C. 1/7, cpt. Madon, decolează și face un zbor cu un "Oscar". Nu este entuziasmat, dar nu are ce face, va trebui să zboare pe ce are. Pe 07.12. "Oscar" este adoptat oficial ca avion standard al grupului. Pe 09.12., G.C. 1/7 este operativ, cu 6 Ki.43 în stare de zbor și alte 12 în reparație, iar piloții încep zborurile. Dar pe 13.12. un pilot moare la aterizare. Pe 16, alt accident. Zborurile sunt întrerupte pe 17, reluate apoi pe 28, dar accidentele reîncep. La 01.01.1946 sunt 8 avioane bune de zbor, dar pe 01.02., nu mai sunt decât 4. Grupul a avut 11 accidente, dintre care 4 mortale. Pe 07.02 "Oscar"-urile sunt interzise la zbor și scoase din dotare. Sosiseră avioane "Spitfire" pentru dotarea Grupului.

DESCRIEREA TEHNICĂ

Ki.43 este un avion de vânătoare monomotor, monoloc, monoplan cu aripa jos, cu carlinga închisă, tren de aterizare escamotabil, radio și instalația de oxigen, de construcție integral metalică (exceptând suprafețele de comandă, care sunt împânzite).

Fuzelajul, alungit, are forme fine, suple, dimensiunea anterioară fiind dată de diametrul motorului. Capotajul motorului este de tip NACA și are voleți pentru reglarea aerului de răcire a motorului. Pe capotaj se observă gurile canalizației mitralierelor. Sub capotaj se află o priză de aer, lungă la Ki-43-I și scurtă la celelalte modele. La Ki.43-II și Ki.43-III, la partea superioară se află priza de aer a compresorului și carburatorului. În fața carlingii se află două găuri pentru aerisirea canalizației mitralierelor, iar pe partea dreaptă, catargul antenei radio. Cupola carlingii se compune dintr-un parbriz și o parte mobilă care se deschide prin culisare spre înapoi. În fața carlingii este dispus rezervorul de ulei, iar în spatele ei radioul (capacul de acces la el se află pe partea stângă a fuzelajului). Prin parbriz trece vizorul telescopic (la Ki.43-I).

Aripile, de forma trapezoidală cu capul de plan rotunjit, cuprind rezervoarele de combustibil și trenul de aterizare. La încastrare, bordul de atac este împins spre înainte, pentru a face loc roților trenului de aterizare. Eleroanele sunt mari, eficace; flapsurile destul de mici, dar eficace și ele. Pe aripa stângă, la bordul de atac, este dispus tubul Pitot și farul de aterizare, iar pe extrados, la încastrare, un covor de cauciuc. Sub aripi sunt dispuse grinzile pentru agățarea bombelor sau rezervoarelor largabile. Pe capetele de plan, pe intrados și pe extrados, sunt dispuse luminile de poziție: roșu pe stânga, verde pe dreapta.

Ampenajele sunt fine, cu suprafețe de comandă mari. Pe ampenajul vertical (pe derivă) sunt dispuse, de o parte și de cealaltă, luminile de poziție albe.

Trenul de aterizare este escamotabil. Bechia are roata orientabilă, dar neescamotabilă. Roțile au pneuri cu presiune redusă.

Armamentul diferă în funcție de variantă și este compus din două mitraliere de capotă, sincronizate, trăgând prin discul elicei, și bombe de 30 sau 250 kg.

Motorul, de 14 cilindri în dublă stea, răcit cu aer, este de tip Nakajima Type 99 Ha.25, Type 1 Ha.115 sau Type 2 Ha.115-II. Evacuarea gazelor se face prin două colectoare simple sau efect propulsiv sau prin țevi de eșapament individuale, tot cu efect propulsiv. Antrena o elice din lemn, bipală, cu pas fix sau metalică, tripală, cu pas variabil. În fața cilindrilor motorului este dispus radiatorul de ulei.

Avantajele lui Ki.43 față de avioanele de vânătoare aliate contemporane lui erau manevrabilitatea mare și o mai mare viteză ascensională. În schimb, ca și Ki.27, avea putere de foc scăzută, viteza în picaj mică, blindaj deloc sau insuficient și o structură ușoară, foarte vulnerabilă.

EXPLICAȚII LA SCHEMELE DE VOPSIRE

Elemente generale, comune pentru toate versiunile: Interiorul carlingii este vopsit în verde foarte deschis, cu tabloul de bord și aparatele de ochire negre, scaunul, palonierele, manșa și celelalte manete aluminiu. Manșa și manetele de comandă au capetele îmbrăcate în cauciuc. Cu același verde deschis de la interiorul carlingii sunt vopsite interioarele locașelor trenului de aterizare, ale capacelor roților și interiorul flapsurilor. Catargul antenei, tubul Pitot și garnitura de la bechia sunt negre. Tot negre sunt balamalele eleroanelor, profundorului și direcției și tija de comandă a compensatorului profundorului. Țevile de eșapament au o culoare brun-roșcat, de metal ars. Palele elicelor au vârful vopsit în galben. Jambele trenului de aterizare, bechiei și tubul scurt din vârful coafei elicei sunt nevopsite (aluminiu). Coafele elicelor sunt vopsite în maro sau roșu. Suporții de bombe sau rezervoare de la Ki.43-Ic și IIIa, precum și priza Venturi de la Ki.43-IIIa sunt nevopsite (aluminiu).

DATE TEHNICE

Ki.43-Ia (În paranteză diferențe pentru Ki.43-Ib și Ki.43-Ic) Motor: Nakajima Type 99 Ha.25 de 1000 CP la decolare, 980 CP la 3000 și 950 CP în regim normal, antrenând o elice bipală, din lemn, cu pas fix și diametrul de 2900 mm (licență Hamilton Standard).

Anvergura: 11437 mm Lungimea: 8830 mm Înălțimea: 3270 mm Suprafața portantă: 22 m² Alungirea aripii: 5,74 Ecartamentul: 3400 mm

Greutatea: - gol: 1500 kg - încărcat: 2100 kg - maximă: 2580 kg

Plinul de carburant: 549 l Plinul de ulei: 45 l

Viteza: - maximă: 490 km/h la 4000 m - de croazieră: 320 km/h la 2500 m

Urcă la: - 3000 m în 2'50" - 5000 m în 4'50"

Plafon: 11750 m

Autonomie: - normală: 1000 km - maximă: 2500 km

Armament: 2 mitraliere Type 89 de 7,7 mm (1xType 89 și 1xHo.103 de 12,7 mm și 2 bombe de 15 sau 30 kg; 2xHo.103 și 2 bombe de 15 sau 30 kg).

Ki.43-IIa (Ki.43-IIb; Ki.43-IIc) Motor: Nakajima Type 1 Ha.115 de 1150 CP la decolare, 1120 CP la 2800 m și 980 CP la 5600 m, antrenând o elice tripală, metalică, cu pas variabil, licență Hamilton Standard, având diametrul de 2800 mm și diferența de pas de 20°.

Anvergura: 10840 mm Lungimea: 8920 mm Înălțimea: 3270 mm Suprafața portantă: 22 m² Ecartamentul: 3400 mm Unghiul de calare al aripii: 2° Diedrul aripii: 6° Alungirea aripii: 5,35

Greutatea: - gol: 1730 kg - încărcat: 2750 kg - maximă: 2925 kg

Încărcarea alară: 125 kg/m² Puterea specifică: 2,39 kg/CP

Plinul de combustibil: - normal: 546 l - maxim: 946 l

Plinul de ulei: 45 l

Viteza: - maximă: 530 km/h la 0m - de croazieră: 345 km/h la 4000 m - de aterizare: 118 km/h

Urcă la 5000 m în 5'49" (5'50") Plafon: 11200 m

Autonomie: - normală: 1620 km - maximă: 3000 km

Armament: 2 mitraliere Type 1 de 12,7 mm cu câte 250 cartușe și 2 bombe de 250 kg

Nr.1 Ki.43-Ia din celebra școală de pilotaj de la Akeno. Avionul nu este vopsit, are doar un panou antireflex negru care se prelungește în spatele cupolei carlingii. Curios, avionul nu are însemnele de stat (Hinomaru), ci doar emblema școlii de la Akeno, trecută cu roșu și alb pe derivă. Coafa elicei maro.

Nr.2 Ki.43-Ib, nr. 83, din 3 Chutai/47 Sentai. Extradosul vopsit în verde, intradosul albastru deschis, coafa elicei roșie. Vopseaua verde de pe extrados, de o calitate slabă, s-a exfoliat puternic de pe fuzelaj și, probabil, de pe bordurile de atac ale aripilor și ampenajelor și de pe zonele de la încastrarea aripilor. Pe fuzelaj și aripi sunt vopsite benzi late albe peste care sunt vopsite cu roșu însemnele de stat. Cu galben sunt vopsite: un inel pe fuzelaj în fața ampenajelor, iar pe derivă și direcție o stea, numărul 83 și însemnul Chutai-ului.

Nr.3 Ki.43-Ic nr. 19 din 3 Chutai/50 Sentai. Extrados verde, intrados albastru deschis, coafa elicei maro. Hinomaru de pe extradosul aripilor au o banderolă albă. Mai sunt vopsite: cu alb un fulger (însemnul 3 Chutai) pe ampenajul vertical și pe fuzelaj și cu galben: nr. "19" pe direcție (vopsit direct cu mâna, fără șablon) și o banderolă ce înconjoară fuzelajul, în fața ampenajelor. Fulgerul alb trece peste ea.

Nr. 4 Ki.43-IIa din aviația manciuriană. Avionul este nevopsit, doar cu panoul antireflex negru în fața cupolei carlingii și coafa elicei maro. Pe ambele laturi ale fuzelajului este trecută, cu negru, o lozincă patriotică. Însemnele de stat, vizibil derivate din cele japoneze, sunt trecute pe intradosul și extradosul aripilor. Au forma unui cerc vopsit jumătate în roșu, iar cealaltă jumătate în 4 benzi de lățime egală, astfel (de la centru spre margine): maro, alb, albastru, negru.

Nr. 5 Ki.43-IIb capturat și încercat de americani în Filipine. Avionul este nevopsit, doar cu panoul antireflex negru și coafa elicei maro. O parte a panoului antireflex lipsește, ceea ce arată că acea porțiune a fost deteriorată iar panourile respective înlocuite cu altele din stoc, nevopsite. Matricola "XJ 004" de pe ampenajul vertical (cu negru) a fost dată de americani. Însemnele americane (stea albă pe cerc albastru, cu dreptunghiuri albe cu banderola albastră pe laterale) sunt trecute pe lateralele fuzelajului și pe extradosul aripii stângi și intradosul aripii drepte.

Nr. 6 - Ki.43-IIc, matricola "A", din Group de Chasse 1/7, decembrie 1945, Pnom-Penh, Cambodgia. Avion nevopsit, cu coafa elicei roșie. Matricola cu negru. Direcția vopsită în benzi verticale de lățime egală albastru-alb-roșu, începând de la șarnieră. Cocardele franceze (roșu-alb-albastru, cu albastru în centru) sunt trecute pe lateralele fuzelajului și intradosul și extradosul aripilor.

Nr.7 Ki.43-IIIa, nr. 75, din 19 Shimbutai, vara 1945. Shimbutai erau unități speciale de atac prin ciocnire voluntară. Extrados verde, intrados albastru deschis, coafa elicei maro. Cu alb: banderola de pe fuzelaj din fața ampenajelor, săgeata de pe ampenajul vertical, cu galben: numărul "75" și emblema de pe ampenajul vertical. Emblemele Hinomaru de pe lateralele fuzelajului și extradosul aripilor au banderolă albă.

Dan ILOIU

Bibliografie: Bernard Millot - LES CHASSEURS JAPONAIS DE LA DEUXIEME GUERRE MONDIALE. Collection DOCAVIA, Editions LARIVIERE Revistele "Flug Revue", "Modelarz" și "Flieger Revue"