POD UMBLĂTOR

Floating bridges are to be seen even today in some isolate places of Romania. They have a long tradition, starting from the roman and byzantine times. In the XVII-th century they were exported all over the Danube afluents. We present here a floating bridge from Moldavia, in Piatra Neamț, 1928.

Printre cele mai vechi tipuri de ambarcațiuni de pe teritoriul românesc trebuie menționate luntrile pentru podurile umblătoare. În secolul XVIII găsim chiar documente scrise asupra tarifului vamal muntean, în care acestea sunt înscrise ca obiect de export. (V.A.Urechia, Istoria Românilor, vol. IV tarifele vamale de la 1 ianuarie 1792)

Multitudinea apelor ce brăzdează teritoriul românesc au dus la necesitatea confecționării unor mijloace de trecere acestora. Construcția unui pod fix, fie el din piatră sau lemn necesita eforturi deosebite. În același timp, pe un teritoriu bântuit de popoarele migratoare în drumul lor spre vest sau sud, un astfel de pod nu ar fi rezistst mult timp. De aceea, din toate punctele de vedere (economic, strategic...etc.) un pod umblător este soluția ideală.

Aceste poduri sunt menționate pe teritoriu încă din timpul romanilor, apoi a bizantinilor ș.a.m.d. Singurul care s-a aplecat în cercetările sale asupra istoriei științei și tehnicii românești a fost C.C. Giurescu. De la el aflăm că: Principiul podului umblător era și este următorul: pe două luntrii mari și late, adică pe două dubașe, se așeza și se fixa o podină din scânduri sau bârne, prevăzută la margini cu o apărătoare, podină pe care luau loc oamenii, căruțele sau vitele ce urmau a trece apa. Întreaga instalație mergea de la un mal la celălalt, grație unui scripeți care aluneca pe o funie rezistentă, din cânepă înșiră între cele două maluri în epoca veche în loc de funie de cânepă se întrebuința uneori uneori o funie de cupeni răsuciți, iar în epoca mai nouă un cablu metalic.

Mișcarea podului, atât într-un sens cât și în celălalt, era determinată de curentul apei: cu cât acest curent era mai repede, cu atât alunecarea de-a lungul funiei era mai iute. Operația de pornire sau oprire se făcea prin îngrijirea podarului.

Cea mai veche atestare documentară a unui pod umblător o avem într-un document al lui Ștefan cel Mare de la 4 aprilie 1488, prin care acesta confirmă dania bunicului său Alexandru cel Bun din 1412 asupra unui pod umblător peste apa Moldovei.

Mențiuni similare există și în Țara Românească sau în Transilvania. Nu este de mirare că dubașele pentru podurile umblătoare ajunseseră obiecte de export foarte căutate în secolele XVII-XVIII.

Principial podurile umblătoare ar putea fi clasificate după modul de propulsie în modul următor:

1. Cele care folosesc pentru traversare curentul apei. 2. Cele care folosesc pentru propulsie rame, zbaturi manuale sau vele. 3. Cele cu propulsie mecanică.

Pentru a folosi curentul apei, se bat bine în pământ pe cele două maluri câte doi stâlpi, care sunt ancorați și cu cabluri. Între ei se întinde o parâmă solidă sau chiar un cablu metalic. De cablu este agățat un scripeți, așa cum se vede în desenul explicativ de pe planșa de ansamblu. Cu ajutorul unor rame montate la pupă sau a două șafrane, se mențin cele două corpuri inclinate cu un unghi de 15-20° față de direcția curentului. Forța de rezistență la curent a corpurilor are o componentă perpendiculară pe direcția curentului, aceasta împingând podul într-o direcție sau alta în funcție de înclinare.

Cristiane Crăciunoaca

Pod umblător folosit pentru trecerea Bistriței la Piatra Neamț în locul denumit "Peste-Vale"

Piatra N. Vederea Bistriței cu Barca ce trece Peste-Vale.

Același pod peste Bistrița ca în pagina 17.

Armata română trecând peste râul Bodrog cu ajutorul unui pod plutitor (noiembrie 1944)