Cristian Craciunolu

Dezvoltarea traficului maritim pe litoralul nostru cât și necesitățile legate de asigurarea securității celor aflați pe mare au dus la înființarea societății SALVAMAR la 14 iunie 1933.

Prima salupă de salvare a societății a fost „Albatros", având o lungime de 10,2 m, o lățime de 2,8 m și un motor Diesel de 50 CP, care îi permitea realizarea unei viteze de 8.5 noduri. A fost construită de către santierele F. Lürsen din Bremen și a costat la vremea respectivă 1,8 milioane lei.

Primele bărci de salvare au apărut către sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX. Primul care a construit o barcă de salvare cu reale calități nautice, adaptată și reprodusă ca atare, a fost englezul Lionel Lukin, ce a transformat în anul 1784 o iolă norvegiană, făcând-o nesubmersibilă (nescufundabilă) prin montarea unor chesoane de aer lateral și la extremități.

În 1789 se instituie un concurs pentru cea mai bună barcă de salvare și cu acest prilej apar noi principii și soluții constructive, ca principiul redresării automate al lui Wiliam Woodhave, înlocuirea chesoanelor de aer cu blocuri de plută, ș.a. În 1807. Lionel Lukin elaborează proiectul unei bărci cu vele ce se poate întâlni și astăzi în exploatare.

Prototipul bărcilor de salvare moderne este cel realizat în Marea Britanie în 1849, cunoscut sub numele de „Beeching", conceput de Woodhave în 1789.

O perfecționare o reprezintă șalupa franceză „Moue", ce folosește pentru redresare asimetria celor 2 borduri, unul singur fiind prevăzut cu rezervoare de aer.

Dar cel mai perfecționat tip de barcă de salvare cu vele, tipul „Henry", a fost realizat în 1890, fiind prevăzut cu derivo (chila falsă) lestat cu plumb și așezat într-un puț de bord. Derivorul se trage în interior când barca este la uscat sau la navigație pe funduri mici. Putul derivorului se găsește la 20 cm sub punte și prin această dispoziție apa îmbarcată tinde să se scurgă la nivelul mării; golirea se face deci aproape imediat. Dublul fund etanș, care este de fapt flotorul bărcii, este compartimentat astfel spre a asigura flotabilitatea necesară și a putea servi și ca depozit.

În 1890 s-a lansat prima barcă de salvare propulsată printr-o mașină de abur, iar în 1904. prima barcă de salvare cu motor.

Albatrosul este o salupă perfecționată, fiind construită pe baza experienței și cerințelor anilor '30. A intrat în serviciu în octombrie 1936. Având o misiune cu totul specială. trebuind să iasă în larg pe orice vreme, mai ales pe furtună, ca trebuia să satisfacă mai multe condiții. Iată câteva dintre condițiile impuse în caietul de sarcini înaintat firmei constructoare, evident pe înțelesul tuturor:

1. Să aibă o foarte mare flotabilitate, realizată prin chesoane cu aer.

2. Să aibă o bună stabilitate; dacă ar rula prea tare ar face imposibil râmatul în cazul defecțiunilor ce pot surveni la motor; râmele s-ar rupe. echipajul ar fi aruncat în mare. Stabilitatea se va realiza fie lățind barca, fie prin chesoane laterale, fie prin lest. Se recomandă lestul, celelalte prezentând inconveniente serioase.

3. O mare capacitate de redresare în poziția de plutire normală, pentru a-și reveni imediat dacă este înclinată de valuri sau răsturnată.

4. Apa ce se imbarcă să poată fi evacuată cât mai repede, pentru a nu stânjeni și obosi echipajul, care de multe ori este nevoit să lupte zeci de ore cu furtuna.

5. Să fie suficient de rapidă chiar pe o mare demontată, pentru ca intervențiile la distanțe mai mari să fie eficiente.

6. Să poată fi ușor transportabilă pe o remorcă cu roți, ușor de lansat la apă și de suit la mal.

7. Să fie extrem de solid construită.

8. Să permită salvarea unui cât mai mare număr de persoane (în afara echipajului).

9. Compartimentul motorului să fie etanș, pentru ca în caz de răsturnare sau umplere cu apă motorul să funcționeze fără a se opri.

10. Ventilația să asigure evacuarea gazelor de eșapament astfel ca acestea să nu-i incomodeze pe ocupanții bărcii.

11. Motorul să poată funcționa tot timpul la maximum de putere, indiferent de starea mării.

12. Alimentarea cu combustibil a motorului să se facă din orice poziție.

13. Să posede un dispozitiv automat de decuplare a motorului în cazul întoarcerii la 180. pentru a nu vătăma persoanele ce ar nimeri în zona elicei.

Albatrosul a fost foarte activ încă de la începutul activității sale. Astfel, la bilanțul a 5 ani de activitate. aflăm că a efectuat 118 ieșiri cu 565 ore de funcționare, motorul nesuferind nici o avarie. Împreună cu salupa „Pescăruș" a salvat de la înec 78 de persoane și a dat îngrijiri și asistență unui număr de 643 persoane. Trebuie menționat că pe lângă ieșirile de asistență la naufragii, mai rare, se efectuau ieșiri de escortare a regatelor de iahting, de recuperare a bărcilor de pescari surprinse de vremea rea în larg, precum și de control al bărcilor SALVAMAR de pe plajele cu vilegiaturiști.

Opera vie era roșie, opera moartă fiind pitulată în alb, cu linie de plutire neagră. Barbetele erau verzi, iar catargul alb. Velele erau albe sau roșii.

Caracteristici tehnico-tactice: Lungimea: 12.50 m; Lățimea: 3,60 m; Înălțimea: 1.88 m; Pescaj: 1,10 m;

Din păcate aceste desene sunt singurele care au supraviețuit războiului și vremurilor. În 1981 autorul i-a dat unui inginer Rădulescu ce stătea lângă Fabrica de săpun Stela și lucra la Uzina de Mecanică Fină o documentație aproape completă, găsită în arhiva ing. Jipa I. din Constanța. Deși promisese că le va redesena și va face un articol pentru revista Tehnium sau chiar pentru Modelism, ing. Rădulescu a dispărut cu tot cu planul. Așa se face istoria tehnicii în România.

Cititorii care posedă fotografii, planuri sau cunosc povești legate de această navă ce a funcționat și cu vânătoare a.s. în război escortând, chiar și nave cu refugiați, sunt rugați să contribuie la îmbunătățirea acestui articol.