LUNTRE DIN ZONA TURNU SEVERIN

LUNTRE DIN ZONA CALAFAT

Strapazan Cârmă Ispol Furcă Scondru Cange

PLETINĂ Desene color de Teodor Liviu Morosanu

AMBARCAȚIUNI DE DUNĂRE

Cristian Crăciunoiu

Un călător pe Dunăre ce străbate întregul fluviu pe malul românesc va remarca pe lângă frumusețile de netăgăduit un lucru cel puțin interesant: pe porțiunea de la intrare la Turnu Severin, ambarcațiunea din lemn tradițională este luntrea, de acolo la Călărași este lotca și apoi din nou luntrea până la Brăila. Pe porțiunea maritimă a fluviului domnește din nou lotca. Cum și de ce această împărțeală?

Cele mai complete lucrări pe această temă pe care am putut să le găsim în bibliografia românească sunt „Țările Române în sec. XIV-XVII, meștešugurile și negotul" de N. Giurăscu și „Pescuitul la Dunăre" a lui Grigore Antipa. Cu ajutorul acestor lucrări ce prezintă surse primare și documente inedite, am reușit să identificăm circa 37 de denumiri de ambarcațiuni din lemn, majoritatea având origini venețiene, genoveze, turcești, slave sau chiar române.

Luntrea este o denumire de origine latină (vezi Dicționarul de Marină de M. Bujenită) ce vine de la lunter, ambarcațiune cu fund plat utilizată în ape puțin adânci la pescuit sau transporturi ușoare. Este foarte ușor de confecționat datorită formei. Pentru coaste se folosea lemn de gorun, cu o formă apropiată de cea necesară (încrengături la 90-120°). Filele din lemne de brad erau prinse de coaste cu cepuri din lemn de corn și apoi calafătuite.

ÎN SECOLUL XIX

Imagini din zona Orșova-Porțile de Fier și cărțile poștale de la începutul secolului ne prezintă ambarcațiuni care serveau pescarilor și de locuință. La pupa era amenajat cu ajutorul unei copertine din rogojini sau cu ajutorul unei pânze de cort un coviltir foarte asemănător cu cel utilizat la acoperirea căruțelor. În imaginea de sus putem vedea o astfel de ambarcațiune unde se observă și carmacele pe care pescarul de sturioni urmează să le monteze. În prova tribord este amarată o luntre mai mică și pe ea este pus un chipceac ce servește la pescuirea obleților, delicatesa de necontestat a gurmanzilor. În imaginea de jos avem o luntre cu coviltirul improvizat dintr-o rogojină de rafie.

În teza sa de doctorat prezentată la Viena, cu titlul „Arhitectura Navalis Danubiana", dl. Kurt Schaefer prezintă câteva tipuri de luntre și zonele unde au fost întâlnite. Le prezentăm pe paginile următoare, cu observația că la Dunărea de Jos ele se numeau și pletine.

Cea prezentată la pag. 19 servește la transportul animalelor peste fluviu. Era colorată ca pe Dunărea de Sus unde circulau în sec. XIX vapoare și de aceea era colorată în alb sau galben și roșu. Era foarte vizibilă și ușor de ocolit.

Luntrea din josul paginii 18 servea la transportul de materiale sau cereale fiind remorcată sau era folosită ca bac plutitor. Denumirea tradițională pentru astfel de bacuri în care pasagerii efectuau și munca de tracțiune a cablului era „lunga" și putea fi încă întâlnită în comuna Nufărul de pe brațul Sf. Gheorghe încă în 1995.

Pasionaților de arheologie navală le recomandăm o excursie cu barca sau cu mașina pe mal în zona Marasu, la sud de Brăila, unde mai pot fi întâlnite și astăzi astfel de ambarcațiuni.

Din păcate, am spus-o și o repetăm, naționalizarea ambarcațiunilor din anii 1948-1950 a însemnat distrugerea a 2000 de ani de tradiție în construcțiile navale de la Dunăre.