Războiul ruso-japonez (1904-1905). Angajamentul naval de la Chemulpo (09.02.1904)

Războiul ruso-japonez (1904-1905) a fost precedat de o îndelungată perioadă de tensiune diplomatică. Cauza principală a conflictului a fost rivalitatea dintre cele două state care doreau să ia în stăpânire ținuturi ce se aflau în zona dintre ele și la care de fapt nici unul nu avea dreptul juridic sau moral. Urmărind țelul său de a atinge marea liberă pentru a dispune de un port ce nu înghețea pe timpul iernii, Rusia țintea asupra Manciuriei și Coreei - state independente care, pe de altă parte erau necesare Japoniei ca piețe de desfacere pentru comerțul său în continuă dezvoltare și ca „spațiu vital" pentru surplusul său de populație în continuă creștere.

Mândria națională japoneză fusese grav afectată atunci când în 1885, după un război victorios împotriva Chinei, Rusia împreună cu Germania și Franța au intervenit și au redus acest succes militar. Japonia a fost atunci obligată să restituie Chinei importantele porturi Wei-hai-wei și Port Artur. Situația s-a agravat în 1898 când, profitând de situația politică internă a Chinei, Rusia a obținut de la aceasta concesionarea peninsulei Liao-Tung, cu portul Port Artur pe care a început imediat să-l transforme într-o puternică bază navală. În sfârșit construcția căii ferate trans-Siberiene, cu prelungirea ei spre noua bază navală și ocuparea unei părți din Manciuria sub pretextul apărării legăturii cu marea liberă de ghețuri a alarmat efectiv Japonia care se vedea exclusă din Asia de Est și a îngrijorat Anglia.

Drept urmare între Anglia și Japonia s-a încheiat în 1902 un tratat de alianță și ajutor mutual. A luat naștere o cursă a înarmărilor terestre și navale rusești și japoneze, cele două state pregătindu-se activ pentru un război previzibil în scurtă vreme. Având în vedere teatrul de operațiuni care înglobba pe lângă zona Coreei și Manciuriei, componenta terestră, Marea Chinei și Marea Galbenă era evident că în războiul care se contura forțele navale ale celor două părți aveau să joace un rol foarte important, dacă nu chiar hotărâtor.

La sfârșitul lunii ianuarie 1904 flota militară japoneză, concentrată în zona Sasebo (I. Riu Siu) sub ordinele amiralului Togo Heihachiro avea în compunere trei escadre, organizate în șapte detașamente de luptă.

Escadra I-a dispunea de șase cuirasate de același tip (cca 15000 t, 18.5 Nd, IV/305, XIV/152, XX/75), patru crucișătoare (cca 4500 t, 22.5 Nd, II/203, I/127, XII/75, patru lanstorpile), 11 contratorpiloare (cca 310 t, 30 Nd, 1/75, V/57, 2 lanstorpile) și 15 torpiloare (80-150 t, 24-29 Nd, II/47, 3 lanstorpile).

Escadra II-a era formată din șase crucișătoare cuirasate (cca 9600 t, 22.5 Nd, IV/203, XIV/152, XII/75, 4-5 lanstorpile), patru crucișătoare (cca 3000-3500 t, 18-20 Nd, VI-VIII/152, 2-4 lanstorpile), 8 contratorpiloare (275-375, 29-30 Nd, 1/75, V/57, 2 lanstorpile).

Cele două escadre formau corpul principal de bătălie.

Escadra III-a cuprindea nave de luptă mai vechi: 1 cuirasat (7700 t, 14.5 Nd, IV/305, IV/152), 7 crucișătoare (2450-4200 t, 16-19 Nd, II-IV/152, VI/127, 3 lanstorpile), 9 canoniere (650-1350 t, 10-13 Nd, IV-VI/127) și 20 torpiloare (50-100 t, 20-24 Nd, II-V/47, 2-3 lanstorpile).

Această escadră avea în principal misiuni de pază și siguranță navală.

Acestor forte li se mai adăuga un detașament de nave auxiliare (cargouri de 2000-6000 t, 13-17 Nd, armate cu 127-150 mm, 3-4 piese).

Flotei japoneze îi făcea față Escadra rusă a Oceanului Pacific sub comanda vice-amiralului Stark, având drept comandant superior pe amiralul Alexeev, vice rege, guvernator general în Extremul Orient.

Escadra rusă dispunea de: 7 cuirasate (11.350-13120 t, 16.5-19 Nd, IV/305, XII/152, XX/75, 4-6 lanstorpile), 4 crucișătoare cuirasate (7800-13800 t, 18.8-22 Nd, II-IV/203, VIII-XVI/152, XX/75, 2-6 lanstorpile).

Situația politică devenea tot mai tensionată. Totuși, conducerea rusă nu dorea să ia inițiativa operațiilor. Din ordinul țarului flota de la Port Artur nu trebuia să intervină în cazul unei debarcări de trupe japoneze la sud de paralela 38°N. În eventualitatea invadării Coreei de către japonezi marile puteri occidentale trimiseseră în portul corean Chemulpo nave care să reprezinte și să apere interesele concetățenilor. Comandant superior în rada Chemulpo era comandantul cr. englez cdr. Bailey.

Când KOREET s-a aflat la înălțimea escadrei japoneze, torpiloarele acesteia au abătut la stânga, nava rusească aflându-se astfel între cele două coloane japoneze. ASAMA a venit și el spre stânga, pentru a acoperi navele de transport. Interpretând aceste mișcări ca manevre ostile KOREET a dat la posturile de luptă și, războiul nefiind declarat, a întors către port. În acest moment torpiloarele japoneze au devenit agresive, lansând trei torpile de la cca 300 m distanță. Două torpile au trecut pe la 8 m prin pupa canonierei și a treia s-a înecat. Unul din tunurile de 37 mm ale canonierei a tras două lovituri, fără efect. La 7.30 navele japoneze se aflau în rada interioară unde CHIODA, NIITAKA și torpiloarele au ancorat nu departe de VARIAG. Navele de transport au început imediat debarcarea trupelor, fără a întâmpina vreo rezistență. Comandantul navelor rusești, lipsit de orice informații și fără legătură cu flota se afla într-o situație foarte încâlcită. Coreea era un stat suveran, neutru și drapelul corean acoperea teritoriul, ceea ce excludea o acțiune armată în apele sale; instrucțiunile sale erau să nu intervină la sud de paralela 38°N.

La 22.00 debarcarea soldaților japonezi s-a terminat și amiralul Uryu a putut trece la partea a doua a misiunii sale. Ca atare prin intermediul consulilor japonez și rus a făcut cunoscut atât comandantului rus cât și celorlalți comandanți străini că, până la 9 februarie ora 12.00, navele rusești și navele străine să părăsească portul și să ia măsuri pentru limitarea pagubelor umane și materiale.

Navele japoneze au părăsit portul și au luat o poziție de așteptare între Insulele Ellohy și Yung-Huung-To, în fața canalului ce duce la Chemulpo.

La conferința convocată la bordul crucișătorului britanic s-a hotărât să se trimită amiralului japonez un protest din partea comandanților navelor străine, protest rămas de altfel fără răspuns. Comandantul rus cdr. Rudnev (de pe VARIAG) a hotărât să părăsească portul și să primească lupta, deși nava sa având avarii la mașini, nu putea depăși 16 Nd, iar cele 12 tunuri de 150 mm și de 75 mm, împreună cu cele 2 de 203 mm și 1 de 152 mm de la KOREET erau mult sub puterea de foc concentrată a navelor escadrei japoneze.

La ora 11.00 din 9 februarie, VARIAG și KOREET au putut fi văzute ieșind din port și mărind treptat viteza. „Cele două nave purtau la catarge micul pavoaz și porneau cu hotărâre la luptă" (din istoricul oficial japonez). Cdr. Rudnev adresându-se echipajelor sale a spus: „Nu se pune problema capitulării. Vom lupta până la capăt, până la ultima picătură de sânge" (S. Terescenko La guerre navale russo-japonaise, Payot, 1931). Cele două nave, cu echipajele la posturile de luptă mergeau către ieșire, cântând imnul național și strigând ura.

Ofițerii englezi, italieni, francezi și oamenii lor au trecut la front și cu aclamații entuziaste salutau pe rușii care mergeau la moarte (mărturie de la bordul cruc. PASCAL în Moniteur de la Flotte Nr. 8/1904).

Ridicând ancorele CHIODA și ASAMA au avansat pentru a bloca ieșirea din canalul portului. Ele au fost urmate de NANIVA și NIITAKA. Vremea era calmă și vizibilitatea bună. Către ora 12.20, când distanța între cei doi adversari scăzuse la 7000 m, ASAMA a tăiat drumul navelor ruse și a deschis focul, concentrându-și tragerea asupra lui VARIAG, în jurul căruia apa a început să fiarbă de explozia proiectilelor inamice. Comanda crucișătorului a fost distrusă, timoneria a început să ardă și catargul prova s-a prăbușit. Pierderi mari au suferit tunarii, tunurile nefiind apărate de scuturi: acestea au fost reduse la tăcere unul după altul.

La bord existau de acum șase focare de incendiu, tubulatura principală de vapori a fost spartă, comandantul era rănit la cap și doctorul nu mai prididea cu îngrijirea răniților. Până și lanțul cârmei a fost rupt și nava a trebuit manevrată în mașini. În această situație disperată cdr. Rudnev a hotărât să se înapoieze cu navele în port. KOREET suferise puțin, nefiind o țintă importantă pentru adversar, cu tunurile sale vechi, cu bătaie mică. VARIAG a mai încasat în această fază finală un obuz de 203 mm care a inundat compartimentul mașinii și nava a dat o bandă puternică.

La 13.15 cele două nave rusești au reintrat în port și urmărirea lor de către japonezi a încetat, aceștia din urmă reluându-și poziția de supraveghere.

Pe VARIAG 10 din cele 15 tunuri de 152 mm și toate tunurile de 75 și 47 nu fuseseră distruse, iar în coca navei erau patru găuri de apă sub linia de plutire; pătrunderea apei nu putea fi stăvilită decât cu mari eforturi. Din 573 de oameni, 32 fuseseră uciși și 191 erau răniți.

De la toate navele de război străine au venit bărci care au evacuat răniții și au acordat primele ajutoare.

După evacuarea echipajelor la navele străine VARIAG și KOREET au fost distruse și scufundate în port prin deschiderea danelor de fund și explozie. Victoria japonezilor era completă și a fost salutată de echipajele lor cu ovaționale strigăte de „banzai".

După tratative îndelungate și după ce marinarii ruși și-au dat cuvântul că nu vor mai participa la lupte, nave de război franceze, engleze și italiene au transportat cele două echipaje la Saigon, de unde au fost repatriate.

Lipsa de prevedere a comandamentului rus și detașarea a două nave singure, fără legături cu flota, sau cu instrucțiuni clare au fost cauza pierderii crucișătorului VARIAG și canonierei KOREET într-o acțiune care, deși glorioasă, a fost nefolositoare din punct de vedere operativ.

* Unul din cuirasate (POBEDA) avea tunuri de 254 mm în locul celor de 305 mm).

** Numai unul (BAIAN) se afla la Port Artur, celelalte erau detașate la Vladivostok.

*** Au trimis nave: Anglia (cr. TALBOT), Franța (cr. PASCAL), Italia (cr. ELBA), Statele Unite (canoniera VIKSBURG), Rusia (cr. VARIAG și canoniera KOREET).

KOREET a servit ca model pentru o serie de canoniere rusești, ce au activat în primul război mondial și pe Dunăre, în colaborare cu Flotila Română, sub comanda contraamiralului Nicolae Negrescu. Ele se numeau TERET și KUBANET. Aceste imagini au apărut pe două cărți poștale rusești din colecția dlui. VSEVOLOD ZELENCO.

Puteți achiziționa planurile navei Koreet de la redacția Modelism contra sumei de 220.000 lei.