Atacul Serviciului Secret

16 august 1916 - Pilele împotriva interesului național

dr. ing. Cristian Crăciunoiu

Germanii au fost la un pas de a câștiga Primul Război Mondial: odată în 1916 și o dată în 1918. Ultima oară situația a fost salvată de americanii ce sosiseră în Europa. Prima dată în rol de mutare câștigătoare ar fi trebuit să fie intrarea în război a României. Nu a fost așa, din mai multe considerente, dar în linii mari acesta era jocul strategic.

Prioritatea Puterilor Centrale consta în izolarea colosului rusesc de ceilalți aliați, astfel încât să nu poată fi aprovizionată cu armament, muniție, alimente. Hoch See Flotte bloca Marea Baltică, Kuk - Flota Austro-Ungară Mediterana cu mai puțin succes. Imperiul Otoman controla traficul din Marea Neagră astfel încât marele aliat din est al occidentului putea fi aprovizionat prin nord, pe la Murmansk sau prin India, pe interminabile și nesigure rute comerciale.

Intrarea României în război ar fi avut ca scop izolarea Imperiului Otoman de Puterile Centrale, eliminarea lui din război și controlul Mediteranei orientale și a Mării Negre. Astfel se puteau pune în valoare atuurile Rusiei și războiul se putea decide rapid.

O pătrundere a forțelor românești peste Bulgaria spre Salonic, unde se găseau trupele generalului francez Sarail și o joncțiune cu acestea ar fi salvat Serbia, ar fi scos din război Bulgaria și Imperiul Otoman.

Teoretic, această soluție ar fi dus la victorie. Realitatea era însă alta...

Paginile 118, 119 și 120 din revista Marea Noastră, editată de Liga Navală Română, luna iulie-august, 1936, cu adnotările Amiralului Petre Bărbuneanu, pe atunci căpitan venind de la București și comandantul „Cătinei". Colecția autorului.

România privea la frații din Transilvania și Basarabia, unitatea națională fiind singurul motiv al intrării în război, - Aliații nu furnizaseră materialele de război promise - Rivalitatea dintre mareșalul francez Clemenceau și generalul Sarail era o realitate ce sfida cauza comună și lipsa de resurse a acestuia l-a făcut simplu spectator la ofensiva romană spre Sud. În București, prin cafenele se cânta „Ah, Sarail, Sarail, neamțu vine/Și tu stai".

În primăvara anului 1979 am avut onoarea să îl cunosc pentru un interviu pe dl. Amiral Petre Bărbuneanu, ofițerul de marină cu cel mai mare grad la vremea respectivă. Avea 99 de ani și participase la primul război mondial. Am avut ideea de a-l pune să comenteze un articol al cdr. Aurel Negulescu din revista Ligii Navale, Marea Noastră, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la atacul asupra flotilei austro-ungare de la Rusciuk. Bătrânul Amiral s-a înfuriat, a luat un creion și pe loc a făcut adnotările ce se văd în imagine. Le-a argumentat pe fiecare și a fost rândul meu să scriu.

Marina a hotărât să dea semnalul intrării României în războiul de reîntregire a unității naționale printr-un atac cu torpile asupra flotilei austro-ungare ancorate la Rusciuk. În acest scop s-a colaborat cu Serviciul Secret și s-a realizat un plan ce ținea seama de condițiile locale.

Pentru pază și avertizare flotila Kuk folosea două vedete de patrulare rapide, în aval și în amonte. Acestea cunoșteau foarte bine flotila romană și vedetele sale torpiloare. Totuși, pentru misiune au fost pregătiți în exerciții de lansare ziua și noaptea, în curent și contra lui, tinerii locotenenti care comandau vedetele de siguranță și ajunseseră la performanțe excelente. Ei erau nerăbdători să atace și chiar să facă sacrificiul suprem pentru țară, cu ardoarea specifică vârstei.

Vedetele au fost înlocuite cu trei nave locale, ce aparțineau Serviciului Hidraulic și a căror prezență la Giurgiu era normală: CĂTINA, BUJORESCU și RANDUNICA, veche navă ce își făcuse datoria sub arme în 1877 și acum fusese vândută de Marina Militară, Serviciului Hidraulic. Această salupă se deplasa cu 9 noduri, față de numai 7 pentru celelalte două.

Pentru a-i obișnui pe austrieci cu ele, salupele circulau zilnic și făceau chiar... contrabandă cu echipajele de pe navele de patrulare Kuk. Luau țigări și dădeau coniac, caviar, carne de porc, etc. Totul de la Serviciul Secret.

Cu o zi înainte de atac le-au fost atașate câte două dispozitive pentru lansarea torpilelor, principial corecte, dar executate din lemn în loc de metal. În aceeași seară locotenentii pregătiți au fost înlocuiți prin sosirea de la Marele Cartier General din București a trei căpitani cu familii, copii și... pile. Ei trebuiau promovați și atacul surpriză era un prilej perfect. Se numeau...aici vine surpriza: Petre Bărbuneanu, Aurel Negulescu și Alexandru Gheorghiu. Aceștia sunt cei trei ofiţeri care și-au ratat prezența în manualele de citire a tuturor copiilor din România.

Atacul trebuia să se dea la ora 21, concomitent cu înmânarea declarației de război a României la Viena. În acest timp, ofițerul comandant de pe monitorul BODROG își serba onomastica și toți ofiţerii flotilei Kuk erau invitați la bufetul și dansul organizate pe un slep cu combustibil ancorat la nara monitorului. Orchestra ataca valsuri și cantonente italiene, astfel că Negulescu, comandantul Rândunții, părăsind formația întrucât avea o viteză superioară a sosit pentru atac în acordurile de mandolină de la „O sole mio...". Comentariile bătrânului Amiral le puteți citi singuri... A lansat o torpilă, cealaltă s-a înțepenit în lemnul umflat de apă. Torpila a pornit și a lovit slepul în dreptul compartimentului cu cărbuni. Muzica s-a oprit o stare generală de panică a cuprins flotila și apoi s-au aprins proiectoarele ce căutau inamicul. Surpriza a fost inutilă. Când au sosit CĂTINA și BUJORESCU ele au fost întâmpinate cu foc de mitraliere și tunuri ușoare astfel că au lansat aproape la întâmplare. s-au înțepenit două torpile, iar celelalte s-au dus oriunde, dar nu au lovit monitoarele. Navele ce trebuiau abandonate au făcut un rondou și au fost recuperate de echipaje, de adevărații eroi ai atacului.

Bărbuneanu, Gheorghiu și Negulescu s-au întors la București ca niște eroi, portul Giurgiu a fost puternic bombardat de monitoarele ce ar fi trebuit distruse, iar onoarea marinei a fost în linii mari cum a fost, bine păstrată. Primii doi au ajuns amirali, al treilea a fost dat afară din marină și a devenit ziarist. Ofiţerii geniali ai Serviciului Secret care au conceput operațiunea sunt încă necunoscuți prin dispariția arhivelor.

Credeți că s-a schimbat ceva în ultima sută de ani?

CARACTERISTICI TEHNICE LUNGIME: 14 m LĂȚIME: 3 m ÎNĂLȚIME: 1,70 m PESCAJUL: minim: 1,05 m; maxim: 1,20 m PUTEREA: 35 CP CAPACITATEA: 9 t VITEZĂ: 13 km/h AN CONSTRUCȚIE: 1908 Construit în șantierul din Turnu Severin

Planul nostru era ca atacând monitoarele austriece în linie de front cel puțin 3 monitoare ar fi fost scufundate. Negulescu de frică atacă singur în speranța că va reuși să fie eroul. Fricos a fost și ca comandant de vas la S.M.R. și de ceilalți comandanți de vase. De la Liga Navală a plecat la ziarul „Universul" unde a făcut matrapazlâcuri unde a fost judecat și condamnat la închisoare.

Negulescu nu s-a conformat și a plecat singur la atac care nu reușește.

Negulescu a pornit singur fără să aștepte pe ceilalți făcând să eșueze atacul.

Negulescu s-a apropiat singur și n-a respectat nici măcar distanța de 300 metri.

Negulescu nu știa că torpilele aveau bătaia peste 400 metri.

Extrase din articolul scris de comandorul A. Negulescu, apărut în revista Ligii Navale Române, „Marea Noastră", cu câteva dintre însemnările făcute de amiralul Petre Bărbuneanu.

CARACTERISTICI TEHNICE LUNGIME: 17 m LĂȚIME: 3,5 m ÎNĂLȚIME: 1,75 m PESCAJUL: minim: 1,05 m; maxim: 1,20 m PUTEREA: 70 CP CAPACITATEA: 15 t VITEZĂ: 16 km/h AN CONSTRUCȚIE: 1908 Construit în Șantierul din Turnu Severin

CĂTINA în toamna anului 2000. Tot ce se putea fura de pe ea s-a furat. Unde sunteți naționaliști cu „nu ne vindem țara"?

BUJORESCU în vara anului 2000. „Canibalizată" de localnici, coca navei încă exista în stare de plutire pe Canalul Plantelor, Giurgiu. A fost tăiată abia în octombrie 2000.