KRUPP pentru Țar Miksi Georgescu

În 1903 renumita firmă germană Krupp, din proprie inițiativă, în scopul de a trezi interesul guvernului său și cu speranța de a obține avantajoase comenzi militare, a construit după proiectul inginerului francez M. d'Equevilley primul submarin din Germania. Firma, la acea vreme nu avea nici o experiență în construirea submarinelor iar d'Equevilley, deși era un talentat inventator eșuase în tentativa sa de a interesa ministerul francez al marinei și-a vândut ideile sale firmei Krupp care a construit experimental o navă submarină de 17 t, cu un motor de 65 CP și o mare baterie de acumulatori. La suprafață submarinul se deplasa cu o viteză de 4,5 noduri iar în imersiune cu 3,5 noduri; se putea scufunda la 30 m și avea o autonomie de 20 mile la suprafață și 18 mile în imersiune. Armamentul era compus din două tuburi lans-torpile exterioare, fără torpile de rezervă. Comparativ cu submarinul rusesc „Delfin" construit deasemenea în 1903 acesta avea o autonomie de 200 mile la suprafață și 28 mile în imersiune.

submarinul Forel

În ianuarie 1904 atacând prin surprindere baza navală rusească Port-Arthur din Manciuria, Japonia a început războiul cu Rusia. Destul de repede s-a constatat că dacă ar exista în baza asediată unu sau două submarine, inamicul n-ar putea ține închisă blocada, dar la începutul războiului în flota extremului orient era numai un singur submarin, deja amintitul „Delfin". Atunci departamentul naval a hotărât să cumpere urgent submarine din străinătate. În acest scop a plecat în Germania unul din primii submariniști ai Rusiei, comandantul submarinului „Delfin", căpitanul de rangul II N. M. Beklemișev. La 24 mai 1904 el a contactat firma Krupp pentru a comanda construirea a trei submarine din clasa E proiectate de asemenea de d'Equevilly, propunând proprietarului firmei să-i dăruiască submarinul experimental ca semn de recunoștință pentru tranzacția avantajoasă. Pentru a obține banii rușilor Krupp nu a ridicat nici o obiecție cu atât mai mult cu cât submarinul era deja executat, rolul său fiind doar de reclamă „vie".

Submarinul a fost numit „Forel" (Păstrăvul) apoi a fost încărcat pe o platformă de cale ferată și transportată în Rusia unde la 14 iunie 1904 a ajuns în stația Libava. În parafarea convenției fusese prevăzută deplasarea submarinului în extremul orient pe calea ferată demontat în părți mari cu vagoane special amenajate. Această operațiune ducea însă la întârzierea termenului prevăzut de livrare și la o reducere a capacității de luptă. Având dimensiuni reduse „Forel" a putut fi transportat nedezmembrat și imediat ce a ajuns la destinație a fost gata de acțiune. La 22 august după câteva ieșiri în mare și probe de imersare a fost introdus în dispozitivul de luptă și trimis în misiune.

La 29 septembrie 1904 „Forel" a intrat în serviciul operativ. Deși nu s-a întâlnit niciodată cu inamicul, submarinul a avut un rol important ca „armă psihologică". Contra-amiralul rus Witheft scria în 1900 următoarele: „Nu dă încă pe deplin rezultate satisfăcătoare comportarea în luptă a submarinului, dar apariția acestei arme produce o puternică influență asupra moralului inamicului odată ce știe că astfel de armă va fi folosită împotriva lui".

Timp de cinci luni „Forel" a fost mijlocul de a produce această influență asupra moralului inamicului" deși era neînarmat. El putea fi armat doar cu torpile de producție autohtonă de calibrul 380 mm model 1898, dar „Forel" și celelalte submarine de tip Lake aveau nevoie de torpile de calibrul 450 mm. Pentru aceasta s-au comandat 75 torpile model B/150 de la firma germană Schwarzkopf. Comandantul lui „Forel" a cerut să-i fie aduse torpilele cât mai urgent posibil dar din cauza transportului deosebit și a distanței enorme ele nu puteau fi aduse până la 29 martie 1905. Din această cauză submarinul a părăsit baza de câteva ori și a efectuat trageri în gol. El a efectuat și câteva patrulări de luptă îndeosebi împreună cu submarinul „Delfin", fiind ultimele ieșiri în mare fără a avea torpilele la bord până la aducerea celor comandate. Faptul că el a ieșit în mare conta foarte mult în ochii inamicului, care desigur, obținuse informații despre el de la agenții săi. Japonezii se temeau foarte mult de erori. În aprilie 1904 lângă Port-Arthur cuirasatele „Yashima", „Hatsuse" și toată escadra japoneză au tras cu înverșunare în apa mării convinși că au interceptat un submarin rusesc inexistent. În iulie 1905 distrugătoarele japoneze au întâlnit în estuarul fluviului Amur mica vedetă anti-submarină „Keta" pe care au confundat-o cu un submarin construit de Dezewiechi în 1881 și care fusese repede retras din serviciu, dispariția multora din navele japoneze în această zonă fiind pusă în seama acestuia.

Din 1 ianuarie 1905, organizatoric „Forel" va figura în componența grupării de distrugătoare din detașamentul de crucișătoare din Vladivostok (submarinele vor fi legalizate ca o clasă distinctă de nave în nomenclatorul flotei ruse în martie 1906). Activitatea sa nu a adus foloase deosebite țării și cu timpul prin intrarea în serviciu a altor submarine, importanța lui s-a diminuat.

După terminarea războiului ruso-japonez progresele intensive în domeniul submarinelor a depășit repede performanțele obținute de „Forel". În timpul primului război mondial submarinele rusești au acționat în Oceanul Pacific și pe alte teatre de război, dar „Forel" n-a mai fost printre ele. Soarta submarinului „Forel" nu este prea clară. Se știe doar că corpul navei se mai afla încă la Vladivostok în timpul războiului civil. Din alte surse fostul „Forel" în 1921 a fost vândut de industriașul guvernamental Nerkulov dictatorului manciurian Cijan Tzolin care l-a dat la dezmembrat pentru recuperarea metalului.

După părerea multor ofițeri ruși din acea vreme submarinele prin prezența lor au salvat Vladivostokul de asaltul japonez, un considerabil aport la acest rezultat având și „Forel" care în septembrie 1904 a fost singurul submarin în serviciul flotei extremului orient.

CARACTERISTICI TEHNICE LUNGIME: 12,5 m LĂȚIME: 1,65 m ÎNĂLȚIME: 2,4 m ADÂNCIME SCUF.: 30 m ECHIPAJ: 4 oameni VITEZĂ de marș la suprafață/în imersiune: 4,5 - 3,5 noduri DEPLASAMENT la suprafață în imersiune: 17/18 t ARMAMENT: 2 torpile calibru 450 mm

Submarinele rusești 1856-1914

Interesul Rusiei pentru navele submarine datează din timpul țarului Petru II care a ordonat construirea unui submarin în 1729 dar primele eforturi serioase datează de la turul de forță a lui Wilhelm Bauer în timpul încoronării țarului Alexandru II în 1856 la Kronstadt și-a prezentat submarinul său „La Diable Marin" și care mai târziu s-a scufundat.

În 1879 inventatorului i s-a comandat construirea a 30 submarine propulsate cu pedale, pentru a contracara o imaginară amenințare submarină turcească, ele dovedidu-se complet nefolositoare dar provocând mari temeri turcilor. Drept urmare în 1887 ei au cumpărat două submarine tip Nordenfelt. Ripostând rușii cumpără submarinul „Nordenfelt No. 2" cu speranța că vor găsi în el informații pentru îmbunătățirea submarinelor construite de Drzewiecki. În contractul de achiziționare al submarinului se stipula repetarea performanțelor specifice la Kronstadt în apă adâncă, o precauțiune înțeleaptă având în vedere ceea ce s-a întâmplat. În drum spre Rusia remorcat de iahtul „Lodestar" al lui Garrett, colaboratorul inventatorului suedez Torsten Nordenfelt, din cauza unei erori de navigație a esuat pe coasta Danemarcei și deși a fost ranfluat după două săptămâni, nu a mai fost acceptat de ruși.

La începutul secolului 20 la uzina Baltic din Petersburg a început construirea submarinului „Piotr Kocika" cu un deplasament de 60 t la suprafață, armat cu două torpile prinse de corpul navei cu dispozitivele inventate de Dzrewiecki care constau într-un mecanism de înclinare a torpilelor la unghiul dorit înainte de lansare, principalul avantaj fiind că astfel se reducea compensarea greutății prin lansarea torpilelor.

În 1901 constructorul american de submarine Simon Lake, rivalul faimosului Holland a construit submarinul „Protector" care deși eclipsat de submarinele tip Holland, s-a dovedit a avea un succes deplin, folosind ca armă în afara torpilelor scafandrii care tăiau cablurile submarine sau demolau apărările porturilor. Vândut rușilor, aceștia au mai vrut încă patru, toate cinci fiind apoi demontate și trimise pe calea ferată la Vladivostok unde au fost asamblate în timpul războiului ruso-japonez. Ele s-au numit „Sig", „Kefal" și „Biuciok".

Primul submarin operațional construit în Rusia a fost „Delfin" început în 1902 și completat în 1904 și care avea o lungime de 24,64 m și un motor cu gazolină tip Panhard, armamentul fiind compus din două torpile manevrate cu dispozitivul Dzrewiecki.

Următoarele submarine construite după un proiect rusesc au fost cele din clasa „Kasatka" proiectate de profesorul Bubnov și cuprindea șase submarine armate cu patru torpile manevrate cu dispozitivul Dzrewiecki.

În 1904 germanii au construit un prototip experimental care a fost donat rușilor, fiind primul submarin construit de firma Krupp. El s-a numit „Forel" și experiența obținută prin el s-a dovedit valoroasă la proiectarea următoarei clase de submarine pentru Rusia în 1907 și anume cele trei submarine din clasa „Kambala" după proiectul lui d'Equevilley, pentru Marea Neagră.

Au mai fost construite șase submarine de către Holland care s-au numit: „Som", „Pescar", „Sterljad", „Șciuka", „Lassos", și „Șciudak". Numai unul din ele „Som", pare să fi fost construit în Statele Unite cum apare în arhivele americane ca ex. „Fulton" dar arhivele rusești arată că atât „Som" cât și celelalte submarine au fost construite la uzina Nevski din St. Petersburg.

Apoi după proiectul lui Lake au fost construite alte patru submarine din clasa „Alligator" care aveau o lungime de 43,4 m și un deplasament de 409 t la suprafață; armamentul monstruos compus din două tuburi lans-torpile îngiobate în corp, două rotative pe punte și două manevrate cu dispozitivul Dzrewiecki. În pofida multor reparații aceste submarine au efectuat mai multe patrulări decât oricare alte submarine rusești din primul război mondial.

Următoarele două submarine marchează un pas înainte în proiectarea submarinelor rusești. Unul din ele a fost „Minoga" construit în 1906, primul submarin rusesc propulsat de un motor diesel. El era înarmat cu două torpile manevrate cu dispozitivul Dzrewiecki (se pronunță Gevitchi) și avea o viteză la suprafață de 11 noduri și un deplasament de 122 t însă motorul său avea o funcționare defectuoasă. Celălalt a fost „Akula" care este considerat cel mai mare succes al proiectelor dinainte de 1914. El a avut ca armament două torpile la prova, două la pupa și patru manevrate cu dispozitivul Dzrewiecki. După o carieră activă în Baltica s-a scufundat într-un câmp de mine în golful Riga în noiembrie 1915. Aceste două submarine au fost construite la St. Petersburg, dar al treilea submarin interesant „Krab" a fost început în 1908 la Nikolaiev în Marea Neagră. A fost construit ca submarin puitor de mine, primul din lume, dar n-a fost completat până în 1915 când realizarea lui a fost surclasată de realizările germane și britanice. „Krab" fost scufundat în primăvara lui 1919 de englezi în timpul intervenției Anglo-Franceze contra bolșevicilor dar a fost ranfluat în 1935 și dat la tăiat.

Profile colorate de Cristina Sârbeanu