Performanță? Misiuni? Avioane doborâte? Întrebări la care orice pilot veteran are păreri diferite. Cel mai important avion pentru fiecare dintre ei este însă avionul său. Avioane ca Hawker Hurricane, Grumman F6F Hellcat, Lockheed P-38 Lightning, Republic P-47 Thunderbolt, North American P-51 Mustang, IAR-80, Yakovlev Yak-3 și Mitsubishi A6M Zero au fanii lor, loiali și extrem de hotărâți.

În această listă inevitabil se numără și Messerchmitt Me-109. Probabil nu a fost cel mai performant avion dar, sigur, de la începutul până la sfârșitul războiului a avut recorduri monumentale în luptă. A fost o armă ucigătoare în mâinile unora dintre cei mai mari piloți de vânătoare din istorie.

O SUTĂ NOUĂ

Coloana vertebrală a Luftwaffe în cel de-al doilea război mondial, creația unică a lui Willy Messerschmitt

Această realitate a fost sintetizată de Eric Brown, pilot de încercare în Royal Navy: „Me-109G mi-a creat tot timpul o impresie sinistră. Arăta ucigător din toate unghiurile, la sol sau în aer, și odată urcat în cockpitul său claustrofobic te simțeai mortal".

Oricine a zburat pe un Me-109, și cei care l-au utilizat în luptă, sunt de acord că acest avion inspira respect.

Omul din spatele mașinii, Wilhelm Emil Messerschmitt, s-a născut la Frankfurt pe Main la data de 26 iunie 1898, fiul unui comerciant de vinuri. La mijlocul anului 1933, Messerschmitt a început lucrul la proiectul unui avion de transport cu patru pasageri, monoplan și cu tren de aterizare escamotabil. Proiectul a fost finalizat în primăvara anului 1934 sub titulatura BFW (Bayerische Flugzeugwerke Allgemeine Gesellschaft) M.37, mai târziu redenumit Bf-108 Taifun, și a primit avizul de producție.

Chiar înainte de primul zbor al Bf-108, Messerschmitt a aflat că RLM (Reichluftfahrtministerim, Ministerul Aerului) era în căutarea unui proiect pentru un avion de vânătoare, motorizat cu Junkers Jumo 210 și capabil de o viteză de 450 km/oră. Ministrul Aviației Hermann Göring l-a contactat confidențial pe Willy Messerschmitt cerându-i să dezvolte proiectul unui avion curier rapid cu un singur loc. Desigur Messerschmitt a înțeles că era vorba de un vânător.

Prototipul Bf-109V-1 a fost terminat în august 1935 și a avut un motor de 675 CP Rolls-Royce Kestrel în locul motorului Jumo. Al doilea prototip Bf-109V-2, terminat în octombrie, a fost motorizat cu Jumo 210A de 610 CP iar Bf-109V-3 a fost primul înarmat cu o mitralieră MG 17 de calibrul 7,92 mm. Pentru a putea concura cu avioanele produse în Marea Britanie prototipului Bf-109V-4, introdus în noiembrie, i-a fost crescută puterea de foc fiind dotat cu trei MiG 17.

În timpul războiului din Spania Messerschmitt-109 a fost folosit pentru prima dată, confruntându-se cu biplanul Polikarpov I-15 și monoplanul I-16, fiind perfecționate pe baza experienței acumulate tacticile de bază pentru luptă. Prin combinarea a două celule (Rotte) s-a creat o formație de patru aparate de vânătoare (Vierfingersch-warm) denumită Staffel. Acest concept fundamental a devenit baza a numeroase variante de formații.

Calitățile deosebite ale avionului au fost demonstrate de asemenea în Elveția, la Târgul Internațional desfășurat la Zürich în august 1937, unde Bf-109 a câștigat patru premii întâi. Înapoi în Germania versiunea Bf-109V-13, utilizând un motor Daimler-Benz DB 601 de 1650 CP, a realizat un record de viteză de 611 km/oră la data de 11 noiembrie. Reproiectând în mare parte varianta de bază Messerschmitt a produs Me-209V-1 cu motor DB 601ARJ, care în forțaj livra timp de un minut 2300 CP și care ajungea la viteza maximă de 755 km/oră. Mai târziu acest avion a fost rebotezat Bf-109R în scopuri propagandistice.

Învățând din lecțiile războiului spaniol, Messerschmitt a produs o rapidă succesiune de aparate îmbunătățite: Bf-109C-1 („Clara"), Bf-109D („Dora") și Me-109E-1 („Emil"), acesta din urmă fiind înarmat cu două mitraliere MG 17 în botul avionului și două tunuri de 20 mm MG FF în aripi.

Imediat ce Me-109E-1 a intrat în producție, Messerschmitt a creat versiunea navală Me-109T (Träger), cu anvergură mărită, structură întărită și cârlig de apuntare. Din cauza stopării construcției portavionului Graf Zeppelin, cele câteva aparate construite, au fost folosite din vara lui 1942, ca avioane de vânătoare și vânătoare-bombardament (Me-109T-2) obișnuite.

La începutul războiului Luftwaffe avea 946 Me-109 operaționale. De asemenea, aproximativ 300 Me-109E au fost exportate între aprilie 1939 și aprilie 1940 în Yugoslavia, România și Spania. Trei Me-109E-3 au fost au fost transportate cu vaporul în Japonia pentru teste la începutul anului 1941. Japonezii au renunțat repede la ideea de a produce sub licență aparate de acest tip.

Me-109Emil a fost vârful de lance în cadrul ofensivei aeriene împotriva Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei și Franței în 1940, depășind avionele inamice ca Fokker D.XXI, Morane-Saulnier MS.406 și Hawker Hurricane. Acest fapt a fost valabil până în mai 1940 când piloții germani deasupra Dunkirk-ului și-au întâlnit adevăratul rival avionul Spitfire.

Rivalitatea dintre aceste două aparate de vânătoare a continuat pe întreaga perioadă a Bătăliei Angliei. Messerschmitt-ul avea avantajul altitudinii, precum și motorul cu injecție care putea funcționa și răsturnat. Încărcarea mică pe suprafața aripii Spitfire-lui îi dădea o manevrabilitate superioară, dar principalul dezavantaj al Messerschmitt-ului era raza sa limitată de acțiune.

Proiectul noului Messerschmitt Me-109F-1 a fost testat la sfârșitul lui 1940 și a intrat în producție în configurația: motor de 1200 CP DB 601N, cu un tun de 20mm MG FF montat prin axul motorului și două mitraliere de 7,9 mm MG 17. La Me-109F-2 versiunea „Franz", cum îi spuneau piloții, a fost înlocuit tunul MG FF cu un tun cu viteză mare de tragere de 15mm MG 151 în timp ce la Me-109F-3 s-a revenit la motorul DB 601 E. Me-109F-4/B a fost echipat pentru a putea efectua misiuni de bombardament (Jagdbomber) cu o bombă SC250 de 250 kg.

La invazia Uniunii Sovietice piloții veterani pe Me-109E și Me-109F au avut victorii numeroase împotriva mai puțin experimentaților piloți sovietici dotați cu depășitele I-16, Lavochkin-Gorbunov-Gudkov LaGG-3 și Yakovlev Yak-1. Varianta Me-109F-4/Trop. cu filtre împotriva nisipului și prafului, și-a luat de asemenea tributul de avioane britanice în Mediterana și Africa de Nord.

Următoarea îmbunătățire a fost introducerea motorului de 1475 CP DB 605A pe Me-109 G-1 care a intrat în serviciu la sfârșitul verii anului 1942. Primul „Gustav" avea armamentul standard tunul MG 151 de 20 mm și două mitraliere MG 17 de 7,9 mm, iar la modelul G-5 s-au introdus mitralierele MG 131 de 13 mm în locul celor de 7,9 mm.

Me-109G a fost cel mai numeros model atingând un număr de 725 bucăți construite în iulie 1943 și un total de 6418 bucăți construite până la sfârșitul aceluiași an. Producția a atins în 1944 un număr de 14212 exemplare. Pe lângă aparatele construite în Germania, au fost executate 700 Me-109G sub licență în Ungaria la Budapesta și Györ până la sfârșitul lui septembrie 1944. România a început producția sub licență la IAR Brașov finalizând doar 16 bucăți și apoi alte 30 Me-109G asamblate din componente aduse din Germania până în mai 1944.

Succesele deosebite ale G-urilor s-au datorat desigur și piloților deosebiți deveniți ași ai forțelor Axei cum ar fi: finlandezul Eino Ilmari Juutilainen (94 victorii), românul Alexandru Șerbănescu (45), croatul Mato Dukovac (40), ungarul Dezső Szent-Gyögyi (32), slovacul Ján Reznac (32), bulgarul Stoyan Stoyanov (6) și voluntarul spaniol Gonzalo Hevia Alvares Quinones (12). O escadrilă de piloți ruși antistalinisti a fost echipată cu Me-109E și au repurtat numeroase victorii, unul dintre ei, Leonidas Maximciuc, revendicând 52.

Conductorii cursei sunt desigur germanii. Asul așilor, Erich Hartmann, a realizat 352 victorii pe Me-109, el preferând să zboare acest tip de avion până la sfârșitul războiului. Gerhad Barkhorn cu 301 victorii considera varianta F ca cea mai bună în luptă. Günther Rall a obținut 275 victorii a zburat variante de la E la K ale Me-109 precum și pentru o scurtă perioadă pe avionul Focke Wulf Fw-190D. Bineînțeles nu toți piloții preferau Me-ul 109 un exemplu fiind Walter Nowotny care utiliza cu precădere Fw-190A în fruntea unei formații de Bf-109.

De la mijlocul lui 1943 Aliații dispuneau de avioane de vânătoare egale și chiar superioare lui Me-109G cum ar fi Spitfire Mk.IX și XIV, P-51 Mustang, P-47D Thunderbolt și Yak-9D. Deși surclasat Messerschmitt-ul își putea lua prin surprindere adversarii și datorită faptului că era un aparat care se făcea una cu pilotul (ca o mănușă).

Cum războiul se întorcea împotriva Germaniei, Me-109G a fost înarmat foarte divers pentru a face față armadei de bombardiere Aliate. Una dintre aceste variante a fost înarmată cu racheta de 210 mm Nebelwerfer 42, două fiind instalate în lansatoarele Wfr.Gr.21 Dodel montate sub aripi, având titulatura de Pulk Zerstörer („distrugătorii de formații de zbor") Me-109G-6/R-2. Germanii au montat în gondolele (Rüstsatz 6) de sub aripi două tunuri de 20 mm MG 151 pe Me-109G-6/R6 și tunuri de 30 mm MG 108 pe Me-109G-6/U4.

La sfârșitul lui 1944 o serie de motoare cu forțaj DB 605 au dat o nouă viață lui 109. Aceste motoare au fost instalate pe Me-109G-6AS, G-10 și G-14. G-10 a fost cea mai rapidă variantă cu viteza de 688 Km/oră la peste 7500m altitudine.

Un model original care a rămas doar în stadiul de prototip a fost Me-109Z Zwilling („Gemenii") format din două Me-109F unite cu o aripă centrală, aparat ce avea cockpitul din dreapta suprimat și transformat în rezervor de combustibil.

Un număr mic de interceptoare de înaltă altitudine Me-109H-0 și Me-109H-1 au fost testate în primăvara anului 1944 având anvergura mărită până la 12 m. Modelul H atingea o altitudine maximă de 14500 m.

Varianta finală produsă până la sfârșitul războiului este Me-109K, motorizat cu DB605 ASCM/DCM de 1550 CP cu injector cu metanol MW50. Varianta standard de înărmare era tunul prin axul motorului de 30 mm MK 103 sau MK 108 și două mitraliere de 15 mm MG 151. Me-109K-2 și Me-109K-4 au debutat în luptă la 1 ianuarie 1945 în timpul operațiunii Badenplatte.

La 8 mai 1945 războiul a luat sfârșit dar povestea lui o sută nouă nu a luat sfârșit atunci. În Spania avionul a fost construit de către firma Hispano Aviación, versiunea finală fiind denumită HA-1112-MIL Buchon („Porumbelul"), cu un motor Rolls-Royce Merlin 500/45 de 1400 CP având o elice cu patru pale. Aparatul a fost de asemenea produs de fabrica cehoslovacă Avia pe platforma industrială Praga-Katovice și avea porecla Mezec („Catârul") S-199. El a fost folosit de Garda Națională pentru Siguranță Cehă până la sfârșitul lui 1957.

Când în 1948 evreii din Palestina vroiau să-și declare independența în fața țărilor arabe ostile, cehii au găsit clienți pentru catârii lor. Ignorând embargoul Națiunilor Unite cehoslovacii au făcut un contract pentru vânzarea a 10 S-199. Israelienii au denumit avionul Sakin („Cuțitul") și l-au folosit împotriva trupelor egiptene care înaintau spre Tel Aviv.

Lunga carieră a lui Me-109 s-a terminat acolo unde a și început în Spania. Ultimul HA-1112-MIL a ieșit pe porțile fabricii Hispano din Sevilia la sfârșitul lui 1956. Aceste avioane au fost folosite până în anii 60.

Se estimează că au fost construite în decursul timpului în jur de 33000 exemplare de Me-109 fiind astfel după Ilyushin Il-2 Shturmovik cel mai construit avion de luptă din istorie. Mai mult sau mai puțin, Me-ul 109 a fost creditat cu doborârea celor mai multe avioane inamice și crearea celor mai mulți ași în analele istoriei. Fiind folosit în România până în 1955, Messerschmitt-ul își merită locul între avioanele clasice prin frumusețe și prin respectul care îl inspira.

Livia Heisan

Grupul 17 și 9 Vânători 1941-1945 Grupul Desloch-Șerbănescu

Messerschmitt Bf 109E-5 pilotat de slt.Ion Galea în 1943, Escadrila 57, frontul de est

Messerschmitt Bf 109E „Nella" pilotat de adj. Tiberiu Vinca în 1942, Escadrila 53, frontul de est, ulterior acest avion a fost pilotat de lt.leas Fotesca Escadrila 53 Apărarea Litoralului

Messerschmitt Bf 109F pilotat de cpt. av.Alexandru Șerbănescu comandantul Grupului 9 Vânătoare-Apărarea Teritoriului, frontul de est

Messerschmitt Bf 109G-4 pilotat de cpt. av. Constantin „B" Cantacuzino Grupul 9 Vânătoare Apărarea Teritoriului, frontul de est

Messerschmitt Bf 109G-4 pilotat de cpt. av. Gheorghe Popescu-Ciocânel Grupul 9 Vânătoare-Apărarea Teritoriului, frontul de est

Messerschmitt Bf 109G-4 pilotat de lt. av. Pop Horea și de adj. Traian Darjan Grupul 9 Vânătoare, frontul de vest

Profile color de Bogdan Pra