Adrien de Gerlache O aventură polară: Belgica Emil Racoviță

Cristian Craciunoiu

„Istoria expedițiilor polare este expresia directă a atracției pe care necunoscutul o exercită asupra ființei umane".

Una dintre întrebările fundamentale asociate aventurilor umane aparent inutile este: „De ce?".

De ce? Everestul, Luna, Marte... De ce?... orice până la urmă.

Toate aventurile umane urmăresc gloria, cunoșterea sau ineditul și se termină în triumf, tragedie, aventură, intrigă ba chiar uneori umor și chiar grotesc...

Orice căpitan modern își trăiește propria Odisee, cu specificul, variațiunile sau particularitățile ei, dar până la urmă tot o Odisee...

BELGICA nu este o excepție, chiar dacă în 1998 această aventură polară unică în felul ei și-a sărbătorit centenarul. Pentru noi românii aventura este importantă, pentru că la ea a participat sub ordinele comandantului Adrien de Gerlache în 1897-1899 și marele naturalist român Emil Racoviță.

Expediția BELGICA a fost organizată de către Societatea Geografică Regală Belgiană cu sediul la Bruxelles și a fost condusă de către Adrien de Gerlache-Gomery, locotenent în Marina Militară Belgiană.

Scopul expediției a fost explorarea emisferei sudice a planetei, mai ales zona învecinată Polului Sud al Pământului.

A fost o expediție care și-a atins scopul atât prin realizarea programului științific de explorare a zonei, cât și printr-o performanță în premieră absolută: petrecerea unei nopți polare în banchiză, prizonieră a ghețurilor.

Echipajul a fost format din 19 persoane dintre care 2 mecanici, 8 marinari iar restul specialiști. Conducerea expediției era formată din comandantul Adrien de Gerlache, secundul Georges Lecointe de naționalitate franceză, norvegianul Ronald Amudsen, omul ce va ajunge primul la Polul Sud în 1911, belgienii Jules Melaerts și Emile Danco, românul Emil Racoviță - biolog, polonezii Henrik Arktowski - geolog și oceanograf, Anton Dobrowoloski și americanul Frederick Cook, medic și cameraman.

16 august 1897 BELGICA a părăsit Anvers (sau Antwerpen) din Belgia.

14 decembrie 1897 Nava a ajuns cu bine la Punta Arenas în Argentina și a făcut o aprovizionare pentru 6 luni.

14 ianuarie 1898 - După ce a trecut de States Island a rămas fără nici un fel de sistem de comunicare cu uscatul.

24 ianuarie 1898 - Expediția descoperea noi teritorii la vest de Graham Land și strâmtoarea ce astăzi se numește Gerlache Strait. De-a lungul a 170 km, exploratorii au debarcat de 22 de ori pentru a face cât mai multe observații polare înaintea nopții ce urma să vină.

10 martie 1898 - BELGICA a fost prinsă de ghețuri în banchiză și va trebui să aștepte vara polară pentru a se debloca.

14 martie 1898 Echipajul reușește să deblocheze nava după ce taie prin gheață un canal de circa 75 de metri. Grosimea stratului de gheață a fost între 2 și 6 m ! În timp de un an echipajul a trecut prin experiențe uneori groaznice, nava fiind la un pas de a fi zdrobită de ghețuri de câteva ori.

Distanța parcursă prin deriva cu banchiza a fost de circa 3500 km!

Punctul cel mai sudic atins a fost de 71°36'.

Drumul parcurs de navă poate fi bine observat pe harta ce însoțește prezentul articol.

Rezultatele științifice ale expediției au fost foarte valoroase. S-au făcut observații și măsurători precise asupra magnetismului terestru, s-au strâns date meteorologice pentru un an, date asupra curenților oceanici, au fost colectate numeroase roci, exponate botanice și zoologice de ordinul sutelor). O mare parte dintre ele au fost încredințate unui grup de peste 80 oameni de știință, 74 fiind biologi. Acest lucru explică și faima internațională a lui Emil Racoviță, munca sa fiind apreciată unanim de toți beneficiarii expediției. O primă publicare a rezultatelor expediției s-a făcut într-o serie de 10 volume.

O parte dintre exponate se găsesc expuse în Belgia la diverse muzee, între care și Muzeul Marinei din Anvers dar, prin eforturile lui Emil Racoviță și la Muzeul de Științe Naturale Grigore Antipa, la Academia Română și chiar la Muzeul Satului din București.

CARACTERISTICI TEHNICE TIPUL NAVEI: balenieră VECHIUL NUME: LUNGIME: 32 m LĂȚIME: 6,5 m PATRIA: DEPLASAMENT: 260 t ECHIPAJ: 19 persoane VITEZA DE CROAZIERĂ: 7 noduri PROPULSIA: mixtă: vele și motor și aburi de 160 CP ORIGINEA: construcție norvegiană

Dedic acest articol dlui J. van Beylen, eminent cercetător naval, plecat dintre noi în lumea vechilor corăbieri ce a comandat acest articol în 1981 și fără a cărui bunăvoință nu ar fi apărut nici după atâția ani.

Planurile complete ale navei de cercetări polare BELGICA la scara 1:75 (6 planșe) pot fi procurate de la redacție contra sumei de 300.000 lei + 24.000 lei taxe poștale

EMIL RACOVIȚĂ (15.11.1868 Iași -19.11.1947 Cluj)

Savant și explorator român, cu contribuții importante la cercetarea Antarcticii, fost elev al ilustrului geolog și paleontolog român Grigore Cobălcescu (1831-1892) a studiat la facultatea de Drept din Paris unde a audiat în paralel și cursurile Școlii de Antropologie. După absolvirea cu succes a licenței în Drept s-a înscris și la Facultatea de Științe, după absolvirea căreia a lucrat în cadrul Stațiunii biologice Marine de la Banyuls-sur-Mer. La vârsta de numai 25 de ani a fost ales membru al Societății Zoologice din Franța. În 1897 a fost recomandat să participe ca naturalist al Expediției Antarctice belgiene pe nava „Belgica", condusă de locotenentul Adrian Victor Gerlache de Gomery. Expediția a pornit din Anvers la 10 august având un caracter internațional. Pe lângă belgieni, la ea participând norvegianul Roald Amundsen ca ofițer second, medicul american F. Cook, meteorologul polonez A. Dobrowolski și geologul H. Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, Racoviță a efectuat cercetări complexe și asupra florei și faunei. În apropierea țării Palmer din Antarctica, expediția a descoperit o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica" și câteva insule, una numită de Racoviță insula Cobălcescu. Expediția mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii și insula Wierche și Țara lui Danco după numele a doi membri ai expediției care au decedat în această călătorie. În perioada când „Belgica" a fost prizoniera ghețurilor (martie 1889-februarie 1899) naturalistul expediției, Emil Racoviță, împreună cu ceilalți oameni de știință, a întreprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 de volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și altor păsări antarctice, care i-a adus o reputație binemeritată. Cele 1300 de exemplare din flora și fauna regiunii cercetate adunate de Racoviță au fost studiate de numeroși cercetători, care au deschis sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală. „Belgica" a purtat cea dintâi expediție antarctică făcută în scopuri exclusiv științifice și prima care a iernat între ghețurile din apropierea Antarcticei nava înaintând până la 71°36' latitudine sudică. După întoarcerea în Franța, este numit subdirector al Stațiunii Biologice Marine de la Banyuls-sur-Mer (1900), în paralel îndeplinind și funcția de subdirector al laboratorului de anatomie comparată de la Universitatea Sorbona din Paris precum și pe cea de codirector al revistei internaționale „Archives de zoologie experimentale et generale". Cercetând peste 1000 de peșteri din insula Mallorca, Franța, Spania, Africa de Nord și România (1902-1924), pune bazele unei noi discipline științifice - biospeologia. La reîntoarcerea în patrie (1920), devine titularul catedrei de biologie de la Universitatea din Cluj, unde înființează și primul Institut de Speologie din lume. membru al Academiei Române și apoi președinte al ei (1927-1929) a elaborat un mare număr de lucrări științifice. În cartea sa intitulată „Spre Sud", povestește într-o manieră deosebit de captivantă peripeţiile trăite de membrii expediției de pe „Belgica" printre ghețurile Antarcticii.

M. Georgescu