Bf 109 Evin F.A.R.R. Vasile Tudor

fragment din cartea „Bf-109 în F.A.R.R.", în curs de apariție în cadrul editurii MODELISM.

(continuare din numărul trecut)

Cpt. av. Manoliu Al., comandatul Escadrilei 57 Vânătoare și piloții ei.

Cele șase avioane de bombardament au avut misiunea de a ataca podul de vase construit de sovietici peste Nistru, aglomerările de trupe din preajma lui, precum și motorizatele concentrate în zona Criuleni și Dubăsari. Ajunse deasupra podului mijloacele de apărare a.a. au început să tragă cu toată violența pe care au putut-o dovedi. Aproape simultan, avioanele noastre de vânătoare au fost atacate de cele sovietice dintre care unele erau chiar biplane. Și poate că cei trei vânători s-ar fi descurcat până la urmă, dar avioanele de bombardament s-au grăbit să părăsească zona fără a reveni în formația inițială. Așa s-a făcut că, la un moment dat, primul avion izolat din patrula I a fost lovit de un avion Rata și incendiat. Avea nr. 29 și aparținea Escadrilei 79 Bombardament. Odată cu căderea lui în regiunea Poiana s-a pierdut un echipaj pentru care vânătorii au regretat, deși nu fusese vina lor.

Dar sovieticii nu s-au mulțumit numai cu atât. Celula al cărei cap a fost slt. av. I. Simionescu iar adj. stg. av. I. Panaite coechipier, amândoi din Esc. 56, a trebuit să atace un avion sovietic care intenționează să doboare pe un al doilea avion de bombardament. La vederea proiectilelor trimise de Simionescu inamicul a fost nevoit să degajeze, fiind urmărit în continuare de buzoianul nostru. În acel moment, în spatele avionului pilotat de Panaite, care își proteja șeful în atacul pronunțat, s-a plasat un alt avion inamic, încercând să deschidă focul. Observând Panaite a executat rapid un viraj strâns, lăsându-l astfel pe adversar să-l depășească. Apoi, cu o rafală mai lungă, acesta i-a pus capăt existenței chiar și în scripte. Purtând o trenă deasă de fum, el s-a pierdut într-un nor aflat mai jos de nivelul luptei cu cca 1000 m. În urma celor petrecute, vânătorii sovietici au rupt lupta, iar avioanele noastre de pază au însoțit pe cele de bombardament până la Huși, pentru mai multă siguranță.

Pentru ziua de 8 iulie, sarcina principală a Gr. 7 Vt. a fost aceea de a acoperi din aer podul de la Fălciu, cu două patrule succesiv și o recunoaștere meteo în zona Tighinei. Însă ziua cu cea mai mare activitate a fost cea din 9 iulie. Atunci, Grupul a executat două recunoașteri sondă cu câte două celule, a însoțit în tot atâtea rânduri aviația de bombardament cu câte opt avioane, supraveghind și zona cu alte patru avioane. Dar a fost și ziua cu rezultate de seamă, obținute de băieții lui Popișteanu, care, deși încurajați de comandatul lor, cereau și alte misiuni, în care să nu mai fie legați de bombardiere și să aibă mai multă libertate de mișcare. Astfel, într-una din cele două misiuni sondă executate în sectorul Gura Galbenă-Cimislia Basarabeească-Tarutino-Comrat, a luat parte cpt. av. Constantin Gheorghian împreună cu adj. șef Ioan Milu coechipier. La vest de Cimislia, aceștia au fost atacați de două avioane I-16. Forțat de situație, cpt. Gheorghian a degajat brusc, picând apoi cu motorul redus, în așa fel încât avionul sovietic să-i treacă în față. Redresând avionul, nu i-a mai rămas decât să declanșeze armele aflate la bord, adică cele două tunuri și două mitraliere. Trăgând de aproape i-a fost teamă să nu-și lovească propriul avion cu bucățile smulse de proiectilele trimise de el în avionul adversarului, care, la scurt timp s-a întors pe spate, îndreptându-se spre pământ într-un picaj pronunțat. Dar, în timp ce vânătorul român trăgea în avionul inamic, colegul acestuia se și plasase în spatele său. Aflat la post, adj. șef Ioan Milu a intervenit imediat, doborându-l. Amândouă avioanele sovietice căzute au fost confirmate ca victorii aeriene ale vânătorilor noștri de însuși generalul Ion Antonescu, conducătorul statului, cu ocazia vizitei efectuate în seara zilei respective. Nu avusese timp să afle că și la noi se avariase avionul Bf-109 E cu nr. 23. Fusese lovit de ACA în conductele de lichid pentru răcirea motorului și radiator. Pilotul, adj. stg. av. (r) St. Greceanu din Esc. 57, fusese nevoit să aterizeze pe un teren lângă comuna Pienești, cca 12 km de Huși, deteriorându-i flapsurile, palele elicei, capotajele inferioare.

Tot atunci, lt. av. Dan Scurtu și coechipierul său adj. stg. av. Gh. Firu, au fost componenții unei formații de opt avioane de vânătoare care au avut misiunea să însoțească șase avioane de bombardament, ce aveau să atace podul de peste Nistru, aflat în dreptul Tighinei. Imediat după ce acestea au lansat bombele, au virat pentru a ieși din clopotul de foc al apărării antiaeriene. Atunci, trei avioane de vânătoare inamice au profitat de manevra executată de avioanele bimotoare românești, trecând la atacul din față și lateral. Sesizându-le la timp intenția, Dan Scurtu a virat peste bombardiere și a pătruns între ele. Surprins, unul dintre sovietici a început să-l urmărească. Atent, pilotul român a schimbat repede pasul elicei, ca apoi să cabreze avionul. În acea situație, adversarul nu a putut repeta „figura" și a renunțat, punându-și avionul într-un zbor cu o pantă mai accentuată. Așa a ajuns la stânga și sub avionul românesc, căruia nu i-a mai rămas decât să se axeze pe direcția lui. Au urmat câteva rafale trimise cu puțin înaintea adversarului, încât acesta nu a avut timp să le evite, încasând în plin câteva proiectile de tun. După numai câteva secunde, avionul inamic a început să se răsucească pe spate, descriind evoluții de avion fără pilot, până ce a fost cuprins de flăcări.

Având bazele aproape de litoralul nostru, în 8 iulie 1941, opt avioane sovietice au atacat portul și orașul Constanța, pierzând șase dintre ele, care au fost doborate. În ziua următoare, un alt avion sovietic a aterizat forțat lângă satul Cismele-Covurlui. Aviatorii l-au părăsit, fugind urmăriți de jandarmi. Poate ca o replică, activitatea din 9 și 10 iulie a constituit recordul numărului de avioane ieșite în câmpul tactic: 49 și respectiv 51. Numai în 9 iulie au pornit de două ori pentru protecția unor avioane S-79 de bombardament, de alte două ori pentru însoțirea altora de tip He-111 și Potez-63, plus o supraveghere în zonă cu patru avioane. Cum s-a văzut mai sus, atunci o formație de avioane de la Escadrila 72 Savoia", compusă din cinci avioane s-a pregătit din zori pentru a bombarda coloanele sau trupele aflate în zona Călărași - Leaova - Straseni - gara Bucovat. Ordinul prevedea ca în cazul în care nu vor găsi inamicul acolo, să atace gara Călărași. Formația a decolat la ora 8,10 urmând itinerariul Sihlea-Huși-Călărași. Pe traseu s-au adunat numai patru avioane, escortate de șase avioane Me-109 E cu care se întâlniseră la Huși. Erau numai atâtea deoarece avionul S-79 nr. 18 decolase în limita de viteză și se accidentase, luând foc imediat la contactul cu solul. Celelate rămase au ajuns la obiectiv unde, din lipsa inamicului, au bombardat gara Bucovăț în care se aflau câteva garnituri de tren. Reacția apărării a.a. a fost destul de puternică, dar prea puțin precisă.

Adj. stag. av. Nicolae Iolu sosește din misiune. Remarcați planul stâng cu înmatricularea germană, proaspăt sosit pe front și încă neînmatriculat românește!

La întoarcere, echipajele tuturor avioanelor au observat cu mândrie justificată cum coloanele armatei noastre treceau Prutul cu bărcile ori peste podurile de pontoane. Însă cele mai multe trecuseră deja peste apă și se aflau ascunse după malul acestuia, gata de luptă.

Cu misiunea de a ataca coloane sau trenuri în aceeași zonă, la ora 9.30, au decolat alte trei avioane S-79 de la Escadrila 71 care de asemenea, a lovit gara Călărași, protejate de avioanele Me-109 E. Cu toate acestea, inamicul a continuat să atace și în 12 iulie, având intenția de a reduce capul de pod de la est de Prut. Cel mai insistent a fost în direcția Hâncești-Lapușna, dar a fost respins datorită acțiunii aviației. În acele lupte, aviația a pierdut pe lt. av. ing. (r) Ion Lascu, lovit în plin de artileria a.a. la bordul unui avion He-112. Reacția a.a. fiind foarte puternică în zona Lărguta Tigheciul.

Ca și în zilele precedente, în perioada 12-17 iulie, principalele misiuni ale Gr. 7 Vt. au fost cele de protecție a bombardierelor și sondajele meteo, în care se constata nu numai situația atmosferică din zona frontului, ci se urmărea încă din zori descoperirea dispozitivului de luptă al adversarului. A fost perioada în care s-a înregistrat numai avarierea avionului cu nr. 13. Acestuia, în 15 iulie, pe când era pilotat de lt. comandorul Al. Popișteanu, într-o luptă aeriană un proiectil dușman i-a spart carterul axului cu came din stânga motorului și a fost nevoit să aterizeze pe terenul din Tecuci. Se pare că tehnicienii, chiar acolo i-au schimbat motorul, punându-l pe cel al avionului cu nr. 6, ce fusese accidentat ceva mai înainte pe acel teren.

era o excepție în acel moment: înmatricularea fuselajului FARR și planurile Luftwaffe.

Merită a fi reținut că, în seara zilei de 13 iulie 1941, cu toate măsurile luate în privința asigurării spațiului aerian al țării, câteva avioane sovietice au reușit să ajungă la Ploiești, unde au bombardat rafinăria „Orion", incendiind rezervoarele, conductele și rampa de încărcare. Dintre acestea unul a căzut pe terenul de la Ivești, lovit de vânătorii noștri. În urma incendiului izbucnit în rafinăria amintită, pentru o perioadă de timp, benzina necesară uzinelor IAR, a trebuit să fie luată de la „Concordia". Aceasta s-a făcut prin intermediul Misiunii Germane în România, care a oferit și tetraetilul de plumb din stoc. Două zile mai târziu, la orele 0,45 sovieticii au reușit să arunce bombele și la București, unde, de asemenea, au provocat incendii care, până dimineața, au fost stinse.

În aceste condiții trupele române continuau înaintarea spre sud-est iar Renii și Ismailul fuseseră luate din mâinile sovieticilor. Pentru a se consolida aceste victorii Divizia de Dunăre, în zorii zilei de 21 iulie s-a deplasat la Tulcea pentru a trece la Ismail, protejată de aviația noastră de vânătoare. Însă misiunea specială a GAL rămânea dezorganizarea retragerii inamicului, atacând în continuare forțele inamicului pe toate căile de comunicații. În ziua respectivă piloții de pe „Emil"-uri au mai însoțit 7 avioane He-111 care au atacat trupele ce afluiau peste podul de la Talmuz-Ceburciu. Ele au decolat de la Bârlad. Tot de acolo s-au ridicat și cei care au asigurat convoaiele ce se deplasau pe Dunăre între Galați și Tulcea precum și a zonei Ismail-Tulcea cu încă două avioane.

Trebuie amintit că, în ciuda unei activități aeriene intense în zonă, la ora 14,50, trei avioane sovietice au aruncat 8 bombe la Tulcea care au rănit mai mulți soldați.

În afara celor de mai sus, cei din Gr.7 Vt. au executat atacuri la sol și paza din aer a zonei Fălciu, ca în 18 iulie să facă protecția trupelor amice în sectorul Hâncești-Albița. Din ultima ieșire, avionul Bf-109 nr.27, pilotat de slt.av. (r) Ion Dicezare a aterizat forțat la Huși cu trenul escamotat, care, lovit de inamic nu a mai funcționat.

La fel de predominante au fost misiunile de protecția avioanelor de bombardament tip He-III „Loos" și chiar IAR-37" în perioada 19-22 iulie, urmând ca importanța, acoperirea aeriană a zonelor Galați-Reni și Ismail-Tulcea, precum și a deplasărilor trupelor proprii. Aceasta a fost impusă de continua retragere a forțelor inamicului care se îndreptau spre Cetatea Albă-Bugaz și spre porturile de pe litoralul cuprins între Jibrieni și Budachi unde se îmbarcau în mare grabă. Încă din zorii zilei cei de la recunoaștere transmiseseră prin radio informații despre activitatea de transporturi a inamicului pe șoselele Tatar Bunar-Arangit, precum și faptul că în ultima localitate se aflau foarte multe autovehicule. Tot în 21 iulie dar la ora 14,15 s-a primit informația că la Ciuburciu (20 km sud-est de Tighina) se afla un pod pe care sovieticii treceau peste Nistru trupele în retragere precum și motorizatele. Se mai semnala inexistența aviației de vânătoare care probabil și ea se dispersa pe alte terenuri. De asemenea artileria a.a. lipsea aproape total. În aceste condiții trupele române continuau înaintarea spre sud-est.

În ziua respectivă, printre alte misiuni, vânătorii de pe avioanele Me-109 organizați în două patrule au însoțit șapte avioane He-III care au atacat aglomerările de trupe ce continuau să afluieze spre și peste podul de la Talmuz-Ceburciu. Ele au decolat de la Bârlad. Tot de acolo s-au ridicat și cei care au asigurat protecția aeriană a convoaielor ce se deplasau pe Dunăre între Galați și Tulcea, precum și a zonei Ismail-Tulcea cu numai două avioane.

Apoi, la cererea comandamentului german, începând cu 23 iulie 1941, Gr. 7 Vt. a trecut în dispozitivul de luptă asigurat și coordonat de Corpul 54 Armata German, solicitat tocmai pentru a-i asigura protecția aeriană în timpul trecerii efectivelor sale peste Nistru. În afară de aceasta, a mai fost însărcinat cu însoțirea unor formații de avioane de bombardament în picaj, vestite în acea vreme.

În ce privește dotarea Gr. 7 Vt., la 23 iulie 1941, situația era următoarea: 2 avioane la comanda Grupului, 10 la escadrila 56, 7 la escadrila 57 și 7 la escadrila 58. Între 22 iunie și 23 iulie 1941, primiseră de la reparat avioanele cu nr. 8, 9, 14 și 50, iar cele cu nr. 23, 28 și 48 fuseseră trimise la ASAM pentru a fi reparate. În revizie parțială se aflau avioanele cu nr. 3, 25, 29 și 46. Între timp, fuseseră distruse în urma accidentelor 2 avioane Bf-109 E (nr. 6 și 8) iar nr. 22 se pierduse la inamic. Se mai aflau indisponibile pe terenurile de la Tecuci și Huși avioanele cu nr. 13 și 27 ce urmau a fi trimise la reparat. Acestora li s-a mai adăugat și cel cu nr.32, ce a fost accidentat în acea zi la ora 15.30 de avionul Bloch 210 nr. 4, pilotat de adj. maj. av. Remus Ionescu, care a venit lung la aterizare, oprindu-se abia în linia avioanelor de vânătoare. I-a distrus fuselajul pe care l-a tăiat în două și i-a îndoit palele elicei.

Referitor la activitatea Grupului 7 în noul său comandament, chiar în ziua următoare, o celulă constituită din subofițerii Ioan Milu și Ioan Mălăcescu, în jurul orei 11, s-a aflat în sector, la 2000 m. Tot cercetând orizontul, aproape că s-au trezit cu două avioane de vânătoare cu stele roșii pe aripi ce treceau pe sub ei, îndreptându-se spre pontonul de trecere peste Nistru, aflat la nord de localitatea Dubăsari. Imediat Milu a trecut în spatele celui mai apropiat, fără să fie „simțit", după care a deschis focul cu rafale lungi. Lovindu-l, i-a smuls cabina, după care pilotul a virat brusc spre est. Ținându-l în colimator, Milu a mai trimis câteva proiectile de tun până ce aparatul rival s-a angajat aproape pe verticală spre o pădure aflată sub locul luptei aeriene. Pilotul român ar fi dorit să-i rețină locul unde a căzut dar sub cabina lui a avut loc o explozie. Fusese lovit și a degajat cât mai repede comunicându-i coechipierului care, acoperindu-l urgent, i-a permis să ajungă nestingherit la aerodrom.

La numai trei zile de la trecerea Gr. 7 Vt. în serviciul Corpului 54 Armată German, avionul Bf-109 nr. 47 pilotat de lt. av. Dan Scurtu, care, împreună cu încă un aviator român, se afla în preajma unui avion de recunoaștere german, a fost lovit de artileria a.a. Obligat să aterizeze la cca 300 m sud de comuna Criuleni-Lăpușna, a distrus avionul iar el a fost rănit.

Tot pentru acoperirea aeriană a trupelor care treceau Nistrul, la 27 iulie 1941, o altă zi de record cu cele 47 de avioane trimise la inamic, în sectorul Dubăsari-Grigoriopol, s-a aflat o celulă din care au făcut parte adj. stg. av. (r) St. Greceanu și adj. stg. av. (r) Carol Podgurschi. Întâmplarea a făcut ca cel din urmă să observe primul apariția unui avion inamic care zbura solitar și la foarte mică înălțime. Informându-l pe Greceanu, acesta i-a cerut să pice în direcția respectivă și să-l atace fără întârziere. Aveau 1000 m, deci un plus serios de înălțime și Podgurschi a ajuns cu ușurința în spatele avionului inamic. Însă, după câte se pare, rafalele lui au fost trimise prea în fața avionului inamic, deoarece acela a continuat să zboare. Aflat mai sus, de unde veghea spațiul Greceanu i-a recomandat să repete atacul ceea ce Podgurschi a și făcut, revenind cu tirul asupra avionului inamic dar nu suficient ca acesta să fie scos din luptă. Probabil că nu i-a funcționat corespunzător armele de bord, deoarece avionul vopsit în verde crud a mărit viteza, îndreptându-se spre sud. În acea situație a intervenit Greceanu care, a reușit să se plaseze la 50 m în urma lui. De acolo i-a trimis câteva proiectile de tun ce au penetrat învelișul metalic al avionului sovietic, care, în cele din urmă, s-a izbit literalmente de sol în regiunea Nikolaevsk. Aflat destul de departe de Nistru și văzând numai tranșeele rivalilor de jos, a luat înălțime fără să-și savureze prea mult victoria și s-a întors în sector, lângă camaradul părăsit.

Că nu știam să luptăm în celulă sau să respectăm cu strictețe cele învățate a fost o problemă gravă, adică se pleca în celulă și luptam individual. Ori acel gen de luptă aeriană nu mai era folosit chiar dacă prin performanțele sale, la acea oră avionul Bf-109 E era socotit un avion modern, fiind depășit doar la capitolul viteză de avioanele „Hurricane". Cele relatate în rândurile următoare, puteau avea un deznodământ fatal în 28 iulie pentru vânătorii noștri. Atunci, în jurul orei 17, o celulă compusă din avioanele pilotate de Ioan Mălăcescu și Tiberiu Vinca, a fost trimisă în zona destinată Grupului. Când patrulau de-a lungul acesteia, au văzut la sud de Grigoriopol mai multe avioane inamice trecând în zbor peste Nistru, de la vest la est. Erau în număr de cinci, monomotoare, biplane și care zburau la joasă înălțime. Mălăcescu a picat asupra lor, plasându-se în spatele ultimelor două. Apoi a căutat să se apropie cât mai mult. Văzând că încă nu fusese sesizat, de la cca 200 m a deschis focul cu tunurile, țintind în avionul aflat oarecum în dreapta lui. Dar cum acela zbura ca și cum nu se întâmplase nimic, a trecut în spatele celui de lângă el, trimițându-i o rafală mai lungă de proiectile cu cele două tunuri ce le avea. După câteva secunde de așteptare, l-a văzut înclinându-se, ca apoi să-și continue rotirea cu viteză crescândă spre culturile solului. Urmărindu-l de aproape, a fost impresionat de praful stârnit la contactul aceluia cu pământul, undeva la sud de Grigoriopol.

Escadrila 57 cpt. av. Manoliu Alexandru comandantul Escadrilei lt. av. Scurtu Dan lt. av. Bocsan Ioan adj. stg. av. Firu Gheorghe lt. av. rez. Polizu Nicolae adj. stg. av. Iolu Nicolae adj. stg. av. rez. Greceanu Ștefan adj. stg. av. rez. Vătămanu Ilie adj. stg. av. rez. Podgurschi Carol cpt. Vasiliu Gheorghe

Aflat departe de sector, a recurs la un zbor în urcare, întrebuințând la maximum motorul. Însă fiind singur, a trebuit să ia înălțime efectuând jumătăți de viraje, pentru a controla spațiul din spatele cabinei, de unde știa că ar fi putut să fie atacat cu ușurința de vânătorii sovietici. Apropiindu-se de sector, a fost surprins de numărul mare de avioane ce-și intersectau direcciile de zbor. Aflase ce sistem de pândă și alarmare aveau sovieticii, fapt pentru care și-a dat repede seama că acelea erau avioane I-16, cărora încerca să le facă față Vinca. Reproșându-și că l-a lăsat singur, a intrat în luptă tocmai când un pilot inamic a picat aproape de verticală și cu spatele la el. Oferindu-i o țintă plină, i-a însoțit coborârea cu o rafală continuă de mitraliere (proiectile de tun nu mai avea), care l-a făcut să nu mai redreseze până a luat foc, înfipt într-o râpă din malul Nistrului. Nu mult de la aceasta, Mălăcescu s-a întors spre casă, părăsindu-și din nou coechipierul dar spre norocul lor totul s-a terminat cu bine.

Adj. stg. av. (r) Tiberiu Vinca, un transilvănean de mare valoare, după prima plonjare a lui Mălăcescu, a observat alte trei avioane sovietice de vânătoare, care treceau și ele Nistrul în aceeași direcție. Fără nici o ezitare, a angajat lupta. După 7-8 minute l-a observat pe Mălăcescu venindu-i în ajutor, însă la scurt timp l-a pierdut din vedere. Spre bucuria lui, tot atunci au apărut două avioane Bf-109 germane. Sosirea acestora i-a făcut pe sovietici să încerce abandonarea luptei. În acea situație el a urmărit pe cel aflat mai aproape de avionul său. Având un aparat superior ca viteză, l-a ajuns din urmă, doborându-l la aproximativ 20 km de Grigoriopol. Fixând locul unde căzuse, Vinca a redresat din picaj pe la 40-50 m, după care a început să ia înălțime spre a fi cât mai aproape de avioanele germane. În urcare fiind, a văzut cum și acestea au doborât două avioane adversare, însă păstrându-și formația.

(continuare în numărul următor)

colecția Cristian Crăciunoiu

Dor de ducă

Avionul se numea „Dor de ducă", dar i se spunea „când te apucă!".

Nadia I

Diferența între aceste două fotografii este de 13 ore și un atac de Sturmovik-uri.