MONSTRUL FAÀ DI BRUNO INGENIOZITATE CONTRA LIPSEI DE BANI

Marina, armă tehnică prin excelență a concentrat în construcțiile navale numeroase soluții geniale ce au marcat evoluția tehnicii și au deschis noi drumuri în știință. Unul dintre exemple îl constituie monitorul cu chesoane din beton FAÀ DI BRUNO construit și folosit de italieni în timpul primului război mondial.

Cristian Craciunoiu

Odată cu intrarea Italiei în război, toate resursele țării au fost mobilizate pentru obținerea victoriei. Marina avea în construcție, sub formă de program patru cuirasate rapide din clasa FRANCESCO CARACCIOLO pentru care se realizaseră turele binate cu tunuri de 381 mm. Dar, deși prima unitate era destul de avansată, războiul a demonstrat că torpiloarele și vedetele sunt mult mai eficiente în Adriatica, teatrul principal de angajament al Marinei Italiene.

Astfel că, tunurile de pe prima unitate a clasei au rămas practic nefolosite. Fiind necesare unități de suport cu foc a infanteriei de-a lungul și chiar în profunzimea litoralui, mai ales în zona Veneției, 4 tunuri au fost utilizate pentru armarea unor monitoare total atipice ALFREDO CAPELLINI și FAÀ DI BRUNO. Dacă primul dintre acestea, cu un deplasament de circa 1600 tdw arăta cât de cât a navă, al doilea era un monstru.

De fapt, el era ultima expresie a unei adevărate școli de construcții navale, ce activa în Italia de mai bine de 30 de ani. Pentru a compensa lipsa cronică de resurse a Amiralitații, dar și disprețul acesteia față de bateriile plutitoare și în general față de micile unități costiere, inginerii navali au utilizat tot fel de soluții, care de care mai simplă, mai eficientă. Primele baterii plutitoare au fost realizate prin reutilizarea barjelor ce transportau spre evacuare gunoaiele Veneției. Ele erau armate cu tunuri de câmp ce trăgeau prin ambrazuri improvizate în bord. Succesul lor a dus la construcția unor baterii flotante speciale. Expresia finală a acestei școli a fost FAÀ DI BRUNO, o baterie flotantă cu un design monstruos.

CARACTERISTICI TEHNICE DEPLASAMENT: 2854 t LUNGIME: 55,56 m LĂȚIME: 27 m PESCAJ: 2,24 m PROTECȚIA: puntea: blindaj de 40 mm, barbeta 60 mm, turela 20+20+70 mm, carena înconjurată de chesoane cu beton până la 2,9 m deasupra liniei de plutire MOTOR: 2 motoare alternative sistem Thornycroft, tip C2, puterea 465 CP VITEZĂ: viteza la probe: 3,31 noduri maxim, normal: aproape 2,5 noduri ARMAMENT: 2-381/40 (elevația maximă +15°), 4-76/40 AA, 2-40 mm, 3 mitraliere AA

Monitorul FAÀ DI BRUNO a fost a doua navă din Marina Regală Italiană care a purtat acest nume, prima fiind o canoniеră cuirasată (fostă IMPAVIDA) construită în 1869, fiind de fapt un ponton cuirasat autopropulsat. Nava a fost proiectată de generalul Giuseppe Rota, inginer de Geniu Naval, care s-a inspirat de la noile monitoare britanice lansate în 1915, construite special pentru a acționa în apele puțin adânci ale coastelor Flandrei, similare celor din Adriatica de nord, unde era imposibil cuirasatelor să se apropie de coastă în mod util pentru a lovi țintele din interiorul teritoriului inamic.

Nava a fost construită la Arsenalul din Veneția fiind pusă pe cala de montaj la 10 octombrie 1915, a fost lansată la apă la 30 ianuarie 1916 și completată la 23 iulie 1917. Cele două tunuri de 380/40 au fost din cele destinate cuirasatului CRISTOFORO COLOMBO din clasa FRANCESCO CARACCIOLO lansat în 1919 dar nefinalizat. Carena navei era protejată contra torpilelor și a minelor cu chesoane umplute cu beton până la 2,9 m deasupra liniei de plutire, cu puntea având secțiunea triunghiulară pentru a ricoșa proiectilele inamice, neavând nici proră și nici pupă. Propulsia era asigurată de două motoare luate de la torpiloarele dezafectate, care îi asigurau o viteză de 3 noduri, suficient pentru a se deplasa prin lagunele puțin adânci din zona Veneția-Trieste.

Intrarea ei în serviciul operativ a fost în ajunul celei de a 11-a bătălie de la Isonzo (fluviu în nordul Italiei care se varsă în golful Trieste) din august 1917, unde împreună cu celălalt monitor italian, CAPPELLINI, cu cele două monitoare engleze EARL OF PETERBOROUGH și SIR THOMAS PINCTION și cu bateriile de coastă, au sprijinit cu artileria lor obiectivul principal de cucerire a localității Hermada, punctul de plecare ce deschidea calea spre Trieste.

În ziua de 19 august 1917 la ora 19% monitorul FAÀ DI BRUNO a tras șapte proiectile cu tunurile sale de 380 mm spre zona industrială a orașului Trieste, patru din ele lovind în plin. Unul din aceste proiectile a căzut peste galeria San Vito, în acel moment plin de oameni, ucigând șapte persoane și rănind alte două. Pentru a se evita lovirea lui de către aviația inamică, s-a construit o coplă din lemn sperându-se astfel că în cazul unui atac aerian să fie lovit cel fals.

După ruperea frontului italian la Caporetto (localitate pe fluviul Isonzo) în 24 octombrie 1917, cele două monitoare italiene au fost remorcate spre Brindisi. La 16 noiembrie ajungând în dreptul înălțimilor coastei marchigiene au fost surprinse de o furtună violentă în urma căreia monitorul CAPPELLINI, din cauza unor erori de manevrare, s-a răsturnat scufundându-se aproape de plaja din Marotta, la nord de Ancona, echipajul său fiind salvat de câteva bărci conduse de personalul de veghe local. În aceeași furtună FAÀ DI BRUNO s-a împotmolit dar a fost recuperat și transportat pentru reparații la Ancona unde a rămas pentru tot restul războiului, contribuind la apărarea orașului, artileria sa fiind reînforsată cu tunuri de 152 mm și obuziere de 280 mm.

În 1924 monitorul FAÀ DI BRUNO a fost radiat fiind clasificat ca baterie plutitoare costieră cu indicativul GM194 fiind destinat să apere portul Genova în cursul celui de-al doilea război mondial.

MODELUL

Un loc aparte în construcțiile navale îl constituie navele din beton armat. Într-un cofraj din lemn se realizează negativul corpului. După etanșare, în matriță se toarnă prin procedee clasice un beton rapid, care este lăsat să se întărească în straturi. Încă din acest stadiu, în matriță se montează pontilii punții.

Un modelist german a încercat cu succes să realizeze macheta prin același procedeu. Nu mai rămâne decât, ca cel care se întreabă de ce plutesc navele din oțel sperând să afle răspunsul de la alții, să se întrebe de ce plutesc cele din beton... O construcție cu totul ieșită din comun, printre barjele și gabarele din beton o constituie bateria flotantă realizată de inginerii italieni în 1917 și utilizată în primul război mondial.

Tunurile uriașe au fost montate într-o barbetă construită special pentru a adăposti afetul rotativ ce susținea tevile propriu-zise. Protecția tunurilor era asigurată de pereții verticali ai barbetei. În literatura de specialitate FAÀ DI BRUNO este denumit baterie plutitoare. Poate fi luat și de monitor datorită artileriei și blindajului punții, realizat din oțel de 40 mm.

Iată deci cum a fost realizat acest monitor cu artilerie de cuirasat denumit FAÀ DI BRUNO, după numele unui marinar celebru în Italia, căpitanul Emilio Faà di Bruno comandantul erou al piroscafului RE D'ITALIA care în bătălia de la Lissa din 20 iulie 1866, a fost scufundat de nava Kuk Marine Ferdinand Max din escadra aflată sub comanda amiralului Tegethoff.

Făcut să acționeze în ape scăzute în sprijinul forțelor de uscat, monitorul nu atingea mai mult de 3,3 noduri cu eliciile proprii. Pentru manevre era utilizat un remorcher amarat la navă putând să atingă 7-8 noduri.

Ideea era genială, deși nu a fost reluată de nici o altă aplicație cunoscută în literatura de specialitate civilă sau militară.

Dacă dumneavoastră ați reușit să identificați alte aplicații, acestea ar putea constitui un subiect interesant în numerele următoare ale revistei.