crucişător japonez grav avariat în Bătălia Filipinelor, Dealey este manevrat de acesta în aşa fel încît nu se poate apropia. La fel şi cu „nava de nichel", trei zile mai târziu, când escorta il obligă să se scufunde şi îl ţine sub apă. Harder, Christie şi Dealey se întorc la bază pe 3 iulie, iar episodul este şi astăzi considerat ca o extensie a celei de a cincea patrulare. Dealey a primit oferta de a trece la comandament după cele câteva zile petrecute împreună cu amiralul Christie, dar a refuzat. A primit cu greu acordul de a comanda submarinul Harder într-o nouă patrulare, cea de a șasea.

După două săptămâni de relaxare, Dealey părăseşte Freemantle la 5 august 1944, comandând o haită de trei submarine: USS Harder, USS Haddo (SS-255) şi USS Hake (SS-256). Obiectivul era atacarea şi distrugerea traficului comercial japonez din Filipine, la sud de strâmtoarea Luzon. Aflând că un convoi japonez era prezent la nord de Mindoro în golful Paluan, Dealey decide să atace, însoțiți fiind de alte trei submarine din zonă. În dimineața zilei de 21 august, într-un adevărat melee marcat de intensele grenadări de adâncime japoneze. Patru cargouri totalizând 22000 t au rămas în adâncuri, cu cele 5 submarine neatinse. Din cele 4 victime, două au fost atribuite lui Haddo, comandat de fiul amiralului Chester Nimitz în timp ce Dealey, lucru neobişnuit nu a obținut nimic.

Dealey şi Nimitz s-au mutat în nord în golful Manila, unde în timpul nopții au obținut trei semnale radar. Erau fregate antisubmarin de 900 t din escorta convoiului atacat în Paluan. Haddo şi Harder şi-au coordonat atacurile şi le-au scufundat pe toate trei, IJN Sado fiind victima lui Harder iar celelalte două, IJS Matsuwa si IJS Hiburi fiind împărțite. Submarinele s-au dus la întâlnire cu Hake dar, în dimineața de 23 august 1944, Nimitz Jr. a terminat torpilele scufundând distrugătorul IJS Asakaze ce escorta un tanc de păcură. Crezând că distrugătorul a fost numai avariat, submarinele au aşteptat în faţa portului Dasol, la sud de Lingayan.

În dimineața lui 24 august, două nave au ieșit din port, un dragor şi vechiul distrugător tailandez Phra Ruang. Hake a manevrat pentru a ataca distrugătorul, dar acesta a revenit în port. Dragorul în schimb avea asdic ce funcționa din plin. Hake a manevrat pentru a se îndepărta atunci când a văzut pentru ultima oară periscopul lui Harder, la 06,47. La 07,28 Haylor a perceput 15 grenade de adâncime explodând în depărtare. Apoi nimic.

Rămânând în zonă, Hake a ieşit la suprafaţă noaptea şi a încercat să ia legătura cu Harder. Degeaba. După căutări de circa două săptămîni, nici o urmă a lui Dealey sau Harder nu a fost identificată. A devenit evident că dragorul marcase la 24 august sfârşitul unei cariere extraordinare. După război, arhivele japoneze au arătat că un atac antisubmarin în ziua respectivă la Caiman Point, dusese la apariția la suprafaţă a unor pete de ulei, bule de aer, resturi de lemn. Moartea lui Dealey şi dispariția unui echipaj de mare valoare a dus la o undă de şoc în toată marina. O analiză finală a arătat că Dealey şi Harder scufundaserǎ 18 nave cu un deplasament total de 55000 t, suficient pentru a-l plasa în topul primilor 5 comandanţi americani de submarine. Amiralul Christie I-a propus pe Dealey imediat ce a aflat de dispariția acestuia. Au fost unele controverse datorită deciziei gen. McArthur de a-i oferi Crucea de Serviciu Distins pentru realizările de început din zonă și deci concluziei că fusese deja apreciat pentru merite. S-a ajuns chiar la o dispută între amiralii Kinkaid şi Christie, ce a culminat cu destituirea celui din urmă în decembrie 1944. Dar, Christie se întoarce la Washington şi cu sprijinul direct al lui McArthur reuşeşte să obțină o decizie favorabilă în cazul Dealey. Medalia de Onoare fiindu-i oferită văduvei, Edwina, în 1945.

În 1953, US Navy botează o clasă de escortoare cu numele eroului, USS Dealey (DE 1006) şi pentru a termina subiectul, un erou marinar al celui de al doilea război mondial, mai faimos, ulterior Preşedinte al SUA este asasinat în piața ce poartă numele unchiului lui Sam Dealey din Texas.

Florentin Stănescu

Aurora a fost vândută statului român de francezi, ce o primiserǎ la împărțeală din fosta Flotă Austro-Ungarǎ. A purtat pe rând numele: KuK Basilisk, apoi Aurore şi, în final, Aurora.

VICTIMĂ A „NEGLIJENȚEI" SAU A AVIAȚIEI?

Amenințarea unui război generalizat devenise evidentă la începutul anului 1939 pentru toate statele europene. Politica şi acţiunile agresive ale Germaniei naziste şi ale partenerilor săi din „Pactul Anticomintern" au impus și guvernului României să ia măsurile corespunzătoare. Astfel, la 15 martie 1939 a fost declarată o mobilizare parţială a armatei şi, în acest cadru, vaporul „Aurora" al Societății Române Dunărene (SDR) a fost rechiziționat pentru Marina Militară care avea nevoie de un puitor de mine auxiliar. Alegerea acestei nave nu era întâmplătoare. „Aurora", care era folosită ca remorcher şi ocazional şi ca navǎ pentru pasageri, terminase de curând o reparația capitală la Şantierul Naval din Galați; ea fusese practic reconstituită şi era acum o navă nouă, care avea însă un trecut interesant.

Construită în 1909 la Taranto, avea corpul de fier şi puntea de lemn, şi un tonaj de 273 t.metrice. Dimensiunile sale: 49,07 m lungime, 7,92 m lăţime şi 2,20 m pescaj caracterizează o navă suplă, cu zonă de navigație maritimă şi fluvială. Două maşini cu triplă expansiune a 500 CP şi 2 elici îi confereau o viteză până la 20 Nd şi o manevrabilitate care o făceau aptă şi pentru misiuni militare. Cu asemenea calități nu este de mirare că în existența ei „Aurora" a schimbat trei pavilioane.

În timpul primului război mondial arbora pavilionul roşu-alb-roşu al marinei Imperiale Austro-Ungare, ca puitor de mine având numele „Basilisk". Putea lua la bord 45 de mine şi dispunea de un tun naval de 65 mm calibru şi 2 mitraliere a.a. A acționat în marea Adriatică în zonele Cattaro (azi Kotor) şi Otranto, participând la minări şi patrulări. După prăbuşirea Austro-Ungariei (1918) flota acesteia a fost împărțită între statele învingătoare ale Antantei. „Basilisk" a revenit Marinei Franceze (1919). A arborat pavilionul roşu-alb-albastru şi şi-a schimbat numele în „Aurore".

În 1922 nava a fost predată Marinei Militare Române, în contul unor datorii de război. La pupa navei a fost ridicat pavilionul roşu-galben-albastru şi numele ei s-a schimbat în „Aurora". În 1927 „Aurora" a fost scoasă din dotarea Marinei Militare, odată cu cele patru vedete tip MAS achiziționat din Italia, tot în 1922. Un an mai târziu (1928) nava a fost achiziționată de SRD, care i-a păstrat numele şi a redat-o circuitului navigației civile.

Revenită la Marina Militară în 1939 "Aurora" a fost din nou amenjată pentru a primi 40 de mine şi înarmată cu 2 mitraliere a.a. de 13,2 mm a fost pusă la dispoziția diviziei de mare. Aici, împreună cu cargoul „Durostor" rechiziționat în acelaşi scop au format secția de nave miniere.

Primul comandant al puitorului de mine Aurora", renăscut după 21 de ani, a fost It. cdr. (r) Baicu Stan. Promoție 1913 cu o foarte bună pregătire profesională, a participat la primul război mondial distinguându-se în cadrul Apărărilor sub Apǎ. Demisionat în 1931 a fost mobilizat în 1939 şi reactivat odată cu nava a cărei comandă o primise.

Odată cu nota ultimativă a guvernului sovietic privind cedarea către URSS a Basarabiei şi Bucovinei de Nord (26 iunie 1940) Aurora" a primit şi prima misiune de luptă. Extragem din Jurnalul de Operații al Diviziei de Mare:

28.06.40- Din depozitele marinei au fost trimise la Sulina încărcături de mine, care sunt imediat ambarcate pe „Durostor" şi „Aurora" şi pregătite pentru lansare.

29.06.40, ora 20,15 - se primeşte ordinul CMR secret Nr.2793: „Durostor" şi Aurora" gata a executa barajele de mine la Sulina în seara de 30.06.40, sub protecția Escadrilei de Distrugătoare („Mărăşti" şi „Mărăşeşti" n.r.).

ora 20,53 - CMR ordonă execuția barajelor conform schiței din ipoteza "A", la 6 Mm; distanţa între mine 100 m. Ieşirea de nord se închide cu o linie (de mine - n.r.) pe paralelul 45°14'N. Amplasarea barajului se va face în raport de capul digului, cu un distrugător ca reper prin relevmente şi distanţe telemetrice.

ora 22,10 - Se notifică prin aviz navigatorilor minarea zonelor Constanţa şi Sulina.

30.06.40 devansând orarul navele Durostor" şi „Aurora" au instalat linia de nord a barajului sub protecția distrugătoarelor între orele 04,00-08,00 și a canonierei „Stihi". În timpul operației au apărut două nave sovietice care s-au menținut la 13.000 metri în afara apelor teritoriale la nord de gura Stari-Stambul.

01.07.40, ora 11,00 Escadrila distrugătoare raportează că s-a terminat lansarea a jumătate din barajele proiectate şi că va relua operația a doua zi după realimentare cu mine.

La întrebările din cadrul articolului„Jonca din Hang Chow" din nr. 1/2002 al revistei răspunsurile sunt: 1. La bordul navelor de pescuit chinezesti se mânca peşte cu orez. 2. La bordurile avioanelor Companiei Franco-Române în 1928 se mâncau icre negre şi se bea şampanie Mott.

La întrebările din cadrul concursului MODELISM INTERNATIONAL-SIERRA MODELLSPORT din nr. 1/2002, răspunsurile sunt: 1. Distribuitorul ROBBE MODELLSPORT în România este SIERRA MODELLSPORT. 2. Cea mai citită revistă de aviație și marină din România este MODELISM INTERNATIONAL.

La întrebările din cadrul concursului MODELISM INTERNAȚIONAL-SIERRA MODELLSPORT din nr. 2/2002, răspunsurile sunt: 1. Produse import ROBBE MODELLSPORT Germania utilizabile în activitatea modelistică se pot cumpăra de la sediul firmei SIERRA MODELLSPORT, reprezentant pentru România al concernului german, din str. Albina nr. 1, Botoşani. 2. Nava şcoală cu vele a Marinei Române este bricul Mircea.