PANZER IV

De cele mai multe ori, la români, relațiile personale ale unor ofițeri de elită, au avut o importanță mai mare decât comenzile oficiale ale statului. Vezi cazul procurării periscoapelor pentru submarinele românești sau în documentul prezentat aici, a echipării vânătorului de tancuri Mareșal și dotării cu tancuri de proveniență germană. Există și alte situații asemănătoare.

Ideea acestui tanc își are originea la începutul anilor '30, fiind conceput de Heinz Guderian ca tanc de sprijin pentru Panzer 3 și infanterie. În anii 1934-1935 Adolf Hitler i-a ordonat lui Krupp să conceapă un tanc care să cântărească 18 tone, să aibă o viteză de 35 km pe oră și un tun de 75 mm ca armament principal, dublat de două mitraliere Mg-34 de 7,92 mm și un echipaj de 5 oameni. La acest proiect au lucrat mai multe firme (Krupp, Rheinmetall-Borsig și Man) fiecare venind cu câte un prototip. După o multitudine de teste și încercări în condiții și situații diferite asupra prototipurilor, proiectul i-a fost încredințat lui Krupp. În 1935 Krupp creează turela și corpul tancului și folosește un sistem de propulsie fabricat de Man, fiind gata să înceapă producția la prima variantă a lui Panzer 4 Ausf A. Noul vehicul avea un echipaj de 5 oameni (comandantul și ochitorul fiind situați în turelă, încărcătorul în spate, șoferul în dreapta iar transmisionistul în stânga, acesta operând și mitraliera din fața tancului). Echipajul putea comunica în interiorul tancului cu ajutorul unui interfon.

Prima variantă a tancului avea un motor Maybach HL 108TR de 12 cilindri răcit cu apă, care dezvolta 300 CP, cu o cutie de viteze în 5 trepte ZF SRG 75. Ca armament, tancul dispunea de un tun de 75 mm cu țeavă scurtă având 80 de proiectile dublat de două mitraliere Mg 34 de 7,92 mm dispunând de 2700 cartușe, un blindaj, placă frontală și turelă de 14,5 mm, iar în lateral și în spate 20 mm. Tancul atingea o viteză de 30 de km pe oră și avea o autonomie de 140 km pe șosea iar pe teren variat 90 km, dispunând de un rezervor cu capacitatea de 453 l benzină. Primul tanc a ieșit de pe banda de producție în octombrie 1937, fiind produse 35 de bucăți până în martie 1938, rămânând operațional până în 1941.

În perioada aprilie-septembrie 1938 din varianta Ausf B au fost realizate 42 de exemplare, folosite până în 1943 (în această perioadă i-a fost modificată turela și i s-a montat o nouă placă blindată frontală). Această variantă era propulsată de un motor Maybach HL 120 TR de 12 cilindrii, răcit cu apă, ce dezvolta 300 CP, cu o cutie de viteze în 6 trepte ZF SSG 76.

În octombrie 1938 a început producția la varianta a III-a a tancului Ausf C, până în august 1939 fiind produse 134 de bucăți, care au rămas în serviciu până în 1943. Acesta era propulsat de un motor Maybach HL120 TRM de 12 cilindri ce dezvolta 300 CP (acest motor va rămâne standard pentru toate variantele ulterioare ale tancului).

Modelele tacului A, B, C fiind folosite în special ca vehicule de antrenament și testări, foarte puține au luat parte la lupte. Varianta Ausf D, apărută în octombrie 1939, a fost fabricată până în mai 1941 cu un total de 229 de exemplare, rămânând în serviciu până în 1944.

În perioada septembrie 1940-aprilie 1941 au fost fabricate de către Krupp 233 de tancuri din noua variantă Ausf E. Varianta Ausf E fiind prima din serie care avea buncărele de muniție montate și pe pereții turelei, un vizor nou pentru șofer și o nouă trapă de intrare pentru comandant.

Ultima variantă a tancului dotată cu tun cu țeavă scurtă a fost Ausf F1 produsă din aprilie1941 până în martie 1942 în 487 bucăți. Imediat după aceea au apărut variantele Ausf F2 și Ausf G în luna mai 1942, echipate cu un tun de 75 mm KWK 40 L\43 cu țeavă lungă similar cu cel de 76,2 mm ce echipa tancurile rusești T 34 și KV 1 (cele mai bune tancuri din lume la acea vreme), fiind superior tancurilor engleze și americane din nordul Africii în acea perioadă.

Înlocuirea tunului (ce avea în capătul lui o singură gură de evacuare a gazelor) a dus la o îmbunătățire a turelei, o nouă mărire a blindajului ducând la creșterea greutății tancului și implicit la scăderea vitezei de deplasare. Tancurile care au fost trimise în Africa erau dotate cu filtre (Tp) și sisteme de ventilație pentru climat deșertic. Varianta F2 a fost fabricată în 200 de exemplare plus 25 de Ausf F1 convertite în F2 și 1275 din varianta Ausf G. Luna martie 1943 a adus unele îmbunătățiri ale varianta Ausf G: un nou tun de 75 mm KWK 40 L/48 cu o dublă aerisire în capătul tunului; grenade fumigene montate pe turelă; un nou sistem de extra-blindaj numit fuste de 5 mm și 8 mm grosime cu scopul de a oferi o mai bună protecție șenilelor, lateralelor și turelei tancului împotriva noilor proiectile rusești.

Tipul Ausf H a apărut ca variantă îmbunătățită a lui Ausf G și a fost fabricat din aprilie 1943 până în iulie 1944. Acesta avea o cutie de viteze în 6 trepte ZF SSD76 era echipat cu un tun de 75 mm KWK 40 L/48, două mitraliere jumelate MG 34 de 7,92 mm, având 87 proiectile de 75 mm și 3150 de 7,92 mm. Motorul de 12 cilindrii, răcit cu apă Maybach HL 120 TRM, pe benzină, dezvolta 265 CP la 2600 de rotații pe minut. Blindajul plăcii frontale a fost mărit la 80 mm, tancul ajungând astfel la 25 tone și având o viteză de 38 km/h pe șosea respectiv 25 km/h în teren variat. Ausf H mai avea aplicată pe tot corpul tancului o pastă (Zimmerit) împotriva minelor magnetice, și indispensabilele fuste de 5 și 8 mm grosime. Această variantă a fost fabricată în cantitatea cea mai mare (3744 de tancuri). Ultima variantă Ausf J era diferită de Ausf H ca urmare a unor simplificări datorate lipsurilor de materii prime din ce în ce mai acute în fabricile de armament spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

O mare parte dintre blindatele ce au dotat diviziile românești ar fi trebuit să ajungă în Afrika Korps. Iată de ce, în prima fază, ele au fost camuflate în maniera specifică acestei armate.

Panzer IV Ausf. M a intrat în producție în aprilie 1943 și a durat până în iulie 1944 fiind varianta cu numărul cel mai mare de exemplare produse, 3774.

Din octombrie 1937 până în mai 1945 au fost produse 8600 de Panzer IV, înarmate cu tunuri cu țeavă lungă sau scurtă. Au fost produse 10 variante. Astfel, Panzer IV a devenit principalul tanc german al celui de-al doilea război mondial. A luptat pe toate fronturile fiind privit cu respect și de echipaje și de inamici.

În timpul războiului, Panzer IV a fost exportat în Ungaria (92), România (100). Bulgaria (46). Finlanda (19), Spania (20) și Croației. În 1949 un număr mic de Panzer IV Ausf. G au fost exportate și Turciei. Rusia a capturat un număr mare de Panzer IV fiind folosite ca materiale pedagogice. Altele au fost transformate în Su-76 I și SG-122A.

După 1949, unele au fost folosite de Bulgaria, Iugoslavia, Finlanda, Egipt, Spania, Siria, Iordania și Turcia (cca 20-22) până în 1967. În anii 1960 Franța, Cehoslovacia, Spania și Rusia au vândut Siriei 17 exemplare de Panzer IV, care au fost folosite în războiul arabo-israelian din anii 1966-1967. Câteva au fost capturate de Israel la înălțimile Golan. Unul a fost expus la Muzeul Forțelor Armate din Lantrum, Israel. De la începutul războiului, Panzer IV a devenit cel mai important tanc german din cel de-al doilea război mondial aflându-se în serviciu până în 1967.

Sus, jos: Poligonul Mihai Bravu, 1952. Pe turelele tancurilor T4 Crucea lui Mihai a fost înlocuită de un oval tricolor pe care scrie „RPR (vezi pagina anterioară). Mijloc: Defilarea de 10 mai 1943. Tancurile ce trebuiau să ajungă la Afrika Korps au ajuns la București și defilează la șosea. Toate fotografiile sunt din colecția Modelism - Cristian Crăciunoiu.

Coloană blindată românească pe frontul de Vest. După cum puteți observa nu există două tancuri identice. Aceasta în primul rând datorită lipsei pieselor de schimb.

În septembrie 1940, 233 Panzer IV Ausf. E au fost produse până în aprilie 1941. Această nouă variantă dispunea de unele îmbunătățiri cum ar fi un mai bun vizor pentru șofer, buncărele de muniții erau fixate mai comod, pe turelă, și cupola comandantului era mult mai mică.

Din aprilie 1941 până în martie 1942, 487 de tancuri din noua variantă Ausf F1 au fost produse, acesta fiind ultimul din serie care se baza pe tunul de 75 mm cu țeavă scurtă.

În martie 1942 a apărut o nouă versiune Ausf F2 urmată de Panzer IV G. În luna mai ambele variante au fost echipate cu noul tun de 75 mm cu țeavă scurtă compatibil cu 76,2 mm al T34 și superior tancurilor americane și engleze în Africa la acea vreme. Instalarea noului tun a introdus o variantă îmbunătățită a turelei, blindajul a fost mărit. Mărindu-se și greutatea, viteza s-a redus. Tunul avea o singură gură de ieșire.

Panzer IV care au fost trimise în Africa (1941-1943) erau echipate cu filtre tropicale (Tp) și sisteme de ventilație. Au fost construite 200 F2 (inclusiv două sisteme F1 convertite în F2) și 1275 Ausf. G.

Din luna martie 1943, 412 Ausf. G au fost produse cu noul tun 78 mm. Acesta avea o gură de aerisire dublă la țeavă iar modele ulterioare mai avea și niște fuste din oțel rezervate modelelor ulterioare, plus grenade fumigene montate pe turelă.

Una dintre variantele românești a inclus tipurile F2 și 4G cu tunul de 75 mm, ușor diferit de cel prezentat în acest plan.

Redacția caută fotografii cu asul blindatelor românești lt. Alexandru Velican și cu alte tipuri de vehicole ce au fost în dotarea armatei române, pentru a fi publicate în numerele viitoarele ale revistei.

DANIEL MANOLIU