Moskva

ENIGMA CRUCISĂTORULUI MOSKVA CLASA „LENINGRAD"

dr. ing. Cristian Crăciunoiu

Numeroase articole apărute în ultimii trei ani în presa rusă și în cea ucraineană, editate de amatorii de istorie a celui de-al doilea război mondial încearcă să elucideze subiecte până nu demult ascunse presei. Astfel „Retragerea din Odesa" este prezentată mai mult ca o consecință a ordinului lui Stalin de a continua urmărirea forțelor germane în Europa pe flancul sudic, decât o victorie a forțelor româno-germane din Marea Neagră.

Un capitol deosebit îl prezintă primele zile de război, când o planificare realistă ar fi putut duce la întoarcerea flancului sudic al Axei prin ocuparea Constanței și ar fi schimbat poate, întreg cursul războiului din Est. Dar, calitatea slabă a comandanților NARKOM (Comisariatul Poporului) de obicei politruci, întâietatea politicului asupra calității oamenilor de specialitate, a dus la o înfrângere, deși raportul de forțe URSS-Axa (România) în Marea Neagră era 50:1!!!

Până acum, în limba română, avem la dispoziție doar cartea lui Suvorov, „Spărgătorul de gheață" ce susține teza germană, conform căreia Stalin ar fi trebuit să ne atace la sfârșitul lunii iunie, carte ce a fost best-seller în toată Europa dar care trebuie privită cu oarecare rezerve, deși ne dă unitățile și comandanții celor două armate care au atacat în Dobrogea. Prestigiosul anuar britanic Warship din 1991 ne dă o altă variantă a atacului Constanței și acum apare una nouă în Magazinul de istorie militară navală, nr. 2 sub semnătura lui V. Kostritchenko, cu noutăți senzaționale față de lecția de tactică navală predată de mai bine de 40 de ani la Academia din fosta URSS.

Dar, acesta este rolul hobiștilor, să îi tulbure pe adormiții salariați cu galoane și să încerce restabilirea adevărului.

Se poate spune că primul angajament naval din cel de al Doilea Război Mondial (RM 2) în Marea Neagră a fost cel din zorii zilei de 25 iunie 1941 din fața Constanței. Vice-amiralul Victor Bogdan are un cărțoi imens de tactică navală, cu coperți roșii, în care este descrisă cu schițe și multe detalii varianta oficială a acestei operațiuni planificate cu litere chirilice încă din 1938.

Ideea era simplă: prin atacarea singurei baze navale a Axei, distrugerea rezervoarelor de combustibili, de unde se aproviziona și Regia Marina, uneori Afrika Korps, Marina Regală Română singura forță navală inamică în acel moment și a capacităților de reparație și întreținere, dispărea principalul element de susținere a flancului de sud al armatelor Axei, cât și presiunea asupra Basarabiei, Odesei și bazei Sevastopol, implicit asupra Crimeei. Mai mult, ocuparea Dobrogei ar fi deschis poarta unor atacuri strategice spre sudul și apoi centrul European. Dar... hârtia suportă orice, așa că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Să vedem cum...

Atacul asupra Constanței a fost elaborat pe baza experienței flotei ruse din RM 1, când un crucișător a bombardat forțele Puterilor Centrale ce ocupaseră baza. Atacul trebuia efectuat de două distrugătoare mari, urmate de o forță de susținere formată dintr-un crucișător greu și două distrugătoare, concomitent cu un bombardament aerian. Cu câteva zile înainte de începutul războiului în fața litoralului românesc patrulau trei submarine: Sch- 209 (cpt. lt. I.Kisilev), Sch 205 (cpt. lt. P. Dronin) și Sch 206 (lt. Isidor Alexeevici Karakai), acesta în zona din fața Constanței.

Apărarea bazei era asigurată de mai multe baraje de mine așezate la 9-12 mile de coastă și anunțate de români ca fiind la 17 mile. Trecerile prin baraje erau protejate de artileria de coastă inclusiv bateria pe șine de 280 mm Tirpitz, de hidroaviația româno-germană de pe Siutghiol, de navele flotei ce făceau de gardă în spatele barajului și de cele 3 vedete torpiloare Vosper alături de submarinul DELFINUL ce patrulau în afara barajului.

Raidul trebuia efectuat de liderele HARKOV (cpt. rg. 3 P. Melnikov) și MOSKVA (cpt. lt. A. Tukov). Comandantul grupării a fost desemnat cpt. rg. 2 M. Romanov, ce și-a ridicat pavilionul pe HARKOV. Grupul de suport era format din crucișătorul greu VOROSILOV (cpt. rg. 1 F. Markov) și distrugătoarele SMISELNII (cpt. rg. 3 V. Segula) și SOOBRAZITELNII (lt. major S. Vorkov). Comandant suprem a fost numit contraamiralul T. Novikov.

La 20 h 10 min Grupul de atac a părăsit Sevastopolul. A schimbat cursul spre Odessa cu 28 de noduri și la 21 h 15 min a luat un nou curs spre Constanța. Grupul de suport a plecat cu două ore mai târziu și distrugătoarele au pierdut crucișătorul ce trebuiau să-l escorteze, toată noaptea. S-au regăsit la 50 de mile de Constanța.

CARACTERISTICI TEHNICE Constructor: Șantierul „Marti", Nicolaiev Data lansării: 30.10.1934 Deplasament standard: 2150t Deplasament total: 2582 t Lungime totală: 127,5 m Lățime: 11,7 m Viteză maximă: 40 Nd/h Armament: 5 tunuri de 130 mm, 2 tunuri de 76 mm 8 lansatoare de torpile (2 x 4), 4 tunuri aa de 37 mm 124 de mine tip KB, 4 lansatoare grenade anti-submarin

Liderele s-au apropiat de zona minată pe la 2 noaptea, au încetinit la 26 de noduri și au lansat paravanele. La 5 h 02 min liderele au luat cursul de luptă, 55. Întârziau la întâlnirea cu cele 13 bombardiere, 2 DB 3 și 11 SB ce ar fi trebuit să bombardeze portul concomitent. HARKOV a deschis primul focul, pentru reglaj pe direcție din cauza proastei vizibilități. Apoi MOSKVA. Au tras foarte bine cu salve de câte 5 lovituri la 10 secunde. Imediat au lovit o garnitură de cisterne din gară, ce a explodat. Apoi au deschis focul asupra distrugătoarelor NMS REGINA MARIA (lt. cdr. Eugen Săvulescu) și NMS MĂRĂȘTI (cpt. cdr. Eugen Deleanu) ce le încadraseră deja și era greu vizibile la coastă. Bateria Tirpitz a încadrat și ea rapid liderele. La bordul MOSKVA a izbucnit un foc ce a fost rapid stins de mecanici. Viteza a fost mărită la 30 de noduri, deși paravanele nu mai erau eficiente. Au fost pierdute ambele paravane tribord. MOSKVA primește ordinul să treacă în față și începe să meargă în zig-zag. La 5 h 20 min ambele nave au notat în jurnalele de bord siajul a două torpile ce au ratat MOSKVA!!! Sunt lansate grenade antisubmarin. Putea să fie Sch 206 ce nu fusese prevenit de raid. Siluetele liderelor semănau cu cele ale clasei românești R... În momentul evitării torpilelor, pe MOSKVA a apărut o coloană de foc mai înaltă decât catargele. O explozie uriașă în zona primului boiler. Lansat cu 30 de noduri liderul s-a rupt practic în două. Bordajul a fost desfăcut pe o mare lungime ca o cutie de conserve și prova a început să se scufunde. Echipajul își face eroic datoria, dar degeaba. Nava se scufunda rapid. Povestea este mai lungă, cu multe pagini de eroism, dar în final HARKOV care era în pupa oprește și apoi pleacă pentru a nu risca o lovitură directă, lăsând supraviețuitorii a fi salvați de cele două vedete românești disponibile și de hidroavioanele românești și germane.

HARKOV este din nou atacat cu torpile. Apoi este atacat din aer și o bombă căzută în apropiere îl scoate din luptă pentru circa două ore. Intră sub protecția distrugătoarelor și se retrage. SOOBRAJITELNII agață cu paravanul o mină a cărei explozie avariază crucișătorul VOROSILOV.

La 5.53 sosește SOOBRAZITELNII. Este atacat cu torpile și atacă și el la 6.00. Efectuează un atac antisubmarin la 6 h și 10 min. Dosarele MOSKVA și SCH 206 au fost inaccesibile în arhive.

Au existat mai multe articole românești pe această temă, care mai de care mai exhaustiv, unele chiar foarte bine sistematizate. Dar, chiar și astăzi problema rămâne în picioare: cine a distrus liderul MOSKVA schimbând cursul războiului?

1. Explozia unei mine din baraj. Este teoria cea mai plauzibilă până în prezent. 2. Bateria TIRPITZ. Este o teorie posibilă, dar neconfirmată de supraviețuitori. 3. Proiectilele de pe distrugătoarele românești. Deși supraviețuitorii confirmă lovirea navei de proiectile de calibru mijlociu, probabilitatea unei lovituri norocoase este scăzută. 4. O torpilă de pe submarinul sovietic din zonă este cauza cea mai probabilă după explozia unei mine. Interesant este faptul că după misiune echipajul a fost debarcat și împărțit la unități de infanterie marină. Atunci când toate submarinele ce supraviețuiseră începutului războiului au fost făcute unități de gardă, el a fost sărit. Jurnalul de bord nu menționează cine a comandat submarinul SCH 205 înainte de 26 iulie 1941, când este numit cpt. lt. Suhominlov. Politrucul este schimbat prin radio în timpul misiunii, fapt fără precedent, așa cum arăta Warship 1991, etc.

Locul unde se găsește epava crucișătorului este marcat deja pe hărțile de navigație fiind la o adâncime de circa 45-50 m. Poate fi văzut pe sonarul navelor de pescuit, cum l-a văzut subsemnatul, dar singurul om care i-a făcut până acum o vizită este întemeietorul școlii moderne de scafandrerie românești cdr. (r) Gheorghe Scarlat. Dar, nici el nu poate preciza dacă a fost mină sau torpilă. Viteza navei era prea mare în momentul impactului. O vizită la bordul submarinului SCH 206 și el identificat ca epavă ne poate spune dacă s-au lansat sau nu torpile. Dar, nu și dacă acestea și-au atins ținta....

Avioanele care au atacat au întârziat și au fost nevoite să coboare foarte jos pentru a evita atacurile. Tunarii de pe AMIRAL MURGESCU au reclamat două victorii, aviatorii români și germani 5.

Și iată cum, Marina și Aviația Română și-au făcut datoria împotriva unui inamic superior tehnic și numeric.

Și iată cum, din nou, totalitarismul s-a dovedit inferior liberei inițiative. ■