DB-3F

- IMPLICAREA LUI ÎN RAIDURILE ASUPRA CONSTANȚEI -

Unul dintre avioanele doborâte de lt. av. Horia Agarici în faimoasa și incredibila misiune de zbor, ce-l va face nemuritor. Se miră nemții și se închină românii...

Pavel Cornesen Carolina Cornese

La mijlocul anului 1938 este pentru prima dată atestată documentar noua variantă a avionului DB-3F (D de distanță, B - bombardier) cu motoarele M-88. Hotărârea Guvernului menționau următoarele cerințe pentru acest bombardier: viteza maximă de 450-470 km/h la înălțimea de 6000 m și o rază de acțiune (cu 1000 kg bombe) de 2000 km. Armamentul din dotare se păstra ca la tipul DB-3. Fabricarea avionului experimental era prevăzută pentru decembrie 1938.

În ianuarie 1939 la Kremlin a avut loc o consfătuire dedicată problemelor modernizării VVS. Inclusiv s-a discutat și situația de îmbunătățire a avionului DB-3, Iliushin (constructorul principal) a expus modalitățile principale de modernizare a bombardierului, care, de fapt, n-au satisfăcut nici armata, nici conducerea politică a țării, căci la aproximativ o lună după ședință, la 17 februarie, constructorul primește deja alte cereri pentru bombardierul său: viteza de 485 km/h la înălțime de 7000 m. În afară de asta, misiunea nou primită includea și fabricarea aparatului în două variante: DB-3F cu fuzelaj de metal și DB-3FD cu fuzelaj de lemn. Interesant e faptul că, la sfârșit, din contul finisării exterioare mai bune, voiau să obțină o viteză și mai mare - 500 km/h la aceeași înălțime de 7000 m! Paralel au fost modificate și indicațiile referitoare la echipament și armament. Motoarele M-87 trebuiau schimbate cu altele noi cele M-88. La capitolul armament, s-a planificat înlocuirea SHKAS-ului cu mitraliera USH (Ultra-SHKAS sau USHA) cu viteza de tragere 3000 focuri/min.

Ca răspuns la toate aceste cerințe apare avionul TKB-30F. Lucrările de îmbunătățire au început la mijlocul anului 1938. Exteriorul lui se deosebea de cel al lui DB-3B de serie, în primul rând, prin noul aspect al botului cu un număr și o suprafață mai mare de geamuri. În centrul formei sferice era montată mitraliera SHKAS. O astfel de decizie constructivă era „inspirată de cunoașterea bombardierului german Heinkel He 111B. El a fost capturat în Spania, în vara anului 1937, adus în Uniunea Sovietică și examinat sub numele conspirativ de avionul 31". Datele de zbor ale „neamțului" nu impresionau, însă elementele separate ale construcției păreau foarte interesante. Noua instalație a avionului 31" era recomandată implementării pe bombardierele sovietice. Evident, ea a și devenit prototipul pentru TKB-30F. Datorită noii modificări, lungimea avionului a crescut cu circa 0,5 m.

Toate schimbările și finisările au adus greutatea de decolare a DB-3F până la 8030 kg. Trupele au început să primească avioanele DB-3F în martie 1940. Se planifică efectuarea testărilor mașinilor în acțiune de luptă pe frontul finlandez, repartizând a câte 10 avioane în componența armatelor nr. 7 și nr. 14 a VVS. Însă războiul cu Finlanda se terminase, iar bombardierele noi abia erau gata de a ajunge la destinație. Efectiv sosirea lor a avut loc în mai-iunie 1940, când au ajuns în regimentele 8, 11, 12, 42. Doar pentru prima jumătate a anului 1940 s-a prognozat înființarea a 7 regimente cu bombardiere de distanță DB-3F, iar pentru tot anul 11 (plus încă 2 regimente cu DB-240). În afară de asta, avioanele DB-3F erau date și unor unități de cercetași, de pildă, în regimentului 167 din Reazan. Doar pentru noile formațiuni, în iulie-decembrie, se cereau 682 DB-3F-uri. La 15 martie FAA avea un neajuns de 711 DB-3 (cu toate că dispunea de 866 bombardiere, pe care zburau piloții regimentului 21 și a altor 2, aflate în rezervă). Din pricina crizei de avioane, în octombrie 1940, când completarea noilor regimente trebuia să se încheie, în multe dintre ele nu ajunseseră nici măcar un avion. La 20 octombrie regimentele 200 și 203 dispuneau doar de câte șase mașini (din 62), reg. 221 - 15 mașini, iar reg. 223-7 mașini. Șapte regimente n-au primit nimic.

Totuși, deja, spre iulie 1940 existau unități completate practic în întregime cu DB-3F. De exemplu în regimentul 8 la 25 iulie se numărau în evidență chiar 72 bombardiere DB-3F cu motoare M-88.

La începutul anului 1941 DB-3, în măsură considerabilă, și-a cam epuizat potențialul. În 1940, pentru bombardierul de distanță se planificase atingerea vitezei de 500-550 km/h, însă el nu ajungea nici măcar până la 450 km/h. De aceea în aprilie 1941, în Voronej au fost date în primire ultimele DB-3F. În legătură cu asta, miza s-a făcut pe avioanele de perspectivă ale generației noi - DB-4 al lui Iliushin și DB-240 (Ep-2) al lui Ermolaev, iar în mai, la Moscova mașinile lui Iliushin au fost aproape scoase din producție de bombardierele de picaj PB-100 (Pe-2) ale lui Petleakov. Totuși, în VVS, DB-3, în diferite variante, rămânea mașina de bază a aviației de distanță. DB-4 (TKB-56) a fost gata pentru testările de uzină abia în octombrie 1940 și suferea de o mulțime de neajunsuri constructive. S-au fabricat două exemplare, însă nici nu s-au trimis la testările de stat. Ep-2, deși a și început a se fabrica în cantități destul de mari, suferea de o mulțime de „boli copilărești" și în regimente a apărut abia în iulie 1941. Marele război, Aviația de Distanță l-a început pe DB-3.

În continuare vom prezenta pe scurt participarea bombardierelor DB-3F la atacurile asupra celei mai mari baze militare maritime ale țărilor „AXEI" la Marea Neagră portul românesc Constanța. Totodată vă propunem să comparați datele sovietice de arhivă cu cele ale părții germano-române.

Până la război, în Constanța era concentrată, practic, toată Flota Militară a României, care nu era prea numeroasă: 4 distrugătoare, un submarin, 3 vedete torpiloare, 4 canoniere, 3 torpiloare. Pe când Flota Militară Sovietică în Marea Neagră dispunea de: 1 cuirasat, 4 cruciătoare, 16 distrugătoare, 47 submarine !

Decizia comandamentului sovietic de a bloca, imediat cu începutul războiului, portul Constanța dinspre mare și aer era logică. Însă mare le-a fost surprinderea când au descoperit că baza era păzită pe mare de mine și artileria de coastă (280 mm) germano-romană.

Cu o experiență de război de aproape doi ani în Europa, comandamentul germano-român, încă până la începerea operațiunii „BARBAROSSA", a întărit considerabil apărarea antiaeriană a bazei. Ea includea: Gruparea Aeriană de Luptă germană III./JG 52, dotată cu avioane de vânătoare Bf 109F; escadrila 53 de avioane de vânătoare a FAR, dotată cu Hurricane; bateria românească de artilerie - 76 mm de origine engleză ale firmei „Armstrong" fabricate la Reșița și două divizioane de artilerie antiaeriană germane Flak. 254 și Flak. 905. Încă circa 20 tunuri antiaeriene erau amplasate pe nave.

La acțiunile de atac asupra Constanței au fost implicate două regimente ale F.A.M. a M.N.: al 2-lea, dotat cu avioane DB-3F, precum și al 40-lea, dotat cu bombardiere SB și întărit (la scurt timp) cu escadrila de avioane noi la moment Pe-2. Ambele regimente organizatoric, intrau în componența brigăzii nr. 63.

Conform datelor părții sovietice, la 23 iunie 1941, ziua, Constanța a fost atacată de 49 avioane DB-3F și 24 SB aruncându-se 53,3 t bombe. În timpul luptelor, avioanele de vânătoare și artileria antiaeriană, au doborât câte 8 bombardiere de fiecare tip. După datele germano-românești, pe parcursul întregii zile, 50 bombardiere sovietice, nefiind acoperite de aviația de vânătoare, au aruncat peste Constanța mai mult de 100 bombe. Pagubele au fost nesemnificative mai mult a suferit numai bateria de artilerie germană 4./Flak 254, pierzând 5 oameni.

În acea zi aviația română și-a deschis scorul de victorii. Locotenentul Horia Agarici din escadrila 53, zburând pe un Hurricane, cu număr de bord 3, a doborât două SB-uri confirmate și încă unul presupus. Fratele său mai mare, compozitor contemporan, l-a felicitat prin șlagărul „Agarici doboară bolșevici". Ca urmare, frații au plătit scump ambii au fost represați și drumul vieții l-au încheiat undeva prin imensa Siberie (n.r. - fals, Agarici a murit de bătrânețe în România, după ce a primit apartament în 1976 în Eforie Nord prin aprobarea Șefului Statului și a fost repus în drepturi. ARPIA Constanța i-a amenajat mormântul cu marmură).

În dimineața zilei de 24 iunie 14 DB-3F și 18 SB au repetat lovitura. În seara aceleiași zile, zburând prin apropierea portului, 4 DB-3F au fost atacate de 16 avioane de vânătoare He-112. Unul dintre atacatori a fost doborât de mitraliorul-sergent Kuznetsov, membru al echipajului lt. av. Iura. În total în acea zi, aviația sovietică a aruncat peste Constanța 2 FAB-1000, 21 FAB-500, 30 FAB-250, 18 FAB-100 și 6 RRAB-3. Pierderile sovieticilor includeau 10 avioane 3 DB-3F și 7 SB.

Datele germano-românești susțin că, în jurul orei 7.00 cca 20-30 bombardiere au năvălit peste Constanța și aerodromul Mamaia. La sol s-au distrus 3 Bf-109F din componența Grupării III./JG 52. Astfel a fost ucis aviatorul feldfebel B. Braun, iar căpitanul Majetik și feldfebel O.Reinhardt - răniți. Seara pușcașii sovietici au doborât un Messerschmitt din a 8-a escadrilă a aceleiași grupări. Pilotul ober-feldfebel Walter a reușit să se salveze părăsind cabina avionului și a fost recuperat din apă de hidroavionul SM 62 (nr. de bord XVI) din escadrila regală 102 a Aviației Maritime Române. Pe parcursul zilei piloților Bf-109F li s-au atribuit 8 victorii aeriene, avioanelor de vânătoare românești - 4, bateriilor de artilerie antiaeriană 2./Flak. 254 și 3./Flak905 câte un DB-3F și un SB.

La 25 iunie, escadra DB-3F a căpitanului P. F. Semeniuk a fost atacată, deasupra mării, de 14 Messerschmitt-uri. Echipajele sovietice au raportat doborârea a 7 avioane de vânătoare inamice și pierderea unui bombardier. Pe când, partea germano-română susține, că 10 bombardiere (în 3 grupări) au încercat să atace baza militară marină. Lovitura a fost respinsă și avioanele de vânătoare au marcat 5 victorii. Bombardierele sovietice au doborât hidroavionul SM 62 din escadrila 102, echipajul căruia a fost salvat de un avion german He 59 din SN Gr.8 (See Node Group 8).

Ziua de 26 iunie a intrat în istoria flotei sovietice ca una din cele mai proaste de pe parcursul războiului, cu cea mai nereușită operațiune de atac. Din 11 avioane, trimise peste Constanța, la bază s-au întors doar 2 DB-3F și 5 SB, dintre care unul nici n-a apucat să ajungă la țintă. Conform datelor germano-românești, s-au doborât 13 bombardiere sovietice. Încă unul era înscris în contul artileriei antiaeriene din 3./Flak.254. În total 14 victorii, cu toate că partea sovietică raportau doar pierderea a 4 SB.

Avioanele sovietice n-au mai apărut o săptămână. Abia în noaptea lui 3 iulie, 6 DB-3F au atacat, din nou. Pe data de 4 iulie, un Pe-2 a zburat în recunoaștere. La 6 iulie, Constanța a fost bombardată de 8 DB-3F. Pierderi - 1 avion. Astea sunt confirmările rușilor. Să vedem ce spune partea germano-română în acea zi, dimineață, baza a fost atacată de avioane solitare, iar spre seară asupra portului s-au aruncat 10 bombe. Pierderi 10 oameni - docheri. În ziua aceea piloții din a 7./JG 52 au consemnat 7 bombardiere doborâte.

La 10 iulie, un DB-3F efectuează un raid asupra aerodromului Mamaia. Aruncă 4 bombe care, de fapt, cad în mare. A doua zi, 4 avioane SB și un DB-3F au roit deasupra portului. Pierderi sovietice nule. La 18 iulie, nouă MBR-2 sunt trimise în recunoaștere spre țărmul României. Nici unul nu s-a mai întors la bază. Interesant e faptul că partea germano-română, pretinde doar la trei hidroavioane doborâte. Toate stau în contul subofițerului Eberhard din escadrila 7. Heinkell-ele 52 din SNGr.8 au recuperat 4 piloți prizonieri.

Centrul acțiunilor militare se mută, mai apoi, în Delta Dunării. Aviația sovietică reușește să provoace inamicului pagube importante în rândurile mijloacelor plutitoare. Spre Constanța se îndreptau doar bombardiere solitare și hidroavioane de recunoaștere. Astfel, la 20 iulie, la 120 mile spre Est de bază, două MBR-2 se intersectează cu un hidroavion românesc Cant 501 Z din escadrila 101, unul din ele fiind doborât. La 21 iulie, mai la Sud de Delta Dunării, un Bf-109F din 7./JG 52 doboară două SB, dar nici el nu scapă nevătămat fiind nevoit să aterizeze. La 22 iulie, deasupra mării, două Messerschmitt-uri, din aceeași escadrilă, încearcă să atace un avion de recunoaștere DB-3F, însă sunt doborâte de focurile pușcașului aerian. Ambii piloți germani - feldfebel F. Schlosser și subofițerul S. Fennsebner se salvează cu ajutorul parașutelor fiind evacuați, mai apoi, de salvatorul He 59. La 25 iulie, ora 17.55, în apropierea aerodromului Mamaia, unter-ofițerul Ratzlaff din 7./JG reușește să distrugă un MBR-2. A doua zi, această escadrilă pierde un avion de vânătoare, doborât, deasupra Constanței, de mitraliorul de bord al unui SB. În același timp, bateriile de artilerie antiaeriană germane 1./Flak.254 și 3./Flak.905 doboară 2 avioane SB. Sovieticii pretind că s-au întors toate bombardierele.

La 1 august, pentru prima oară, reacționează serviciul de recunoaștere sovietic, dobândind informații cu privire la înlocuirea Grupării Aeriene de Luptă germane III./JG 52, ce avea mari pierderi, cu I./LG 2. Folosindu-se de asta, aviația sovietică reușește să provoace românilor pagube. La 13.30, neîmpiedicate de aviația de vânătoare, 6 Pe-2 din regimentul 40 aruncă peste Constanța 12 FAB-250. Ochirea exactă duce la scufundarea cargoului Durostor (1309 t), precum și a remorcherului Amarilia (103 t), la nimicirea unuia și defectarea altui rezervor de petrol. Absolut neașteptată a fost apariția avioanelor de vânătoare, însoțitoare ale bombardierelor: patru I-16, aduse în zonă - 40 km la Est de Constanța, de două TB-3 din detașamentul 18 de transport.

În ziua următoare deasupra Constanței roiau trei Pe-2, trimise pentru a aprecia urmările atacurilor de ieri și de a testa situația Apărării Antiaeriene. S-a raportat fals despre scufundarea docului plutitor. Reieșind din datele recunoașterii, conducerea hotărăște repetarea atacului. Conform datelor germano-românești, la 3 iulie, ora 18.35, trei bombardiere sovietice, lansează în chei 10 bombe FAB-100, una dintre care afectează grav vedeta de salvare (de 50 t) Luftwaffe FI.B.301. La 19.00, în regiunea aerodromului Mamaia, urmărind un Pe-2, un Hurricane românesc din escadrila 53, este lovit prăbușindu-se în mare, la doar 500 m de uscat.

La 3 august are loc un atac reușit asupra portului, la care participă cam toate avioanele brigăzii 63, capabile de zbor: 18 bombardiere DB-3F lovesc zona de Sud, 18 mașini SB - zona de Est, 6 Pe-2 - stația CF și 5 rezervoare cu petrol. Misiunea a fost îndeplinită cu pierderi minime n-au făcut cale întoarsă decât două DB-3F și un SB. Au distrus câteva nave, inclusiv un distrugător.

În sursele germano-române pierderile sovieticilor se triplau. Piloții din I./LG înscriau 5 reușite: 2 DB-3F și 3 SB. Câte 2 victorii au obținut aviatorii de vânătoare români și servanții artileriei antiaeriene din Flak.254 și 905. Mitraliorii unui DB-3F au doborât avionul lui Scheif. Pilotul a fost recuperat de echipajul avionului He 59. În afară de Messerschmitt-ul, nemții pierduseră și un Fw 58 (cu 2 motoare XII.SBK), care, spre nenorocul lui, se rătăciseră în epicentrul bătăliei aeriene fiind doborât de focurile a 3 DB-3F. Nu a fost lovită nici o navă.

La 4 august din misiunea de recunoaștere nu s-au mai întors două MBR-2. Din izvoarele germane, aflăm că ele au fost nimicite de Ar 196 (inscripția de bord CK+FL și CK+FB). Salvatorul He 59 a recuperat din apă doi piloți sovietici. Până atunci, avioanele MBR-2 luptau practic de la egal la egal cu Heinkel-ele germane, Savoia și Cant românești, însă, odată cu apariția avioanelor Arado aparate cu o viteză mai mare și bine echipate (3 mitraliere, 2 tunuri de 20 mm), situația s-a înrăutățit. Ea s-a agravat și mai mult, când pe Marea Neagră și-au făcut apariția bărcile zburătoare germane cu trei motoare Do 24.

În ziua care urma, 9 Pe-2 au bombardat Constanța. Au avut loc două atacuri: la 8.50 s-au aruncat 20 bombe (toate căzute în mare) și la 12.35 încă 25 bombe, una a lovit o barjă situată în port. La 10 august, șapte SB lovesc, din nou. În noaptea lui 13 august portul e bombardat de 6 Pe-2, dar în zadar. Servanții de la antiaeriene înregistrează un avion zdrobit. La 16 august, opt SB primesc 20 bombe. Două din aceste avioane nu s-au mai întors la bază, unul din ele fiind lovit de plutonierul-major H. Goedert din I./LG 2.

La 17 august are loc a doua, și de data asta nereușită, încercare de a utiliza sistemul „Zveno-SPB" în scopul însoțirii avioanelor SB. Trei TB-3 au transportat cu bine la zona respectivă șase I-16, însă nici românii nu dormeau. Avioanele de vânătoare au surprins avioanele sovietice încă pe mare, nimicind patru I-16 și avariind un SB. Echipajul a reușit totuși să ajungă cu mașina defectată până pe teritoriul său. Sursele germane susțin că în acea zi fusese respins atacul avioanelor SB pentru acoperirea avioanelor de vânătoare I-15. Un I-15 a fost doborât de un Hurricane românesc la 30 km Sud-Est de insula Șerpilor.

Acest ghinion a fost ultima picătură în realizarea planurilor comandamentului sovietic. Raidurile asupra Constanței i-au costat o mulțime de avioane atât de necesare în acea perioadă, care, de regulă, erau pierdute cu tot cu oameni. Aviația sovietică n-a reușit să blocheze baza militară maritimă. S-au oprit bombardările portului, dar nu și zborurile de recunoaștere din preajma lui. Statul major al Flotei Sovietice nu putea și nici nu dorea să rămână fără informații operative despre inamic. Și aceste date erau nevoiți să le dobândească, în general, echipajele avioanelor MBR-2.

La 9 septembrie 1941, dis-de-dimineață, 25 bombardiere scot din funcțiune cablul submarin dintre Constanța și aerodromul Mamaia. Însă până aici a fost. La 19 septembrie, ora 10.00, la 20 km Est de port, unter-ofițerul Rencopf din Gruparea Aeriană Germană I./LG 2 reușește să doboare două bombardiere DB-3F. În căutarea echipajelor lor este trimis avionul MBR-2, dar la 15.55, la 75 km spre est de Constanța, el este doborât de subofițerul Luhr. La 6 octombrie, ora 10.15, un Ar 196 (CK+FJ) nimicește un MBR-2. Un alt Arado (CK+FF), la 15.00, atacă două hidroavioane sovietice identificate de nemți ca ARC-3.

La 16 octombrie, avioanele românești Hurricane doboară două avioane de recunoaștere DB-3F, unul - la 40 km Est de capul Mangalia, iar celălalt - la 50 km Nord-Est de Constanța. După aceea, Constanța își recapătă liniștea pentru următorii 2 ani. Abia la începutul toamnei 1943, conform ordinului Narkomului Flotei Maritime Militare, al amiralului N. Kuznetsov, are loc următoarea operațiune aeriană contra acestei baze. La ea participă aviatorii regimentului nr. 36 condus de colonelul A. Efremov.

Operațiunea era gândită îndrăzneț. Avioanele aveau misiunea de a zbura deasupra mării, fără acoperirea avioanelor de vânătoare, mai mult de 800 km și de a da lovitura obiectivului bine păzit. S-a mizat pe surprindere. Pentru a păstra secretul, echipajele nu făceau schimb de radio mesaje în timpul zborului. Purtătorii de torpile, la început, zburau la înălțimea de 500-600 m, iar apoi au coborât și mai mult. Pentru a nu fi descoperiți de radare, avioanele, din când în când, modificau direcția imitând atacul asupra portului bulgar Burgas, apoi întorceau către Nord și zburau spre destinația reală. Rezultatul tragic al raidului a fost clar când, în apropierea Constanței, avioanele au dat nas în nas cu bărcile zburătoare germane (BV 138 și Do 24). Românii erau informați despre planurile sovieticilor, reușind să-și pună în funcțiune toate forțele disponibile pentru a respinge atacul.

Revansa pentru această înfrângere sovieticii și-au luat-o peste aproape un an la 20 august 1944.

CARACTERISTICI TEHNICE Anvergură: 21,44 m Lungime: 14,22 m Înălțime: 4,19 m Suprafața alară: 65,60 m² Greutate gol: 5270 kg Greutate maximă: 7660 kg Viteză maximă: 445 km/h Plafon practic: 9700 m Motoare: 2 x M-87B de 950 CP Armament: 3 mitraliere de 7,62 mm 2500 kg bombe

Pentru planuri de foarte bună calitate, vă recomandăm site-ul revistei „Modelist Konstructor" sau site-ul „Aviacerteg" de pe internet. Totuși cele mai bune planuri le-am întâlnit în revista rusească „Istoria Aviației" nr. 3/2001 și în cea ucraineană „Aviația i Vremia" nr. 4/1999. Planurile prezentate de noi sunt informative. Planurile de construcție, scara 1/72, costă 15 $.