Ovidiu, remorcher portuar

TRADIȚIA UNUI GHINION

dr. ing. Cristian Craciunoiu

Portul Constanța fusese inaugurat de Regele Carol şi Regina Elisabeta încă din 1906, odată cu terminarea lucrărilor de inaugurare a cheiurilor moderne, betonate, fusese echipat cu un serviciul modern de întreținere şi exploatare şi, prin conectarea la linia ferată de mărfuri şi călători, ce trecea peste Dunăre la Cernavodă devenise unul dintre cele mai active porturi de la Marea Neagră. Orient expresul ce venea de la Paris putea asigura transbordarea pasagerilor pe una dintre cele cinci lebede ale Mării Negre, vapoarele de pasageri şi poştă ale Serviciului Maritim Român (o parte prezentate în Modelism, REGELE CAROL I, ÎMPĂRATUL TRAIAN, DACIA, PRINCIPESA MARIA şi ROMÂNIA) ce îi transportau pe liniile Orientului, până la Beirut sau Alexandria, prin Istambul, Pireu sau Salonic.

Dezvoltarea portului a dus şi la dotarea acestuia cu remorchere moderne, cu aburi, OVIDIU de 350 t şi 700 CP, fabricat în Marea Britanie, CONSTANȚA 1, 2 şi 3 de 20-50 t şi 25-60 CP.

Prin 1972, pasionatul modelist Stelian Cominovici m-a dus în portul Constanța într-un turn, unde printre pene şi găinățuri de pescăruși erau trei dulapuri vechi pentru planuri ce tocmai se aruncau la hârtie reciclabilă. Printre ele planurile originale, mai bine spus resturi din planurile originale ale unora dintre „lebede", clasa SULINA de motonave, un teanc de reviste din secolul trecut cu planuri de nave și instalații portuare plus desenele pe care le vedeți, pe care o mâna grijulie scrisese „OVIDIU, înecat la 14 august 1916". O şansă fantastică şi regrete amarnice şi tardive pentru imposibilitatea transportării metrului de reviste englezești, practic aruncate... Oricum mulțumim domnule Stelian Cominovici !

Iată pe scurt povestea remorcherului OVIDIU.

În noaptea de 14 august, spre 15, Apărarea Maritimă Constanța a dispus instalarea unui baraj cu aproximativ 90-100 de mine Hertz la circa o milă marină în fața intrării portului. Operațiunea a fost executată de lt. Nicolae Stoicescu, cu remorcherul OVIDIU rechiziționat de la Administrația portuară și adaptat transportului de mine pe punte. Dar, în dimineața următoare o tragedie a întunecat entuziasmul primei zile de război. Ieşind în mare pentru a pilota un barcaz ce dorea să intre în port, OVIDIU a lovit una dintre propriile mine şi s-a scufundat. În accident au murit lt. Nicolae Stoicescu, un marinar şi doi fochişti. În aceeaşi zi a sosit în port o escadră rusă comandată de amiralul Patton care a luat imediat măsuri sistematice de apărare a portului împotriva aviației şi submarinelor, montând plase de oțel imerse, mine şi baterii antiaeriene.

Lt. Nicolae Stoicescu era un ofiţer foarte erudit. Vorbea engleza, germana, franceza şi publicase chiar un istoric al Flotei Române cu numai un an înainte de tristul eveniment. Era un bun tactician dar, se pare nu şi un bun practician...

Situația avea să se repete la intrarea României în cel de-al doilea război mondial, când canoniera lt. Lepri Remus avea să se scufunde tot pe o mină proprie...

Profesorii de la Şcoala Navală în ignoranța lor interbelică şi neanalizarea cazului au creat aproape o tradiție sinistră...