Marinescu Eugen

Aviatorul de mai târziu, care făcuse Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, avea să-şi amintească mereu anul 1927, când avea șapte ani împliniţi şi a văzut trecând peste Şcoala unde învăța, în silueta-i majestuoasă, zepelinul „Graph Zeppelin". Câţiva ani mai târziu avea să călătorească într-un autobuz cu mai mulţi aviatori, până la Lehliu-lalomița, unde bunicul său ridicase o troiță în memoria aviatorului Romeo Popescu, exact pe locul din islazul unde căzuse acel fiu de urmaş al pandurilor lui Tudor din Vladimir. Grupul de aviatori era condus de comandor aviator Achile Diculescu şi participau la parastasul de şase săptămâni din 23 ianuarie, piloți, adjutanți aviatori. Împreună cu escadrila 17 Observație, escadrila de vânătoare cu avioane PZL, formau Grupul Aero-Armatei a IV-a ce făcea observație pe granița cu ruşii.

De aici este chemat pentru cursurile de pilotaj, dar cum războiul era iminent, este chemat de bază, şi de pe Mizil în ziua de 18 iunie 1941 se deplasează la Sihlea-Râmnicu Sărat, unde era şi o escadrilă de Potez-63 şi câteva avioane Bloch, ce constituia practic Grupul de Bombardament Uşor. La 22 iunie 1941, după declanşarea războiului împotriva URSS, pornește în prima sa misiune de luptă, conducând echipajul compus din Tiose Nicolae-pilot şi lacob lon - mitraliorul, cu misiunea de a bombarda aerodromul Ismail. În această primă misiune de război, bine executată, mitraliorul lacob lon doboară un avion de vânătoare inamic. Era deci şi prima victorie a echipajului, care le-a adus „Virtutea Aeronautică", clasa Crucea de Aur.

alături de soţia defunctului şi sătenii din Lehliu, cu lacrimi în ochi.

În anul 1934, Marinescu Eugen îşi ia bacalaureatul în ultima promoţie de liceu cu şapte clase şi candidează la școala militară de ofiţeri aviatori, dar nu reuşeşte, neparcurgând în liceu o parte din materia cerută. Reuşeşte însă la școala militară de ofiţeri de cavalerie de la Sibiu. În anul 1938, cu gradul de sublocotenent, pentru că legea îi permitea, trece la aviație și face școala militară de observatori aerieni, care-i dă dreptul de a face și pilotaj în cazul în care face un contract de rămânere în aviație. Începe Școala de observatori în februarie 1940 şi în luna iunie a aceluiaşi an, după brevetare, este repatizat la Flotila 3 Galați, Escadrila 18 Observaţie.

Escadrila este curând dislocată de la Ungheni la Bârlad, după răpirea Basarabiei de către ruşi, unde avea comandant pe cpt. Şerban Petrache, singurul ofiţer pe IAR-37, între ceilalți

În luna iulie este mutat cu unitatea la lloveni, lângă Chişinău, unde are ocazia de a vedea un oraş, pe cât de frumos, pe atât de distrus, nu de război, ci de românii rusofili, laşi, slugi plecate ruşilor. La lloveni execută misiuni la Darnic, Tatarca, Griliakova, Freaudental şi Odessa cu fortificațiile şi întăriturile ei. Tot aici mai vine şi o escadrilă de avioane de bombardament Bloch, condusă de cpt. av. Deica şi aviatorii Crăciun Sălăjean şi lon lonescu-Țiganu, cu care vor conlucra apoi în Grupul 5 Bombardament Greu. Acest Grup de Bombardament Greu, format aici, este preluat de c-dor lonescu Alexandru-Becu de la c-dor av. Zaharescu Petru-Tucarul, cu care grupul se deplasează la Tiraspol, unde încheiase campania din 1941 cu un număr de 54 misiuni de război.

Din luna martie 1942 se află la Buzău, în refacere, și cu acest prilej continuă dublele de pilotaj de Fleet-10, având ca instructor pe adj. av Cucuteanu, dar este transferat la Flotila 1 Bombardament Greu Braşov, unde are comandant pe c-dor lonescu Alexandru-Becu cunoscut din campania din 1941. Aici este repartizat la Escadrila 78 condusă de cpt. av. Danielescu Vladimir. La 15 august 1942 participă la pregătirea Grupului 5 Bombardament Greu pentru deplasarea pe frontul de est şi la 25 august 1942 însoţesc Eşalonul Rulant condus de cpt. av. Cosămbescu Mihai, debarcând la Lihaia în Ucraina şi de aici, la 27 august 1942 stopează pe aerodromul Tazinskaja, care avea şi pista betonată.

Pe 9 septembrie 1942 ajunge aici şi Eşalonul Volant în care este încadrat la Escadilă 79 condusă de cpt. av. Dumitru Mihalache, cu care pe 11 septembrie are prima misiune de război la Stalingrad. De aici continuă cu bombardarea gării Mihailovka, pe Don, iar în data de 5 octombrie bombardează triajul Gării Stalingrad cu un He 111, având ca pilot pe Matei Ghica Cantacuzino. În timpul acestei misiuni cade din formație cpt. av. Holban Mihai cu observator lon Dumitru, fratele comandantului de escadrilă Mihalache Dumitru, avionul explodându-le în aer la Kalaci. Tot în octombrie participă la bombardarea gării Kotluban, făcând echipa cu adj. av. Zaharcu Eufimie - pilot. Abia reuşesc să scape de cele şase avioane de vânătoare inamice, ascunzându-se în nori. Pe 25 octombrie 1942 participă la alte misiuni în care sunt sacrificate încă trei avioane ale lor, iar ei se rătăcesc datorită îngheţării busolei şi a aparatului de emisie-recepție. Aterizează lângă un canton unde se orientează, apoi aterizează lângă o gară de unde reuşesc să telefoneze bazei unde reuşesc să se întoarcă după ce sunt depanați de nemţi. Astfel se încheie campania din 1942.

În ianuarie 1943 se deplasează cu unitatea de la Braşov la Melitopol prin Mariupol, unde în februarie 1943 participă la dureroasa pierdere a comandantului său, c-dor Nicolae losifescu. De la Melitropol se întoarce la Tiraspol, apoi la Kirovograd, unde trec pe Ju-88 bombardiere în picaj. Cu acest nou tip de avion execută prima misiune de război de la Rostov, având pilot pe Titel Teodosiu, apoi de la Balsoi-Tokmac în echipaj cu Pârvan Constantin. Aici ruşii, dotați acum cu noul avion Air-Cobra, îi omoară mitraliorul în timpul misiunii. La 25 octombrie 1943, exact la un an de la prăbuşirea avionului He-111 nr. 28 la Tacinskaja, pleacă în misiune cu lon lonescu-Tiganu spre obiectivul Okimowka şi la întoarcere sunt loviți puternic în planul drept şi sunt obligați să sară cu paraşuta, căzând între trupele din linia întâi, de unde sunt scoşi de germani. Se întorc la bază.

Continuă misiunile în Grupul 5 Bomardament Greu, aşa cum evolua frontul, cu voinţă şi dăruire, reușind să transforme porecla în renume și se credea în aviație că nu mai este nimeni să nu fi auzit de Matra. Era calculat, obiectiv şi principal. Chiar în ținuta de campanie avea ceva distins, care impunea respect. S-a remarcat cu curaj în cele mai grele misiuni, de sacrificiu, de la Stalingrad. A participat cu acelaşi grup de bombardament şi în Vest până la terminarea războiului.

După terminarea celui de-al doilea război mondial a ajuns la un număr de 220 misiuni de război executată, fiind considerat un AS. A fost distins cu „Ordinul Mihai Viteazul" în martie 1944.

Curând după terminarea războiului a fost scos din cadrele aviației şi condamnat, ca şi mulţi aviatori, la ani grei de temniţă. Asta a fost soarta elitei aviației române, pentru vina de a fi luptat pe frontul de est pentru eliberarea Basarabiei. După ce a suportat ani grei în temniţele comuniste, a lucrat ca zugrav vopsitor, meserie care cu greu i s-a putut aproba. Consecințele anilor de temniţă i-au grăbit sfârşitul. S-a stins din viață în 1990 şi a fost înmormântat în cimitirul din comuna Domneşti, lângă Bucureşti.