Mântuirea O poveste uitată de români: MÂNTUIREA

dr. ing. Cristian Crăciunoiu

Unul dintre abonații noștrii din străinătate și prieten al revistei, mai exact dr. med. Robert Wichmann din Stade a ținut să ne transmită un articol proaspăt din „Das Logbuch". Deși am tratat subiectul, remorcherul spărgător de gheață MÂNTUIREA (vezi Modelism nr. 4/2001), materialul prezent vine să aducă corecții și date suplimentare.

Șantierul german de construcții Howaldwerft a beneficiat de o echipă de ingineri proiectanți ce s-a specializat în construcția navelor spărgătoare de gheață de dimensiuni mici și mijlocii, destinate asigurării navigabilității radelor de port și râurilor din zone reci. Au început să producă astfel de nave din 1876 și au avut un succes peste așteptări încă de la începuturi. Principiul utilizat era simplu: prin proiectarea adecvată a cocii se putea obține ruperea gheții cu ajutorul greutății navei, ceea ce era eficient pentru un remorcher de peste 300 t la grosimi de până la 1,2 m. Viteza de înaintare era de ordinul a 2-3 noduri în funcție de grosimea stratului de gheață.

Dezvoltarea traficului de transport pe Dunărea de Jos la sfârșitul secolului XIX a necesitat extinderea perioadei de navigație și renunțarea la „iernatec" obicei tradițional din luna noiembrie până în martie când pe Dunăre circulau sloiuri sau se formau poduri de gheață. Portul Sulina era și el afectat de temperaturile de 5, -20 grade C. Era deci normală comandarea unui spărgător de gheață la Howaldwerft în anul 1902. Comanda de șantier a primit numărul Werft 397. Urma să aibă port de reședință Galați, iar perechea lui, remorcherul spărgător de gheață THERESE, Werf no. 287 construit în 1894 să lucreze în zona Brăila. MÂNTUIREA aparținea societății „Dacia Română", Națională și Generală iar THERESE unui consortiu particular din București. Ambele erau coordonate și de către Biroul de Avarie din Brăila.

La 28 iulie 1903 MÂNTUIREA a ieșit în mare pentru probe sub pavilionul tricolor. A atins o viteză de 11,3 noduri în loc de 10,5 noduri, viteză specificată în caietul de sarcini. Avea 366 t deplasament, cu o lungime de 36,6 m și o lățime de 8,4 m.

În urma unui program foarte strict de scolarizare a echipajelor de pe spărgătoarele de gheață, impus de Georg Howaldt proiectantul navei, dar și acționarul principal al șantierului, în înțelegere cu căpitanul român de 62 de ani, timonierul principal, șeful mecanic și patru marinari de punte au plecat la cursuri la Westerland auf Sylt pe banii firmei. În timpul probelor de mare, la o cuplare a mașinilor înapoi și apoi înainte, s-a blocat cârma. Astfel a fost abordată nava de cabotaj olandeză AMSTERDAM de circa 50 m cu prova. S-a produs o gaură de apă și în 7 minute nava olandeză s-a scufundat. Din fericire nu a fost nici o victimă. Judecarea cazului la Kiel a dus la plata unei amenzi de 25000 mărci germane, achitată de armator, respectiv la acea dată, de șantier.

Un jurnal de bord al spărgătorului în limba română, datând din 1931-1932 se mai păstrează încă în Germania, dar oare mai sunt date interesante în el?

Planul din acest număr este chiar cel cu număr de șantier (Werft no.) 397.

Și dacă tot s-a terminat deocamdată povestea, oare cine era căpitanul de Dunăre, prin ce aventuri a trecut oare MÂNTUIREA în Primul Război Mondial, cum și cui a fost vândut?

Iată întrebări la care probabil nu vom primi niciodată răspuns.

MÂNTUIREA la prima ieșire în mare, în cadrul testelor de viteză. Fotografie de șantier.