Toma Lucian

Cpt. av. Toma Lucian, marcat de stresul celor 4 ani de război. morală, comandantul se oferi voluntar pentru o misiune de vânătoare liberă în sector. Lt. av. Dobran, un admirabil camarad, tăcut și rezervat, cere să-i fie coechipier. Și iată-i în văzduh, pe mașinile lor sprintene și dornice de-a jocul cu moartea. Legătura radiofonică funcționa bine. se auzeau în cască peripețiile camarazilor plecați pentru protecția bombardierelor grele.

„Bombardierul Nr.... este silit să aterizeze, fiind lovit de a.c.a-ul unguresc!" se auzi glasul locotenentului Senghea. Și toți așteaptă înfrigurați urmarea manevrelor de aterizare ale bombardierului Nr... Emoție colectivă într-o celulă de avion, singur doar cu destinul și cu tine însuți! Așa de mare este exteriorizarea frăției zburătorilor? Așa de mare este emoția aeriană în colectivul spațiului, stăpânit de aripi metalice cu mii de cai putere, dar domesticiți de ei, de acești artiști ai văzduhului - zburătorii români.

Emoției i urmează tumultul de bucurie pentru aterizarea fericită a celui lovit, anunțată de același speaker improvizat.

ULTIMA MISIUNE A CPT. AVIATOR TOMA LUCIAN

Eroul aviator Toma Lucian a fost un bun român. Spunem acest lucru pentru că noi românii avem nenumărate calități și mai ales pe aceea de a critica eroii. Căpitanul Toma Lucian era un om foarte meticulos, exact, precis, obișnuit să-și riște viața oferind adversarului minimum de șanse teoretice. Iată de ce nu a fost înțeles într-o lume predispusă la un sprit rece pentru a sărbători o victorie, la urale dacă se întoarce șeful, la slugărnicie și nepotisme....

Avea deja multe zvonuri de proastă calitate ce circulau pe numele lui. Că, el, invidios l-ar fi denunțat pe eroul de moment lt. Horia Agarici, că ar fi purtat o cămașă verde sub uniformă când l-a decorat Mareșalul. Fals, conform ordinelor în vigoare la momentul respectiv, AGARICI RISCA SĂ FIE EXECUTAT în astfel de circumstanțe. Dar, era prea gogonată pentru a nu fi răspândită și uneori crezută.

În cazul ultimei misiuni, fotografiile ne arată un cpt. Toma Lucian cu nervii la pământ. Un om ce părea a avea peste 20 de ani în plus... Nu era popular printre soldați, de mai multe ori luându-i la pumni pe cei ce nu își făceau cum trebuie datoria. În ultima misiune unul dintre soldați nu pusese în carlingă pistolul de semnalizare, datorie elementară. Toma, în plină decolare, a tras parbizul spunând ceva de genul „Vă arăt eu vouă ce este aceea datorie, când mă întorc vă mut fălcile!!!" Și așa se face că atunci când pe aerodrom s-a anunțat trist „A căzut Toma !!!" soldații au aruncat căciulile în aer cu un „URA!!!" din tot sufletul.

Care suflet? Decideți dvs. Noi doar v-am spus povestea.

Vasile Belea

CERURILE românești s-au îndoliat iarăși în acest început de toamnă, prevestitioare de glorie apropiată, pe frontul de centrul al Ardealului, unde acționează un renumit grup de vânătoare, crescut și în spiritul camaraderesc al mult regretatului Cp. av. Șerbănescu.

În fruntea grupului său, a căzut la datorie Cpt. av. Toma Lucian ca și Cpt. av. Trandafirescu, ca și Cpt. av. Șerbănescu: ca un adevărat comandant.

Nu știu de ce, dar în aviație, moartea e mai impresionantă ca aiurea; poate unde profesia zborului îl apropie de zeii înălțimilor, unde întrariparea cerească așterne pe umerii celor ce o poartă, numbul eternului și al nemuririi. De aceea te zguduie, ca o năruire năpraznică orice doborâre a unui aviator.

Cpt. av. Toma Lucian preluase comanda grupului de vânătoare, după ce exercitase mult timp, în fruntea altei unități, dificila misiune de comandant. Abia sosit în mijlocul băieților, el îi cuceri cu iubirea de armă, care îi adună pe toți cu aceeași îndeletnicire a zborului, înfrățirii într-același spirit înalt al moralei militare.

Am căutat să stau de vorbă cu eminentul zburător, Lt. av. Dobran Ioan, care l-a însoțit, în calitate de coechipier de celulă, pe Cpt. av. Toma Lucian, în ultima lui misiune. Așa am aflat cum au decolat în acea dimineață opt avioane de vânătoare pentru însoțirea bombardierelor românești, plecate în misiune. Curând, pătruns de un entuziasm patriotic de o sublimă semnificație.

Frunțile s-au descreţit peste tot, în toate avioanele. Mâna ține mai sigur manșa. Avionul însuși este parcă mai docil: conștient că integritatea lui stă în abilitățile pilotului. Vin momente de reculegere, de atenție pentru evitarea oricărei surprize și în această atmosferă de tensiune. Lt. Dobran anunță coechipierul, Cp. Toma, despre prezența unui avion inamic de recunoaștere, la mare distanță și înălțime. După ce îl vede și Cp. Toma, începe goana vânătoarei. Înălțimea crește mereu. Aerul devine tot mai rar, mai anevoios respirației, încât masca de oxigen se face simțită. Și goana continuă tot mai acerbă. Camarazii de la însoțire, la mulți zeci de kilometri distanță, se interesează dacă le-a „picat ceva".

„Urmărim o recunoaștere inamică!" este răspunsul laconic dat în goana înfrigurății. Piloții îi înțeleg bine sensul și nu mai insistă cu întrebările.

Atacul îl începe vitejește Cpt. Toma, ca cel mai mare. Locotenentul Dobran rămânând să intervină dacă necesitatea o va cere (adică în caz de apariție neașteptată a altui avion inamic). Surpriza era realizată: avionul de recunoaștere inamic, un Ju.88, de ultim tip, fu atacat fulgerător, de sus în jos, în coborâre de uliu. Instantaneu ieși un fum caracteristic de incendiu și monstrul metalic, icnind din încheieturi, se suci pe o parte și începu să pice.

Cpt. Toma după el. Coborârea deveni vertiginoasă. Lt. Dobran privi atent și transmise prin radio un sfat îngrijorător: „Reveniți la atac!" Dar picajul celor două avioane continua, luând la vitezometru: atinsese 800 km la oră! Repetă din răsputeri: „Redresați!" Dar își dădu seama după lipsa oricărui răspuns și după panta de cădere a camaradului, că totul e pierdut; comandantul i fusese lovit de glonte inamic și-și pierduse cunoștința, dacă nu chiar viața... Urmări înfrigurat prăbușirea celor doi bolizi...

Două explozii vii, cu flăcări roșii și fum mult, negru, ca un zabranic... Lt. Dobran închise ochii, inima îi zvâcni puternic, și se dezmetici la timp: reuși cu greu să redreseze avionul, căci manșa ii devenise dură din pricina excesului de viteză.

Așa a murit căpitanul aviator Toma Lucian: ca un erou, doborându-și cavalerește adversarul.