USS KNOX FF-1052 Clasa USS KNOX

După programul de construcții a fregatelor de patrulare din clasa OLIVER HAZARD PERRY format din mai mult de 50 unități, cel mai mare program de construcții navale americane de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, a fost clasa de fregate KNOX (FF-1052) 46 din ele fiind construite pentru Marina Statelor Unite iar alte cinci au fost construite în Spania după un proiect similar. Aceste fregate au fost rezultatul scoaterii din serviciu a forței de crucișătoare în anii 60-70 ai secolului trecut și au fost mai mari decât distrugătoarele de escortă. Au existat mai mulți factori care au concurat la decizia construirii acestor nave cu un deplasament de 4100 tone (cu încărcătură completă).

Un prim factor a fost înlocuirea la începutul fazei de proiectare a motoarelor cu aburi cu o putere convențională de 1200CP cu un motor care folosea mai judicios spațiul interior. Spațiul alocat mașinilor a fost împărțit în trei compartimente: unul de 10 m pentru mașinile auxiliare, altul de 12 m pentru două cazane de 1200CP și un al treilea de 10 m pentru două turbine cu abur de tip Westinghouse care furnizau o forță de 35000CP unicei elici cu cinci pale fixe și cu pasul spre dreapta. Clasa KNOX a fost ultima clasă de distrugătoare-fregate care nu a fost dotată cu turbine cu gaz.

Șantierul naval Avondale, situat pe Missisippi, a folosit o nouă metodă radicală la construirea carenelor acestor nave. Pentru a permite sudorilor să lucreze în jos și ca metalul topit de sudură să nu se scurgă, carenele navelor au fost construite cu partea superioară în jos. Când structura de bază era terminată cu ajutorul belciugelor de oțel detașabile amplasate în jurul carenei se rotea întreg ansamblul la o poziție verticală. Acest efort extraordinar era justificat prin obținerea unor suduri superioare.

Proiectul original specifica un spațiu rezervat pentru noul și la acea vreme (1965) neprobat încă a sistemului de rachete „Sea Mauler". Acesta a fost în cele din urmă abandonat înainte de a fi perfecționat, navele din clasa KNOX fiind apoi reproiectate cu un hangar și punte pentru aterizarea elicopterului pentru interceptarea submarinelor (DASH). Când programul DASH a fost abandonat, mica punte de aterizare a fost mărită pentru a primi elicopterul mai mare de tipul LAMPS. Din fericire dimensiunile mari ale proiectului oferea posibilitatea absorbirii acestor noi adăugiri fără probleme serioase de stabilitate.

Proiectul clasei KNOX a avut parte de critici dure din partea celor care au constatat că aceste nave erau vulnerabile și slab înarmate. O singură elice, un tun, o apărare antiaeriană limitată dădea multe motive de nemulțumire atât în Marină cât și în afara ei. Viteza sa relativ redusă, în jur de 27 noduri a fost considerată absurdă pentru lupta antisubmarină atâta timp cât submarinele nucleare sovietice le puteau întrece. Abilitatea lui KNOX de a supraviețui în urma posibilelor avarii obținute în luptă era de asemenea diminuată de existența doar a unei singure elici.

Apărătorii acestor nave au fost cei care au vrut să observe că KNOX necesita un echipaj considerabil mai mic și putea naviga mai mult timp decât navele cu două elici. Fondurile disponibile puteau fi folosite pentru construirea mai multor nave. Producerea unei forțe motrice pentru navele cu mai multe elici era o problemă care începuse să fie remarcată de Marina Statelor Unite, aranjamentul mai simplu cu o singură elice fiind văzut ca o posibilă rezolvare a acestei probleme. Viteza sa limitată nu a fost considerată ca o slăbiciune deoarece KNOX putea fi înarmat cu rachete antisubmarine tip ASROC și cu un elicopter de asemenea antisubmarin, oricare din ele putând angaja un submarin inamic cu o viteză mai mare decât orice navă de suprafață. Deoarece KNOX a fost proiectat pentru escortarea convoaielor, viteza de 27 noduri a fost considerată a fi mai mult decât suficientă pentru această misiune.

În cazul singurului său tun de 127 mm/54 calibre acesta a rezultat din faptul că inițial nava a fost proiectată pentru a fi dotată și cu rachete „Sea Muler". Combinația acestor două arme a fost considerată ca o apărare adecvată contra avioanelor inamice, dar când sistemul de rachete a fost abandonat a rămas doar tunul de 127 mm. KNOX a fost acuzat de a nu fi un distrugător de folosință generală și numeroși ofițeri au considerat că performanțele acestor nave în bombardarea coastelor din Vietnam au fost inadecvate, dar nava n-a fost niciodată proiectată ca navă pentru bombardarea costelor așa cum erau distrugătoarele din al doilea război mondial, însă ca platforme purtătoare de armament antisubmarin a fost printre cele mai minunate nave din Marina Statelor Unite, acesta fiind rolul în care ele au fost cele mai bune.

Una din caracteristicile navelor din clasa KNOX a fost bulbul imens al domului sonarului aflat sub etrava navei care adăpostea dispozitivul SQS26CX. Acest sonar era fabricat de General Electric și era operațional din 1962. El era capabil de amândouă moduri de operațiuni, active și pasive și era în dotarea multor tipuri de nave incluzând și două crucișătoare nucleare, fiind capabil de a avea o rază de acțiune de 18000 m. 32 de alte nave ale clasei KNOX au fost dotate cu dispozitivul sonar EDOSQS-35 cu adâncime variabilă dar doar cu modul de acționare activ.

Navele din clasa KNOX erau echipate cu un lansator ASROC cu opt celule, fiind capabile de reîncărcare pe mare dispunând de o rezervă de 16 rachete. Reîncărcarea lansatorului se făcea printr-un sistem de șine escamotabile care lega aparatul aflat în spatele părții înclinate din fața suprastructurii mai jos de ferestrele cabinei de comandă. Sistemul ASROC (Anti Submarine ROCket - rachetă antisubmarin) era o armă cu rază scurtă de acțiune care putea lansa din fiecare celulă fie o torpilă teleghidată tip Mk 46 cu încărcătură convențională, fie o torpilă cu focos nuclear tip W 44. Această armă a fost fabricată de firma Honeywell și era operațională încă din 1961. De la adoptarea sa ASROC a fost montat pe toate crucișătoarele, distrugătoarele și fregatele Marinei Statelor Unite. Propunerile pentru extinderea razei de acțiune la șase mile nautice au fost amânate și n-a mai existat nici un plan în viitor.

În 1985 rachetele anti-navă de tipul HARPOON au fost montate pe fregatele din clasa KNOX, cu câte două rachete instalate la stânga lansatorului ASROC și reîncărcate în același mod. Racheta HARPOON era construită de firma McDonell-Douglas și avea o lungime de 4,62 m cu rachetă auxiliară de decolare de 666 kg care putea transporta racheta până la o distanță de 60 mile nautice. Viteza rachetei HARPOON era subsonică și transporta o încărcătură de exploziv clasic de 231 kg. Ghidarea sa era făcută de un radar activ de căutare amplasat în carcasa rachetei. Traiectoria zborului ei cuprindea o apropiere inițială la înălțimea valurilor urmată de o bruscă manevră de ridicare până la faza terminală care permitea rachetei să plonjeze în jos spre părțile vitale ale navei, mărindu-și șansa de a da prima lovitură mortală.

Patru tuburi fixe pentru lansarea torpilelor tip Mk 32 cu calibrul de 324 mm au fost montate în partea din spatele suprastructurii în fața înclinată din spatele bărcilor, câte două tuburi de fiecare parte suprapuse unul peste altul. Acestea în mod curent trăgeau torpilele Mk 46 care aveau o lungime de 2,6 m, diametrul de 324 mm și o viteză de 45 noduri. Aceste torpile au fost proiectate să lovească submarinele inamice până la o distanță de 7300 m. Ghidarea lor era asigurată de un sistem acustic activ-pasiv, iar încărcătura explozivă era constituită din 43 kg exploziv foarte puternic. Aceste torpile au fost produse de Stația de Încercări a Artileriei Navale din Pasadena, California, în colaborare cu firma Aerojet General din Azusa-California. Ulterior ele vor fi produse de Uzina de Artilerie Navală din Forest Park-Illinois în colaborare cu firmele Honeywell din Minneapolis-Minnesota și Aerojet. Modelul zero al torpilei Mk 46 avea o greutate de 260 kg și era propulsată de un motor termic cu piston folosind combustibil solid în timp ce modelele 1 și 2 foloseau un combustibil lichid. Programul de îmbunătățire a torpilelor cu rază de acțiune redusă (NEARTIP) pentru ridicarea performanțelor torpilelor Mk 46 era în curs de desfășurare în 1985.

Clasa de fregate KNOX a fost inițial proiectată cu un singur tun de 127 mm/38 calibre în prova dar fiindcă tunul îmbunătățit Mk 42 de 127 mm/54 calibre era disponibil l-a înlocuit pe cel inițial. Acest tun era capabil să tragă proiectile de 32 kg la o distanță de 24 km la un unghi de ridicare a țevii tunului de 47° sau la o altitudine de 15 km la un unghi de 85°. Tunul tip Mk 42 Mod. 10 avea o greutate de 63 tone și o cadență a tirului de 20 focuri pe minut. Fiecare tun era comandat de un șef de tun care superviza întregul echipaj al tunului de la postul său aflat în interiorul turelei împreună cu asistentul său din domul semisferic din partea stângă a acoperișului turelei, denumit în limbajul comun ca „ochi de broscă și de unde conducea tirul. Un alt membru al echipajului tunului era observatorul siguranței dispozitivului de încărcare, locul lui fiind în fața panoului din camera de manevrare a munițiilor, primind instrucțiuni de la șeful tunului prin circuit telefonic.

Multe nave din acestă clasă au fost dotate cu sistemul de rachete de apărare fundamentală (BPDMS) „Sea Sparrow" montate într-un lansator cu opt celule pe puntea de la pupa. Această armă avea la bază racheta antiaeriană „Sparrow Raytheon" care avea o greutate de 204 kg, măsura 3,65 m, o încărcătură de 41 kg explozibil convențional, o rază de acțiune de 40 mile nautice la o viteză supersonică și radar de radiolocație. Lansatorul original Mk 25 a fost înlocuit pe câteva nave cu lansatorul mai modern Mk 29 sistem NATO „Sea Sparrow" (NSSM). Pe alte câteva nave sistemul BPDMS a fost înlocuit cu tunul de 20 mm anti-rachetă tip „Phalanx", cunoscut ca sistem de arme de apărare apropiată (CIWS, sau mai scurt „Sea Whiz"). Această versiune a tunului Gatling era oficial cunoscută ca grupul de tunuri de 5436 kg Mk 16 și avea la bază afetul tunului M 61. Cadența tirului era de 3000 focuri pe minut iar raza de acțiune maximă era de 1485 m. Muniția sa era constituită din proiectile din uraniu sărăcit cu o energie cinetică maximă de impact asupra țintei. Radarul încorporat intercepta nu numai traiectoria țintelor care se apropiau de navă dar și traiectoria proiectilelor lansate de el însuși. Aceasta permitea computerului de dirijarea tirului să facă corecțiile până când cele două traiectorii coincideau urmând apoi atingerea țintei. Muniția era păstrată într-o magazie de formă circulară fixată în partea de dedesubt a tunului și conținea muniție pentru încă trei confruntări. Reîncărcarea se executa manual, aceasta fiind una din lipsurile acestei arme.

Elicopterul Haman SH-2F „Seasprite" era un element al sistemului multifuncțional ușor aeropurtat (LAMPS) ambarcat la bordul fregatelor din clasa KNOX, fiind integrat navelor submarine și a altor unități atât pentru lupta împotriva submarinelor cât și pentru lovirea țintelor aflate dincolo de linia orizontului. El putea transporta o torpilă ușoară de 362 kg sau două torpile Mk 46 de 230 kg la o distanță de 35 mile nautice cu rămânerea în controlul efectiv al navei de suprafață, deși el putea efectua zboruri de 420 mile nautice cu rezerva proprie de combustibil. Viteza sa maximă era de 265 km/oră iar viteza de croazieră era de 241 km/oră. Greutatea încărcăturii elicopterului era de 6115 kg și era propulsat de două turbo-motoare de 1350CP tip T-58-GE-8F construite de General Electric. El avea un echipaj format din două persoane: un pilot și un operator de sisteme. Adăpostirea sa pe navă se făcea într-un hangar telescopic care rula pe șine înglobate în puntea de decolare-aterizare. Aceste secțiuni telescopice erau compuse din două părți și erau retrase în suprastructură când nu era nici un elicopter la bord. Operațiunile pe puntea de zbor erau conduse de la o stație de control aflată în partea din dreapta a hangarului.

Una din cea mai distinctă caracteristică a navelor din clasa KNOX era combinația dintre catarg și coș numită „mack" (mast/stack) poziționat la mijlocul navei. Această elegantă structură formată din două corpuri tranconice adăpostea conductele de evacuare a gazelor arse de la cazane și cele mai multe dintre antene incluzând radarul de interceptare a țintelor aeriene SPS-40 și radarul de interceptare a țintelor navale, la început montate deasupra mackului și mai apoi în capătul unui stâlp cu zăbrele ridicat în spatele lui. Alte diferite dispozitive de contramăsuri electronice (ECM) erau montate pe exteriorul circumferinței porțiunii superioare a mackului. De fiecare parte a lui se afla o pereche de dispozitive SLQ-32 fabricate de firma Raytheon care erau amplasate pe platforme speciale. Acestea furnizau radarelor de avertizare diferite benzi de frecvență.

Deasupra punții putea fi observat sistemul de control al tirului tunului constituit dintr-un îndrumător Mk 68 cu o antenă de radar SPG-53 integrată în sistem.

Una din navele caracteristicile acestei clase era fregata USS LANG-FF1060, aceasta fiind a șasea navă a clasei KNOX. Ea avea o lungime de 133,5 m, un deplasament de 4100 t și a intrat în serviciu în 28 martie 1970. De atunci ea a fost o unitate activă a Flotei din Pacific. În timpul războiului din Vietnam a susținut cu trageri de artilerie forțele aliate de-a lungul costelor și a efectuat protecția antiaeriană, antisubmarină și antinavală a grupărilor de portavioane. Ulterioarele sale detașări au fost în zonele din vestul Pacificului, Oceanul Indian și Golful Arabic până la 15 ianuarie 1982 când LANG a fost prima navă din clasă care a fost repartizată Forței Navale de Rezervă. Singură sau împreună cu alte nave a participat la exerciții în Pacificul de Est servind ca platformă de antrenament pentru echipajul selecționat de rezervă. LANG nu a fost prevăzut cu parapet la capătul etravei pentru dispersarea stropirii teugii așa cum au fost adăugate altor nave din clasa sa, nava fiind planificată pentru această îmbunătățire în viitorul apropiat. Navele care au fost dotate cu acest parapet au redus mult stropirea cu apă în timpul navigației. Lui LANG i s-a mărit suprastructura în spatele mackului spre structura hangarului în dreptul bărcilor navei.

Ca și celelalte nave ale clasei sale LANG era echipat cu două ancore din care doar una era vizibilă deoarece cealaltă era sub apă în spatele bulbului, dispozitivul de manevrare a ei fiind amplasat pe teugă. Nava avea în mod curent un echipaj format din opt ofițeri și 160 marinari înrolați.

În plus față de armamentul standard avea montat un sistem CIWS și un elicopter SH-2F LAMPS.

O altă navă a acestei clase ce trebuie menționată a fost USS HAROLD F. HOLT-FF1074. Ea a fost implicată în salvarea la 12 mai 1975 a cargoului american SS MAYAGUEZ în urma atacării ei de către marina Combodgiană. În urma acestui atac nava a fost capturată și considerându-se un act de piraterie președintele SUA Gerald Ford a ordonat Marinei Statelor Unite să salveze nava și echipajul său. HOLT a fost prima navă americană care a sosit la locul incidentului în dimineața zilei de 14 mai. După o serie de acțiuni de luptă la care au participat infanteriști ai Marinei și elicoptere ale Aviației, SS MAYAGUEZ a fost eliberat în seara aceleiași zile, fiind remorcat de HOLT iar a doua zi, pe 15 mai, într-o acțiune separată a fost eliberat și echipajul.

Navele clasei KNOX au fost vopsite cu gri deschis, cu roșu închis coca și negru linia de plutire. Punțile erau gri-închis cu dungi albe în zona de aterizare a elicopterului, cercuri roșii care înconjurau sistemele de arme rotitoare și cu alb scris „danger area" (zonă periculoasă) la intervale peste cercurile roșii. Capetele coșurilor de fum erau negre ca și catargul deasupra nivelului capetelor coșurilor. Poarta hangarului avea dungi de atenționare în galben și roșu.

CARACTERISTICI TEHNICE USS KNOX

Numărul carenei: 1052 Lansat: 19 noiembrie 1966 Intrat în serviciu: 12 aprilie 1969 Locație: Flota Pacificului Lungimea: la linia de plutire 126,5 m, totală 133,5 m, cu etrava alungită de la parapet 134,11 m Lățimea: 14,23 m Pescaj: 7,41 m Tonaj: 4100 t cu încărcătură completă Viteza: 27 noduri Raza de acțiune: 4500 mile la o viteză de 20 noduri

Mihai Georgescu