IMPERATRIŢA MARIA ENIGMA CUIRASATULUI

După primul an de luptă a început să se contureze strategia Aliaților: izolarea Puterilor Centrale de sursele de aprovizionare cu materii prime, alimente și orice alte resurse de import necesare continuării războiului. Acest deziderat putea fi atins prin controlul Mării Baltice și al Mării Negre. Debarcarea pentru cucerirea Dardanelelor a fost un fiasco ce a dus la demitrerea Lordului Amiralității Winston Churchill și la pierderi importante de oameni și nave. Pentru Puterile Centrale, izolarea colosului rusesc era vitală. Acesta putea fi aprovizionat numai prin Orientul Îndepărtat. Odiseea crucișătoarelor germane Goeben și Breslau, trecute apoi sub pavilion otoman sub numele de Yavuz și Midili a însemnat o nouă palmă dată strategilor Aliați. Prin raidurile lor, navele germane controlau Marea Neagră. Toate cuirasatele rusești erau bune de fier vechi, fiind depășite ca putere de foc și viteză. Iată de ce Rusia a făcut eforturi deosebite pentru a termina cele patru cuirasate moderne din clasa IMPERATRIŢA MARIA. Când prima unitate a clasei a intrat în luptă, Marea Neagră a devenit un lac rusesc și asaltul Bosforului a devenit o chestiune de ordinul săptămânilor.

Tocmai acum o acțiune a Serviciilor Secrete conduse de faimosul colonel Nicolai a înșelat Ohrana țaristă și a reușit să saboteze Marina Imperială scufundând în condiții neclare și astăzi, cea mai puternică navă de război a Mării Negre.

Ca o contracarare a programului Turciei de înarmare navală anunțată în 1910 prin comandarea în Anglia a trei cuirasate moderne din clasa RESHADIEH, Rusia în 1911 a comandat cele patru cuirasate din clasa IMPERATRIŢA MARIA, pentru Flota Mării Negre. Cele patru cuirasate purtând numele unor membrii marcanți ai dinastiei Romanov erau: IMPERATRIŢA MARIA, IMPERATRIŢA EKATERINA VELIKAIA, IMPERATOR ALEXANDR III și IMPERATOR NIKOLAI I. Ele au avut la bază un proiect înrudit cu cel al cuirasatelor din clasa GANGUIT din Flota Mării Baltice, păstrând calibrul și dispoziția armamentului principal cu diferența că turela a doua avea tunurile îndreptate spre proră iar artileria secundară era mai mare. În pofida unei asemănări superficiale între două clase au existat diferențe considerabile în concepția lor. Cu această nouă clasă Marina Rusă a renunțat la conceptul cuirasatelor rapide simbolizat de clasa GANGUIT revenind la un tip tradițional, mai bine protejat dar mai lent.

Prima navă care a purtat numele de IMPERATRIŢA MARIA a fost nava amiralului Nahimov care a condus bătălia de la Sinope la 19 noiembrie 1859 unde a obținut prima mare victorie navală asupra turcilor.

La 11 iunie 1911 primelor trei cuirasate le-au fost puse primele plăci pe cala de montaj, IMPERATRIŢA MARIA fiind lansată la apă la 19 octombrie 1913 în serviciul operativ intrând în aprilie 1915. După prima furtună la bordul navei, amiralul Elerhard, viitorul comandant al Flotei Mării Negre, a constatat că navigând cu vântul din proră, turela nr.1 era constant inundată de valuri pledând ca măcar al patrulea cuirasat să fie prevăzut cu o teugă mai înaltă incluzând și ridicarea turelei nr.1 pe o punte superioară", dar această prevedere va fi materializată la splendidele crucișătoare de bătălie din clasa BORODINO.

În 1914 la izbucnirea primului război mondial cuirasatele comandate de Turcia în Anglia fiind confiscate de Marina Britanică, principalul pericol în Marea Neagră îl constituia crucișătorul de bătălie german GOEBEN. Aceasta, împreună cu crucișătorul ușor BRESLAU, a forțat Dardanelele cu câteva zile înaintea începerii războiului și arborând pavilionul turcesc (dar cu echipaj german) teroriza Marea Neagră. GOEBEN făcea parte din Divizionul Mediteranean din 1912 și va juca un rol important în intrarea Turciei în război de partea Puterilor Centrale.

Prin apariția cuirasatului IMPERATRIŢA MARIA balanța puterii în Marea Neagră s-a redresat, intensitatea războiului naval s-a diminuat degradându-se într-un joc mortal de „lovește și fugi", GOEBEN nemaiîndrăznind să părăsească siguranța Bosforului fără un motiv important. Încurajat însă de pasivitatea cuirasatelor rusești GOEBEN și BRESLAU au pornit într-un lung raid diversionist la Novorosisk la începutul lui iulie 1916 bombardând Tuapse și Soci. Pentru interceptarea lor Flota Mării Negre, incluzând și cuirasatul IMPERATRIŢA MARIA, a părăsit zona de supraveghere a Bosforului pentru a se întoarce la Odessa navigând în apropierea coastei Rumeliei (partea europeană a Turciei) dar navele germane au reușit să scape. La 9 iulie 1916 anunțându-se un nou raid asupra Novorosiskului, noul comandant al Flotei Mării Negre amiralul Kolceak a părăsit imediat Odessa la bordul cuirasatului IMPERATRIŢA MARIA pentru a intercepta navele germane, reușind să-l prindă pe BRESLAU care însă a scăpat, dar avariat și s-a întors la Bosfor.

La 6 octombrie 1916 IMPERATRIŢA MARIA revenită dintr-o altă acțiune de luptă în care bombardase litoralul turcesc și bulgar s-a angajat în activitatea sa zilnică. La ora 2000 ultimii muncitori au părăsit nava iar la ora 2200 s-a dat stingerea. La ora 0430 s-au descărcat alimentele proaspete pentru popota iar la ora 0600 s-a dat deșteptarea, o nouă zi începând pentru marinari dar care pentru mulți dintre ei va fi ultima. La ora 0620 s-a constatat un incendiu provocat de auto-aprinderea prafului de pușcă la turela nr.1. Ofițerul de serviciu a ordonat imediat inundarea depozitului de explozivi, dar a fost prea târziu deoarece a avut loc o explozie puternică care a format o trombă de fum și flăcări, resturile de materiale și oameni fiind aruncate la o înălțime de 300 metri.

Puntea de dincolo de turela nr. 1 a fost dezmebrată, focul pătrunzând în interiorul navei la rezervoarele de petrol unde a dezlănțuit o nouă explozie în urma căreia turnul de control cu punțile sale, catargul trinchet și coșul de fum din față au fost aruncate în aer, turela din proră fiind dislocată tunurile ei fiind ridicate în sus. Aproape 100 de marinari de pe punte și din compartimentele de la proră au fost omorâți, răniți, arși sau aruncați în aer de forța exploziei. Conductele de abur fiind retezate au pecetluit soarta navei deoarece fără abur motoarele electrice s-au oprit nemaiputând să acționeze pompele pentru stingerea incendiilor. Fără pompe inundarea depozitelor de muniție a fost o operațiune foarte lentă, mulți marinari încercând să-și facă datoria până la capăt. În ajutorul navei au venit navele de stins incendii care au fost poziționate în jurul navei încercând să stingă incendiul care ar fi putut provoca un dezastru și asupra orașului. Lupta s-a dovedit fără succes deoarece au urmat încă între 14 și 25 explozii și după mai puțin de o oră la 0720 a urmat o explozie foarte puternică care a scos nava din ancore și care s-a dovedit fatală, ea antrenând explozia torpilelor din pupă și distrugând toate compartimentele etanșe. Șase minute mai târziu o explozie internă a provocat răsturnarea și scufundarea navei. Dintr-un total de 1225 de membrii ai echipajului peste 300 au fost omorâți (nu se știe numărul lor exact). Martorii dezastrului au relatat că multe zile după explozie, din corpul navei s-au auzit bătăile disperate ale supraviețuitorilor rămași sechestrați în interiorul carcasei navei.

Comisia de anchetă condusă de amiralul Iakovlev a reținut trei cauze posibile: auto-aprinderea prafului de pușcă, neglijență în manevrarea explozibililor și un act premeditat de sabotaj. Această a treia cauză a fost respinsă chiar și după constatarea încălcării multor reguli privind accesul în zona de manevrare a explozibililor și a controlului muncitorilor din afară admiși la bord. În gândirea acelei perioade referitoare la asigurarea pazei, cât s-ar părea de incredibil, singurul mod de control la intrare pe o navă militară aflată în serviciu operativ într-o bază navală înaintată pe timp de război era o simplă numărare a persoanelor urcate pe navă. Nimeni nu controla locurile de muncă înainte de intrarea pe navă a muncitorilor sau după părăsirea ei, nimeni nu controla cărțile lor de identitate! Și totuși teoria sabotajului a fost respinsă.

Există încă o a patra teorie care încearcă să explice originea dezastrului, propusă de maistrul militar Uspenski. Conform teoriei sale tunarii furau în mod curent curelele de piele cu care erau legați sacii cu pulbere de nitroceluloză, pentru a le vinde cizmarilor care le foloseau la tălpuirea încălțămintei. În timp ce răscoleau printre sacii de mătase umpluți cu praf de pușcă o scânteie accidentală provocată de electricitatea statică a fost suficientă pentru a aprinde vaporii degajați de pulbere și apoi praful de pușcă stocat în depozitul de explozivi. Varianta sabotajului a fost de asemenea respinsă și de către amiralul Kolceak care în declarațiile sale după ce a fost arestat de bolșevici în 1920 a mărturisit că dezastrul de pe IM s-ar fi datorat probabil fie erorilor din sistemul electric ori auto-aprinderii prafului de pușcă datorată scurtării proceselor tehnologice la fabrica de explozivi pentru a se mări cantitatea de pulbere, ceea ce a dus la instabilitatea periculoasă a produsului final. Tot el a admis că neglijența cuiva din echipajul turelei ar fi putut de asemenea produce dezastrul, concluzionând că: „în orice caz eu nu am găsit nimic evident și de nici un fel care ar sprijini teoria conspirației."

Epava navei a fost recuperată abia în 1992 când a fost dezmebrată în docul uscat al Șantierului Naval al Marinei din Sevastopol. Mai târziu, spre sfârșitul anilor '30 turelele de pe IM au fost recuperate iar tunurile de 305 mm au fost amplasate în bateria de coastă nr. 30 din apropierea germană până la ultima încărcătură explozivă.

Cuirasatul IMPERATRIŢA EKATERINA II în 14 iunie 1915 a fost numit IMPERATRIŢA EKATERINA VELIKAIA. Nava a fost alungită cu 2 m pentru a îndepărta primele cazemate mai spre spate pentru a fi mai puțin inundate. În 17 aprilie 1917 i s-a schimbat numele în SVOBODNAIA ROSSIA, apoi la 18 iunie 1918 nava a fost torpilată și scufundată la Novorosisk de către distrugătorul bolșevic KERCI pentru a preveni capturarea ei de către germani. La sfârșitul anilor 30 au fost recuperate tunurile, părți ale cuirasei, diverse mecanisme și părți ale structurii care au fost folosite la construcția bateriei de coastă nr. 35 de lângă Sevastopol.

Cuirasatul IMPERATOR ALEXANDRU III deși a fost pus pe cală în 1911 abia în vara lui 1917 a intrat în serviciu. Înainte însă, cele două tunuri de 130 mm montate în bordurile de la proră au fost demontate iar cazematele lor au fost închise, deoarece experiența cu IM a arătat că ele se inundau când nava naviga cu mare viteză. După revoluția din octombrie 1917 nava a primit noul nume VOLIA (libertate). Când nava a fost capturată de germani la Sevastopol în toamna lui 1918 numele ei a fost pronunțat greșit de echipajul german care i-a zis VOLGA. Odată cu prăbușirea Imperiului German în noiembrie 1918, nava a fost predată englezilor care au dat-o apoi rușilor albi. Aceștia au schimbat numele navei în GENERAL ALEXEEV după numele comandantului armatei albe. În 1920 GA împreună cu alte nave ale flotilei albe au părăsit Sevastopolul navigând spre Constantinopole unde au primit drept de azil de la Franța la Bizerta în Africa de Nord Franceză unde a fost internată. Francezii au vrut să returneze nava rușilor dar care nu s-au arătat interesați. O comisie sovietică a fost apoi trimisă la Bizerta unde a găsit nava într-un stadiu avansat de erodare fiind în imposibilitatea repunerii ei în serviciu și au vândut-o Franței. Între 1926 și 1937 nava a fost dezmebrată francezii depozitându-i tunurile de 305 mm la fortăreața Sidi Abdulah lângă Bizerta. După ocuparea Franței germanii au luat tunurile și le-au montat în bunkerele de pe coasta Atlanticului la Bateria Mirus. Trei din ele au fost date finlandezilor care le-au amplasat pe un tren capturat de la ruși în timpul eliberării peninsulei Hanko în timpul Războiului de Iarnă din 1939-1940.

Cuirasatul IMPERATOR NIKOLAI I care a avut o protecție și mașini îmbunătățite a fost dezmebrată în perioada 1922-1923 ca urmare a avariilor suferite în timpul războiului.

CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE

Pus pe cală: 11 iunie 1911 Lansat: 19 octombrie 1913 Constructor: Șantierul Naval Russud din Nikolaiev Deplasament: 22962 tone normal, 24384 tone încărcat Dimensiuni: lungime 167,8m, lățime 27,3 m, pescaj 8,3 m Mașini: 4 turbine Parsons, 20 cazane Yarrow, 4 elice, 26500 CP Blindaj: centura 263 mm, turelele 305 mm, barbetele 203 mm, cazematele 127 mm, punțile 38 mm, turnul de control al tirului 350 mm Armament: 12 x 305 mm; 18 x 130 mm cu tragere rapidă, 4 x 75 mm cu tragere rapidă; 4 x 76 mm AA; 4 x 457 mm tuburi lans-torpile Viteza: 21 noduri, cărbune 3000 tone, petrol 720 tone Raza de acțiune: 1000 mile la 21 noduri Echipaj: 1252