O fotografie cu un camuflaj pur românesc în 1942. Remarcați culoarea albă a fuzelajului imediat după inelul galben. În rest totul obișnuit pentru prima parte a războiului. Poate cititorii au detalii suplimentare și ne pot da numărul.

Tabelă inedită purtată de starter: "Apăsați cu piciorul stâng!". Era pentru piloții începători de Bf-109 care "trăgeau" și la decolare și la aterizare. Păcat că nu se vede și nr. de înmatriculare al Taifunului.

Sus: Camuflaj și posibilă dioramă pentru un IAR 39. În dreapta două corturi camuflate pentru mecanici și pentru echipajele escadrilei. Remarcați echipamentul piloților în stânga. Pe planurile superioare sunt plase legate cu franghii, de care sunt prinse ramuri vegetale. Să sperăm că vom vedea în curând și această machetă la.... Trumpeter !

Jos: Două fotografii inedite cu Tacam-uri 1 și 2. Tacamul din stânga, pe șasiu de tanc sovietic T 60 are detalii excepționale: o ladă de scule, prelată, camuflaj etc. Este clar în ultima fază a războiului. Cel din dreapta pe șasiu Skoda, identic cu cel de la Muzeul Militar este la poligon la Dadilov (Mihai Bravu) și nu a fost încă alocat unei unități combatante.