Documente - Trenuri blindate
Fotografii cu trenuri blindate sovietice din prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial, cu recomandări de literatură specializată.
Scan original
Pagina 37
Text OCR
Prin bunăvoința dl. Jean Louis Roba, prietenul și colaboratorul nostru vă prezentăm câteva fotografii pentru modeliștii de căi ferate. Este vorba de trenuri blindate sovietice sau vagoane componente ale acestora din prima parte a războiului. recomandăm tuturor pasionaților de blindate pe șine cartea - enciclopedie a lui Guido Malmasari, o biblie a domeniului. Planuri foarte bune ale trenurilor de acest tip au fost publicate în revista MODELIST KONSTRUKTOR și puteau fi obținute de pe Internet la adresa redacției și prin tastarea cuvântului „certejii" (planuri). În seria germană WAFFEN, echivalentul lui PROFILE există două numere cu trenuri blindate. Vom reveni dacă credeți că este un subiect interesant.