Podul momeală: Cernavodă GOTHA G1-G5

După aproape 80 de ani de la evenimente, literatura vestică dedicată războiului aerian din 1914-1918 este unanimă în a considera că distrugerea podului de cale ferată de la Cernavodă a constituit un argument decisiv în dezvoltarea bombardierelor cu rază lungă de acțiune. Misiunea a revenit lui Kaghol 1 (nume ce ulterior se va transforma în Bombengeswader 1) cu baza la Hudova. Au reușit să avarieze podul și să impresioneze Înaltul Comandament atât de tare încât la scurt timp au atacat Londra. Aveau în dotare avioane G II și G III.

La 13 iunie 1917, ora 1 după-amiază, ora Germaniei, Londra a fost bombardată în condiții meteo favorabile, de către o formație de bombardiere grele germane sub comanda personală a comandantului de escadrilă cpt. Brandemburg comunicat al Înaltului Comandament German.

Uite așa putem spune că marea noastră realizare, podul de la Cernavodă, a jucat un rol hotărâtor în dezvoltarea aviației de bombardament strategic: NEMȚII CU AVIOANELE și NOI CU PODUL.

Povestea acestor bombardiere celebre în Primul Război Mondial începe în vara anului 1914 când Oskar Ursinus, fost director al popularei reviste Flugsport propune proiectul unui hidroavion bimotor, biplan cu aripa superioară încastrată pe fuzelaj și cea inferioară fixată pe lonjeroanele flotoarelor. Motoarele erau poziționate foarte aproape unul de celălalt.

Începutul războiului a dus la abandonarea proiectului civil, iar Ursinus a modificat proiectul adaptând un tren de aterizare pentru uscat.

Prin colaborarea cu maiorul Friedel, comandant al Unității de Pregătire de Personal, Fliegerersat-zabteilung 3 din Darmstadt și alți militari, Ursinus a construit un prototip cu indicativul B 1092/14, ulterior G. Noul avion a zburat în ianuarie 1915.

Proiectul lui Ursinus avea multe calități ce îl recomandau: vizibilitate bună, câmp larg de foc pentru armamentul defensiv și posibilitatea de a zbura cu un singur motor. Ca dezavantaj a fost menționat pilotajul dificil datorită fuzelajului înalt.

Proiectul a fost aprobat de autoritățile militare și contractul pentru producția de serie a fost transmisă către Gothaer Waggonfabrick, care se specializase deja în avioane bimotoare.

Inginerul Șef al Fabricii, Hans Burkhardt a îmbunătățit proiectul lui Ursinus și primul avion din seria GI a zburat la 27 iulie 1915. S-au construit circa 20 de aparate din această serie ce au fost destul de active pe front până în octombrie 1916.

Încă din decembrie 1915, Burkhardt a primit ordinul să treacă la un nou proiect ce trebuia să transporte 300 kg de bombe în misiuni de bombardament îndepărtat. De aici a rezultat varianta G II.

Era diferită de conceptul inițial al lui Ursinus și a anticipat soluții constructive ce vor fi folosite până în 1919. Două motoare Mercedes de câte 220 CP învârteau 2 sau 4 elici cu 4 pale. Fuzelajul era de tip compound cu tuburi metalice și lonjeroane de lemn acoperite cu pânză. Aripile și suprafețele active erau de asemenea împânzite.

Circa 10 aparate au fost trimise pe front, dar din cauza eficienței reduse a motoarelor de 220 CP au fost reechipate cu motoare Mercedes de 260 CP. Această variantă a primit denumirea D III. Suplimentar avea și o a treia mitralieră defensivă, ce trăgea în spate.

Gothaer Waggonfabrik a produs 25 de aparate G III până la apariția modelului mult îmbunătățit G IV în aprilie-decembrie 1916.

Datorită avarierii podului de la Cernavodă, comanda inițială de 35 aparate a fost crescută la 100 de aparate!!!, ce au trecut în producție la LVG și încă 80!!! la Siemens Schuckert în Berlin. 80 au fost livrate în februarie 1917, dar deja începuse penuria de materiale și forță de muncă. Prin utilizarea motoarelor Maybach de 245 CP și a turbochargerului Siemens, aparatele au trebuit întărite structural. În octombrie 1917 s-a montat primul tun semiautomat Becker de 20 mm.

Cu ajutorul piloților și mecanicilor de la unități, modelul următor G V avea tancurile de combustibil montate în coada fuzelajului și nu sub nacelă ca până atunci, unde erau foarte vulnerabile la tirul de la sol.

GVI avea să fie primul avion asimetric din istorie, proiectul lui Burkhardt fiind revoluționar. A zburat în operațiuni de luptă în iunie 1918.

Gotha a continuat să producă avioane de bombardament și recunoaștere până la sfârșitul războiului și chiar în primele luni de după înfrângerea Germaniei.

Producția totală de aparate proiectate de Gotha a ajuns la circa 300 de unități. Aparatele ce au supraviețuit războiului au fost împărțite între ei de aliați.

ACTIVITATEA OPERAȚIONALĂ

Avarierea podului de cale ferată de la Cernavodă și lipsirea armatei române din Dobrogea de întăriri și logistică, a permis germanilor victoria rapidă în zonă. Succesul în această operațiune din 1916 a dat un impuls construcției de bombardiere mari.

G III a fost extensiv folosit de Kaghol 2 pe Frontul de Vest, deși un număr remarcabil de aparate au fost pierdute, în principal datorită accidentelor la aterizări și mai puțin în luptă. Două aparate au căzut în mâinile Aliaților, unul în liniile franceze forțat să aterizeze de însuși marele Guynemer și altul în liniile britanice fiind avariat. Avioanele au fost studiate și o parte dintre soluțiile tehnice au fost însușite de constructorii ambelor națiuni.

Către sfârșitul lui 1916 germanii au constat că pierderile avute prin atacurile asupra teritoriului britanic cu dirijabilele sunt foarte mari și au imaginat operațiunea cu numele de cod Turkenkreutz (Crucea turcească). Un grup de bombardiere Gotha sub comanda lui Ernst Brandemburg comandantul Kampfgeschwader 3 a atacat ziua Londra. Efectele materiale au fost reduse dar două escadrile de vânătoare au fost retrase din Franța, pentru a apăra capitala. În schimb nemții au trebuit să treacă la bombardamentele de noapte. Acestea au încetat datorită pierderilor în mai 1918.