Nava - berbec (RAM) USS KATAHDIN de Mihai GEORGESCU

Nava-berbec este o navă care are ca armament principal propria sa etravă întărită pentru a străpunge carena unei nave inamice și puternic fortificată pentru a reduce propria sa avariere rezultată în urma coliziunii. Berbecii au avut o lungă istorie de succes în timpul navelor de luptă cu rame din antichitate, care puteau manevra după dorință, fiind special construite pentru a lupta în apele de coastă și în râurile interioare. Berbecul, un fel de pinten de străpungere, plasat deasupra apei se pare că de origine asiriană - a fost o caracteristică a navelor în Mediterana, el fiind folosit până aproape în epoca modernă. El era însă impracticabil la navele cu vele, deoarece acestea erau mai puțin manevrabile, fiind împovărate de catarge, velatură și grimenturi grele, dar apariția propulsiei cu aburi îi va oferi din nou oportunitatea folosirii lui.

Deși evenimentele ulterioare au arătat că berbecul era o armă greu de folosit, existând probabilitatea de a avaria navele proprii, mai mult decât pe cele inamice, luptele din timpul Războiului Civil american și din războiul dintre Austria și Italia din 1866, au reținut totuși acest tip de navă până dincolo de sfârșitul secolului al XIX-lea.

Bătălia de la Lissa, din 20 iulie 1866, a declanșat febra folosirii berbecilor în urma scufundării fregatei italiene "Re d'Italia" de către nava austriacă "Ferdinand Maximilian", prin străpungerea cu berbecul.

Deși în acea perioadă forțele navale americane au fost dublate, ele s-ar fi dovedit totuși insuficiente pentru apărarea întinderilor imense ale litoralului de la cele două oceane, care erau presărate cu multe golfuri, în care intrarea unui inamic nu ar fi putut fi oprită doar de fortificațiile de coastă.

Pentru apărarea litoralului Marinei Americane îi revea sarcina de a distruge navele inamice de orice tip.

Susținătorii acestui punct de vedere spuneau că numeric cuirasatele și celelalte tipuri de nave din dotarea Marinei Americane nu ar fi făcut față acestei misiuni. Mai degrabă se preconiza o marină pur și simplu formată din nave-berbece, construite special pentru acest scop și care presupunea posibilitatea acestora de a străpunge cu berbecul orice grosime de blindaj a navelor inamice, deși acest lucru era imposibil.

Cu toate acestea Marina Americană a construit în 1893, o singură navă care avea ca armă principală berbecul, numită USS KATAHDIN. Această navă a fost construită la Șantierul naval Bath Iron Works, din statul Maine. Lansarea ei a avut loc la 4 februarie 1893, fiind botezată de către Miss Una Soley, fiica secretarului adjunct al Marinei.

Katahdin a fost predat Marinei la 20 februarie 1896, avându-l comandant pe comandorul Richard P. Leary. În timpul probelor nava nereușind să obțină viteza de 17 noduri prevăzută în contract, Marina a refuzat acceptarea ei, fiind detașată la New York, unde a staționat 1 an în port și apoi a fost dezactivată în 1897.

Această navă-berbec, a fost o navă experimentală, și din cauza schimbărilor de proiect, construcția ei a fost întârziată, fiind deja perimată chiar de la lansare.

Prin ea s-a intenționat construirea unui număr mare de acest tip, ca parte a unui sistem integrat de apărare a porturilor, însă Katahdin s-a dovedit a fi necorespunzătoare.

Totuși apariția acestei nave a fost o cotitură în construcțiile navale, ea fiind anticipată de nava confederată "CSS Manassas", o navă blindată, de asemenea prevăzută cu berbec, achiziționată de guvernul confederat în 1861.

Ca și ea, USS Katahdin a fost construit pentru a pluti cât mai adânc în apă și cu etrava acoperită de valuri în timpul navigației.

Pentru acele vremuri, liniile de formă ale carenei sale erau foarte hidrodinamice, incluzând multe caracteristici inovatoare, care mai târziu vor fi folosite la primele submarine.

Nava a fost prevăzută cu fund dublu care putea fi inundat parțial pentru o scufundare controlată, ceea ce îi micșora silueta, prezentând astfel inamicului o țintă cât mai mică.

Katahdin avea blindajul înclinat cu o grosime cuprinsă între 50,8 și 152 mm și care forma o carapace ca de broască țestoasă.

Suprastructura și accesoriile punții erau minime, incluzând doar turnul de comandă puternic blindat, coșul de fum, catargul pentru semnalizări, ventilatoarele, grupele bărcilor de salvare și patru tunuri cu tragere rapidă de șase livre. Principala armă a navei era însă berbecul enorm, din oțel turnat, amplasat în prova.

Katahdin a avut o scurtă perioadă de serviciu activ, incluzând Războiul hispano-american, unde a avut misiunea de apărare a coastelor în Atlanticul de Vest. După ce a fost dezactivată, Marina pregătind războiul cu Spania, a reactivat nava, la 10 martie 1898.

Mulți rezidenți din New England și din alte state de pe coasta de nord-est a Statelor Unite, influențați de relatările exagerate ale presei, au fost alarmați de teama unui atac din partea "evoluatelor" galioane spaniole.

Pentru a potoli nervozitatea rezidenților și a reprezentaților guvernului, Marina a alocat navele din Escadra Nordică de Patrulare, pentru supravegherea de-a lungul costei Atlanticului de la Cape Ann la Vineyard Sound. Printre ele s-a aflat și Katahdin, care a patrulat însă de la New England la Norfolk, apărând împreună cu celelalte nave orașele de pe litoral, de un posibil atac spaniol.

După victoriile decisive americane din Golful Manilei în Filipine și din Portul Santiago în Cuba, amenințarea spaniolă fiind eliminată, la 8 octombrie 1898, nava a fost dezactivată pentru ultima oară, la Șantierul Naval din Philadelphia. Însă Katahdin a activat încă, contribuind la progresul armamentului naval, până la sfârșitul carierei sale. Ea a fost scoasă de pe Lista Marinei la 9 iulie 1909 și desemnată ca "ținta balistică experimentală A", fiind apoi scufundată de tirul artileriei navelor proprii la Rappahan-Noch Spit, Virginia, în septembrie 1909. Katahdin a fost unica navă americană cu silueta de submarin, cunoscută și ca "bătrânul jumătate sub mare".

Katahdin ar putea fi confundată cu două nave puțin înrudite dar având același nume. Prima navă care a purtat același nume a fost construită în octombrie 1861, făcând parte dintre navele construite în regim de urgență, fiind supranumită "canoniera de 90 de zile". A treia navă care s-a numit Katahdin, a fost un remorcher din 1918, dar căruia în timpul construcției i s-a schimbat numele în "Sunnadin".

În timpul celor două războaie mondiale, berbecul a avut o scurtă revenire când la mai multe distrugătoare și nave mai mici le-au fost ranforsate etravele pentru a ataca submarinele germane aflate la suprafață.

Numele de Katahdin provine de la Muntele Katahdin, de 1524 m, din statul Maine și care în limba indienilor Algonki (Abnaki), înseamnă "munte înalt".

DATE TEHNICE

Deplasament standard: 2155 tone Deplasament cu încărcătura completă: 2383 tone Lungimea totală: 76,42 m Lățimea: 13,23 m Pescaj mediu: 4,6 m Puterea: 5500 CP, elici 2 Mașini: 2 motoare cu aburi cu triplă expansiune, 4 cazane Viteza: 16 noduri (la încercări în regim forțat), normal 13-14 noduri Blindaj: borduri de 152 mm la 76,2 mm, ventilatoarele 152 mm, puntea de la 152 mm la 50,8 mm, turnul de comandă 457,2 mm Armament: berbec din oțel dur turnat, 4 tunuri cu tragere rapidă de calibru 57 mm și cu proiectile de 6 livre (2,71 kg) Echipaj: 108

Katahdin în 1898 împreună cu echipajul.