TSR 2 ULTIMUL CAVALER AL MESEI ROTUNDE Dr. ing. Cristian CRĂCIUNOIU

meritat? Nu a meritat? Majoritatea iubitorilor de aviație reactivă optează pentru varianta a doua... Dar, de ce oare?

Pentru britanici TSR 2 (Tactical Strike and Reconaissance 2) este încă o legendă...

Totul a început în 1957 cu cererea operațională nr. 339. S-a cerut un proiect de înlocuire pentru Canberra ce ar trebui să opereze și de pe baze foarte îndepărtate în condiții dificile, dacă va fi cazul. Părerea că în scurt timp bombardierele strategice vor dispărea era foarte răspândită în epocă. Rachetele cu rază lungă sau medie de acțiune le înlocuiau perfect, chiar și ca acuratețe. Bombardierul pilotat ce joacă rolul de purtător al vectorului nuclear părea a avea zilele numărate. Mai întâi va fi înlocuit de avioane din altă generație, ultrarapide, capabile de zbor la joasă înălțime, adevărați "purtători de bomboane pe colivele produse de babele militarilor domnici de supremație planetară cu orice preț.

Caietul de sarcini al TSR-ului era deci foarte complex, ba chiar incitant pentru orice designer. Ar fi trebuit să fie capabil de lovituri chirurgicale plasate de la o altitudine atât de mare încât rachetele antiaeriene inamice să nu îl poată atinge. În antiteză trebuia să fie foarte manevrabil la altitudini foarte joase, în conurile de umbră radar. Așadar o misiune ar fi trebuit să fie cu un profil sus-jos-sus.

Trebuia să poată fi realimentat în zbor, pentru a putea fi operațional în orice parte a planetei. Aceasta presupunea existența unor rezervoare de mare capacitate, atât la bord cât și largabile. Compartimentul armelor trebuia să fie suficient de mare pentru transportul unor bombe explozive de mare capacitate, a unor rachete de croazieră sau chiar a unor lovituri nucleare. Pentru a satisface toate aceste condiții, TSR trebuia să fie o armă deosebit de complexă. Nu uitați că avionica era încă analogică în cea mai mare parte, cu ceva elemente de automatizare dar fără computere! Cei doi membrii ai echipajului erau suprasolicitați la orice misiune. Pentru prima dată, Royal Air Force prevedea în schema echipajului de la sol și un psiholog!

În sfârșit, în 1959 a ieșit caietul de sarcini OR 343 și, la 7 octombrie un contract de dezvoltare pentru 9 exemplare a fost dezvăluit presei. Principalii subcontractori erau Vickers Armstrong și English Electric. Aparatul ar fi trebuit să fie propulsat de două turboreactoare Olympus 320 de 14969 kgf împingere, fiecare. Acestea erau alimentate prin guri de aspirare plasate în fața planurilor în deltă cu o săgeată la 60°. Sistemul de navigație era foarte avansat pentru epoca în care nu existau sateliți de ghidare și cuprindea un sistem combinat Doppler și inerțial dublate de un sistem de baleiere laterală radar ce permitea controlul manual sau automat al aparatului.

Odată fixată o țintă, cu echipajul mai mult sau mai puțin viu sau valid pentru luptă, aparatul atingea ținta după un parcurs prestabilit. Altitudinea putea fi și ea preprogramată inițial. Poziția aparatului era continuu indicată pe o hartă amovibilă preprogramată! Aparatul avea instalați la bord numeroși senzori, inclusiv camere de luat vederi ziua și noaptea, ce transmitea printr-un sistem special de codare toate datele la sol unei stații de urmărire a aparatului.

Cu Roland Beamont la manșă, pilotul șef de test al firmei English Electric, primul prototip de dezvoltare XR219 a decolat la 27 septembrie 1964, ora 15.24. După un zbor de 15 minute, Beamont a raportat că totul a decurs perfect și că din multe puncte de vedere aparatul era cel mai bun pe care l-a pilotat vreodată. La cel de al 14-lea zbor de test, la 22 februarie 1965, fiind transferat la uzina English Electric Warton, aparatul XR219 a depășit pentru prima oară viteza sunetului. Un al doilea aparat XR220 a fost încercat în zbor și alte trei exemplare erau gata pentru teste.

Atunci s-a produs incredibilul: la presiuni externe Guvernul Laburist a anulat proiectul și întregul program. Și astăzi britanicii consideră că a fost cea mai tristă zi din istoria Aeronauticii Britanice. Nu există nicio îndoială că programul ar fi fost de mare succes, atât militar, cât și comercial și ar fi adus în Royal Air Force un aparat de nivel mondial pentru o lungă perioadă de timp. F 111 ce a fost adoptat în locul lui s-a dovedit a fi un semifiasco și a fost scos destul de repede din dotare ca bombardier cu rază mare de acțiune, fiind întrebuințat mai mult pentru bruiaj și război electronic. A fost de altfel un aparat cu ghinion, primul prototip fiind doborât în Vietnam, deși i se făcuse o reclamă ultra, formidabil, teribil etc.

SIC TRANZIT GLORIA MUNDI!

MODELUL

Noutate absolută la sfârșitul anului 2008, TSR 2 al firmei britanice AIRFIX a făcut senzație. Era un subiect mult așteptat, mai ales că pe piața apăruse de mult la scara 1/72.

La deschiderea cutiei vom găsi 5 rame cu piese în plastic alb, o ramă cu piese transparente, o foaie de decaluri mare și instrucțiunile (surpriză: și în română !!!). Contrar cu ceea ce ne-a obișnuit până acum AIRFIX piesele sunt foarte bine realizate, fără bavuri și cu o pașuire perfectă. Montajul este lejer, piesele potrivindu-se la nivel Hasegawa, singurul minus fiind gravurile ușor prea mari. Este în negativ.

Kit-ul conține piese de foarte mare complexitate, exemplul cel mai bun fiind piesa ce conține baia trenului de aterizare principal și cala bombelor. Cabina este dotată cu toate aparatele de bord și sistemele aferente, în kit fiind incluși și doi piloți la 1/48.

Este simpatic și în același timp remarcabil faptul că anvelopele trenului de aterizare sunt gata deformate pentru a simula greutatea aparatului pe sol.

Faptul că avionul nu a fost construit în serie și a rămas la nivel de trei prototipuri, dau modeliștilor numeroase posibilități de alegere a camuflajului.

În fotografiile de pe această pagină avem prototipul no. 2 cu coloratură de deșert. Să nu uităm că aparatul a fost oferit încă din stadiul de proiect clienților tradiționali ai industriei aeronautice britanice: Indiei, Pakistanului, Indoneziei, Canadei etc. Dacă veți căuta pe net puteți găsi înmatriculări incredibile: un exemplu este aparatul realizat în culorile japoneze! Altul este complet alb, pentru Canada și chiar galben hepatită pentru aparatele de antrenament și școală!

Uzura o puteți face fie prin umbrire cu nuanțe de negru, fie prin tamponări (wash-uri) cu nuanțe închise de negru sau maro.

Pentru o dioramă recomandăm alegerea unei activități de aerodrom din țările menționate, cu camioane sau personal de sol britanic.

La scara 1/48 modelul are 545 mm lungime și 235 mm anvergură, kit-ul având 171 de piese.

Pe cutie se menționează că este o ediție limitată, lucru demonstrat de faptul că macheta a cam dispărut de pe piață.

CARACTERISTICI TEHNICO - TACTICE

Lungime: 27,12 m Anvergură: 11,27 m Înălțime: 7,24 m Greutăți: - gol: 24,8 t - plin: 36,17 t - decolare: 46,37 t Viteza maximă: Mach 2,15 Raza de acțiune: 1.850 km Plafon de serviciu: 16.459 m Motoare: 2 x Bristol Siddley-Olympus forță de propulsie: 87,23 Kn 136,7 Kn cu postcombustie Armament: 6 bombe x 450 kg sau 4 rachete nucleare