Caietele francezului Etienne Sigaut, realizate în China între 1911 și 1947 sunt o sursă de primă mână pentru modeliștii ce vor să abordeze o tematică pe cât de frumoasă, pe atât de greu de găsit în literatura de specialitate: joncile.

De profesie avocat, împreună cu englezul G. Worcester și un desenator chinez, dl. Chang a căutat ca un adevărat cercetător ambarcațiunile vechi, pe care abia se mai putea distinge vopseaua și le-a reprodus pentru posteritate.

Toată opera lor constă în 55 de caiete de desen cu paginile pliate în două, câteva mii de clișee fotografice, de obicei citate în caiete ca surse de documentare și un grup de machete realizate după această documentație, păstrate la Museo Storico Navale din Veneția. Caietele și fotografiile se găsesc în Bibliotheque du musee national de la Marine din Paris, căreia dorim să îi mulțumim și pe această cale.

Desenele originale sunt realizate în acuarele și cerneală colorată.

Chang devine angajatul și desenarul particular al lui Sigaut în 1943. Imediat începe un inventar al desenelor deja existente și o clasificare tipologică a joncilor. Sunt identificate mai multe tipuri, în două mari categorii: joncile de transport costier cu echipaje de 25-30 de oameni și cele de pescuit cu echipaje de maximum 8 - 9 persoane.

Zona acoperită de cercetare este în principal zona marelui port Șanhai. Când am făcut o excursie în zonă, în vara anului 1988, existau încă cel puțin 2 tipuri de jonci de transport, cu propulsie mixtă, vele și motor ce lucrau în număr destul de mare în zonă. Era vorba de eficiență: costuri pe tona transportată când timpul nu prea are valoare, pe distanțe medii sau mici.

Să nu uităm că în 24 de ore un velier ce se deplasează cu 5 noduri parcurge 120 de mile cu 4-500 de tone. Un cabotier Diesel face același lucru în 12 ore dar și cu 2 tone de păcură în plus! Calculați și decideți, cum este mai eficient dacă am de cărat pietriș, ciment, var, sticle goale etc.?

Este interesant, dar mai ales dezamăgitor că la noi nu s-a ocupat nimeni de așa ceva. 2000 de ani de tradiție în construcțiile navale din lemn au dispărut în primii trei ani de comunism stalinist feroce: oricine are o barcă este burghez și exploatator, dușmanul poporului.

Dacă muncești și prinzi peștele poporului din apele internaționale ești un speculant, pentru că mulți oameni nu au ce mânca. Și atunci, oamenii care au scăpat de canal au lăsat mii de lotci de toate felurile, bolozane, nave și năvriți, luntrii etc., să putrezească. Cei care cunoșteau meștețugurile și secretele de meserie au îmbătrânit și s-au dus, fotografiile au fost distruse în cea mai mare parte și au mai rămas cărți poștale de la începutul secolului, cartea lui Grigore Antipa cu terminologia specifică ...și șansa în care suntem datori să credem de a găsi un strain ce a fost pe aici și a fost mai vrednic decât noi.

Antipa, adevărat om de știință, când a făcut studiile despre pescuit în România, la începutul secolului XX, a comandat și realizarea unor machete ale principalelor tipuri de ambarcațiuni tradiționale din România. Le-am văzut când ne-au dus cu școala la Muzeul de Științe Naturale. După 10 ani, la o renovare au dispărut. "Erau nereprezentative și vechi!" Au fost înlocuite cu doi pelicani împăiați noi.

De atunci au îmbătrânit și pelicanii și au năpârlit chiar împăiați. Machetele au ajuns la Muzeul Satului, unde specialiști de 2-3 bani le-au depozitat în hangarul de lotci al "Casei Tulcene", unde nu le putea vedea nimeni. Având ceva prieteni pe acolo am fost la un pas să mă duc să le văd, să le pozez și să încerc să le identific tipologic pentru că aveau etichete de alamă înșurubate pe corp.

Stupoare! Doi tineri care dormeau pe acolo aciuați, cu sau fără știrea paznicilor, au incendiat Casa Tulceană și "Dumnezeu cu mila!"

Nemții spun Alles Gutte!, noi spunem sub influența conaționalilor "Ales Bules!"

Ne rămâne doar satisfacția că și alții sunt la fel. Noroc cu de Wauwrin, Schaffaerus, Witsen, Lauterer ce trecând pe Dunăre au lăsat ceva mărturii, desene și schițe, altfel am fi fost absenți de 2050 de ani...vorba cuiva.

Exagerez. Noi l-am avut pe singurul savant dintre marinari, colonelul M. Drăgicescu cu opera sa monumentală "Istoricul principalelor puncte de la Dunăre și Marea Neagră" apărută fragmentar în 1905 și tipărită integral în 1943. De atunci o folosesc toți cei ce vor să pară originali, dar nimeni nu s-a gândit să o reediteze măcar pentru incredibilele surse bibliografice astăzi necunoscute.

Refrenul "Istoria a evoluat, lucrurile stau altfel..." funcționează sau la proști sau la negustorii de piei de curcă plouată. Numitorul comun rămâne același: profitul.