Locomotive, steaguri şi portrete
Imagini document: locomotiva 60-1265-2 şi trenul inaugural al ultimei linii de cale ferată construită în România, Dangeni - Saveni, la 5 iulie 1991 ! A fost ultima locomotivă împodobită cu ocazia unei inaugurări de cale ferată, de această dată fără portrete şi fără steaguri ...!
LOCOMOTIVE STEAGURI şi... PORTRETE !
Şerban LACRIȚEANU
Locomotiva 60-1220-7, 28.12.1986, în stația Tg. Neamț, cu ocazia inaugurării căii ferate Paşcani-Tg.Neamț
Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoare şi pe conştiința mea: Credință Regelui şi Constituțiunei țării mele, De a împlini cu sinceritate datoriile ce'mi impune funcțiunea mea, Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Aşa suna jurământul depus cu ocazia angajării la Căile Ferate Române în anii '30... De atunci au trecut mai bine de 70 de ani - o viață de om, în care initialele CFR impuneau în același timp respect şi responsabilitate. Un impact deosebit în acest sens asupra publicului l-a avut materialul rulant şi în special locomotivele. Imaginea mecanicului care îşi lustruia locomotiva garată la peron, cercurile de alamă şi plăcuțele de înmatriculare sau de construcție din bronz, bielele şi roțile cu spițe lucind de curățenie, fluierul prelung la plecare şi aburul care învăluia locomotiva au rămas pentru totdeauna în memoria celor mai în vârstă dintre noi...
Prin aspectul lor impresionant, locomotivele au constituit şi un mod deosebit de a celebra sau pune în evidență anumite evenimente deosebite din viața noastră. Aniversări, omagii aduse conducătorilor țării, pensionări ale mecanicilor, dar şi decesul unor personalități, toate au fost marcate de personalul CFR prin împodobirea şi pavoazarea locomotivelor.
Prezentăm în continuare, în ordine cronologică, câteva imagini care ilustrează atât ataşamentul personalului CFR față de "maşina locomotivă", dar şi aspectul deosebit al acestora la evenimente speciale.
Până în anul 1945, pe locomotivele destinate să remorcheze trenuri speciale sau să celebreze anumite evenimente, predominau drapelele naționale şi stema regală (şi nu portretul regelui !), apoi începând cu anul 1946 erau împodobite cu drapelul PCR şi RPR, steaua cu 5 colțuri cu secera şi ciocanul şi, după caz, portretele lui Stalin, Chivu Stoica, Gheorghiu Dej, Petru Groza sau Vasile Luca. Se pare că portretul lui Nicolae Ceauşescu a fost folosit pentru prima dată pe o locomotivă, la 16 februarie 1969, cu ocazia inaugurării (integrale) a căii ferate electrificate Bucureşti-Braşov.
Pe locomotive au fost aplicate ocazional şi alte inscripții cum ar fi România-Portugalia 2-0 (Cupa Mondială la fotbal 1966) sau Jos Ceauşescu (decembrie 1989).
În "Noul Mileniu", nu mai sunt nici steaguri, nici portrete şi, parafrazându-l pe Mark Twain, nici trenuri adevărate nu prea mai sunt ...!
Fotografii din colecțiile Ie POPESCU, Dan PERIANU, Gabriel MARGINEANU, Valentin IVANESCU, Şerban LACRIȚEANU şi Florin NAN.
Stânga: Locomotiva 60-1220-7 împodobită cu portretul lui Nicolae Ceauşescu, remorcând trenul inaugural al liniei Paşcani - Târgu Neamț, la 28.12.1986. Trei ani mai târziu, Ceauşescu era deja istorie, iar construcția de noi căi ferate în România intra de asemenea în istorie...
Jos: Trenul aniversar pus în circulație cu ocazia celebrării Centenarului podurilor dunărene, remorcat în anul 1995 în stația Feteşti de locomotiva 150.1105.
Sus: Drapele Partidului Muncitoresc Român şi portretul lui Gheorghiu Dej, pe o locomotivă livrată de Reich-ul German pentru CFR cu doar trei ani înainte! (Bucureşti Filaret 23 august 1946).
Jos: "Tătucul" Stalin, nelipsit din recuzita anilor '50: locomotiva 150.1079 din depoul Petroşani, pavoazată în cinstea zilei de 1 Mai 1950.
Sus: Locomotiva tip 1B-n2, CFR 115 (fostă LCJE nr. 56 CURIERULU), împreună cu vagonul salon al regelui Carol I, cu ocazia vizitei acestuia la Iaşi la 7 octombrie 1889.
Jos: În anul 1926, mecanicul Rusu Arthur sărbătoarea ieşirea la pensie împreună cu personalul depoului Dorohoi, lângă locomotiva sa nr. 468 tip "Orleans", frumos împodobită în cinstea acestui eveniment. La 84 de ani de la acest eveniment, mecanicii de locomotivă care au şansa să îndeplinească condițiile de pensionare, părăsesc serviciul CFR într-un anonimat total.
Locomotiva 230.157 gata de drum în stația Satu Mare, în ziua de 1 Mai 1959.
Sus: Trenul mortuar al Regelui Ferdinand I, remorcat de la Sinaia la Bucureşti în iulie 1927 de o locomotivă Pacific.
Jos: Două locomotive din seria CFR 140.400, drapate cu mătase de culoare mov cardinal, preferată a Reginei Maria şi cu felinarele acoperite cu nailon alb, remorcau trenul mortuar al Reginei de la Sinaia la Bucureşti, în iulie 1938.
La 1 mai 1948, un tovarăş de vază (personajul cu şapcă, cravată şi palton elegant, probabil secretarul de partid sau tovarăşul "prim") poza în depoul Petroşani alături de clasa muncitoare (îmbrăcată cu şube, mantale sau salopete...) lângă locomotiva 150.1079 şi nelipsitele portrete ale lui Stalin şi Gheorghiu Dej.
Sus: Trenul Fulger Regele Carol I-Pullman Express, introdus în circulație la 22 mai 1933 pe ruta Bucureşti-Constanța-Carmen Sylva, remorcat de locomotiva Pacific 231.041. Timp de parcurs 2h 55 min! Fără comentarii ...
Jos: Galați - Trenul Fulger, inaugurat de Regele Carol I.
Sus: 25 octombrie 1940 - Intrarea trenului regal în Gara Iaşi, remorcat de locomotiva Pacific 2238.
Jos: Cea mai puternică locomotivă cu abur din parcul CFR, 151.002, expusă în depoul Dej şi împodobită cu steaua sovietică. Ironia sorții: cealaltă locomotivă din această serie - 151.001 (doar două locomotive de acest tip au fost construite de uzinele Malaxa în anul 1939 şi 1940), a fost preluată de "Marele Prieten de la Răsărit" în anul 1945! (Steaua din bronz masiv, în cinci colțuri, cu secera şi ciocanul, simbolul comunismului, mai era încă montată pe multe locomotive CFR în anii '70.)
Secera şi Ciocanul, împreună cu portretul lui Gheorghiu Dej, pe o locomotivă CFR din seria 40.000 în stația Bucureşti Filaret-23 august 1946.
Sus: Brigada fruntaşă de femei, împreună cu UTM-iştii din depoul Oraşul Stalin (Braşov), fotografiați la 1 mai 1953 lângă locomotiva CFR 150.054. Pe locomotivă, de sus în jos, un tablou cu inscripția 1 Mai şi porumbelul alb al păcii, stemele PMR şi UTM şi portretul Ministrului Căilor Ferate, Gheorghiu Dej.
Dreapta: "Mecanicul Stancu Dumitru şi fochistul Stan Ion au efectuat în cinstea zilei de 1 Mai primul parcurs în Regionala Bucureşti pe baza planului financiar al locomotivei. Ultimile pregătiri făcute de cei doi tovarăşi în fața locomotivei frumos pavoazate înaintea plecării în cursă, spre Constanța." Acesta era textul de propagandă, publicat în revista Tehnica Transporturilor în anul 1952.
Planul financiar al locomotivei mai era denumit şi "Metoda Klavdia Baranovskaia" şi prevedea ca "mecanicul să stabilească înaintea fiecărui parcurs cheltuielile planificate pentru locomotivă în remorcarea trenului respectiv, iar la sfârşitul cursei să poată afla cu aceeaşi uşurință (...!!!) suma economiilor realizate, în lei.
La loc de cinste trona portretul "tătucului popoarelor", Iosif Visarionovici Stalin!
Sus: Fotografie de la 23 August 1946.
Stânga: Trăiască Marele Prieten al Poporului Român, Generalissimul STALIN! Peste numărul locomotivei CFR din seria 230.000 era amplasat portretul lui Gheorghiu Dej.
Locomotiva 150.003, în timpul probei de parcurs pe secția Reşița - Câlnic, în vara anului 1946. Pe locomotivă era aplicată inscripția "Pentru Guvernul dr. Petru Groza, executată în afara orelor de program de personalul fabricii de locomotive Reşița - 28 august 1946".
Şi portretul lui Petru Groza se afla la loc de cinste în anul 1946, pe o locomotivă seria 150.000. Pe pancarta de pe traversa frontală se putea citi inscripția: "Trăiască Guvernul de concentrare democrată Dr. Petru Groza. Trăiască Armata Română înfrățită cu poporul!"