Evocări, Dr. ing. Cristian CRĂCIUNOIU

Lt. marină GABRIEL PAPARIZU - Virtutea Maritimă cu Spade, Steaua României cls. III-a etc.

"Mulți pot să creadă că sunt un moș nebun, dar dacă mă întreabă cineva, care a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții tale, am să răspund fără să șovăi, războiul!"

Primăvara 1976. Duminica cu noroi, zăpadă topită și băltoace, pe o stradă amărâtă, cu pietre de râu, în spatele fabricii de săpun Stela din Obor. Animație teribilă. Colorați vând piese electronice rebut de la gropile de gunoi ale Electronicii și mai ales ale Microelectronicii. Cable de alimentare de le Electromagnetica cu inscripționări în engleză, plăci de circuite pentru export, etc. Puști de clasa a 4-a cu săpuniere transformate în buzere de verificat tranzistori, diode și rezistențe. Toți cu capsule "găsite" prin cabinele telefoanelor publice. La mare preț, plăcile de schimb pentru noile televizoare cu circuite integrate. Un domn impozant cu un pardesiu de tip britanic, foarte prezentabil, căuta plăci video, audio și chiar surse TV. Aproape 60-65 de ani și spirit practic, asta rezulta din discuțiile cu tuciurii. Intrigat îl întreb când se întoarce spre mine: Stimate Domn, sunteți electronist?

Stupoare: Nici pomeneală, mă ocup cu depanarea televizoarelor ca să câștig și eu un ban peste amărâta de pensie. La origine sunt marinar, absolvent de școală de ofițeri, dar am făcut până de curând pe instructorul auto... Încerc marea cu degetul: "Ce de gagici în domeniul asta...". Tine. "Ehehe, să fii matale sănătos, mai ales cât de diverse... Era clar, nu minția, era un adevărat marinar. "Pe ce cargouri..." Nici nu m-a lăsat să termin. "Ascultă dom'le, ăștia sunt civili, eu am fost tot războiul în Marina Regală Română, vedetist de la început, până ne-au luat rușii navele la 5 septembrie '44." Era începutul unei mari prietenii, cum spunea Rick în scena finală din Casablanca, dar nu între noi și ruși, cum greșit ați fi putut înțelege, ci între mine și Gabriel Paparizu, un intelectual ofițer. Ne-am descoperit rapid o cunoștință comună: prof. univ. cdr. Petre Popescu Deveselu, oltean, consilier al Mareșalului pentru marină, recalificat la locul de muncă topograf. Visa și a reușit să-l însoare pe Gabi cu Uca Vlădescu, fiica amiralului Vlădescu din Primul Război Mondial, dar asta este altă poveste.

Amintirile sale de război aveau un puternic caracter subiectiv. Erau ca și el, optimiste, pline de neprevăzut și suspans. Ei nu erau mașini de ucis inamicul la ordin. Erau niște puști luați de pe băncile școlii și trimiși în prima linie de confruntare, acolo unde șefii lor nu prea călcau, pentru că aveau deja ceea ce acum numim înțelepciunea vârstei.

"La intrarea în război am fost repartizat unei unități de elită: "Submarine și Vedete torpiloare", sub comanda unui mare ofițer, poate cel mai capabil, cdr. Niță Voinescu, Nea Niță, cum îl alintam noi. Era sprijinul aspiranților, drept și aspru, corect și cu autoritatea unui tată. Puțini comandanți au acumulat atâta respect cât el. În dimineața de 22 iunie, eram deja cu VIJELIA în patrulare. Făcuserăm plinul de benzină cu cifra octanică mare, aveam motoare de avion Rolls Royce și muniție de la nava bază CONSTANȚA. Comandant lt. Călin Botez, băiatul lui Jean Bart. Primul val de bombardiere rusești, al doilea ș.a.m.d. Mergeau ca după mort și au dat cu bombele departe de ținte. Erau și ei începători. Noi patrulam în fața radei, terminam combustibilul, veneam la realimentare, primeam ordine contradictorii, patrulam antisubmarin etc. Au trecut 3 zile și apoi a fost raidul în care s-a scufundat MOSKVA și a fost avariat HARKOV. Nebunie, epopee, dar noi am salvat supraviețuitorii contrar voinței lor. Am forțat o barcă de lemn să se predea, am scos din valuri băieți de vârsta noastră. Săracii, toți puternic îndoctrinați. Credeau că vor fi executați, otrăviți sau cine știe ce... I-am adus la mal, i-am îngrijit, le-am dat haine, le-am dat de mâncare de la cazanul nostru de pe nava bază, i-am tratat cu respectul datorat marinarilor... și ei erau ca noi, doar ceva mai ghioniști, pentru că ulterior Stalin va considera prizonierii trădători... Ei au așteptat 23 August la Oiești, Argeș în condiții omenești și de acolo au plecat în Siberia. Despre comandantul Tihonov, circula o legendă. A dorit să se scufunde cu nava, dar a fost imposibil. A evadat de la Oiești, în 1942, a ajuns la "partizanii" din zona Odesei, a luptat și a murit în 1943 în condiții necunoscute, dar fericit: familia lui nu a avut de suferit. Dar, să revenim.

Maistrul lepure, faimosul maistru torpilor lepure de la vedete, îngerul nostru păzitor mi-a șoptit: Domn Aspirant, treceți pe la caserie. M-am dus și am rămas stană de piatră. Casierul, care îmi dăduse deja solda pe luna în curs, mi-a întins un teanc de bani și m-a rugat să semnez. Număr și cred că este o glumă a camarazilor. Era leafa lui săracu tata pe doi ani. Băiat cuminte, am trimis toți banii acasă la Ploiești, să-și realizeze visul de mulți ani: să repare fațada casei. Mai bine că nu a făcut asta niciodată, pentru că din 43 au tot venit americanii și au dărâmat jumătate de Ploiești ca pierderi colaterale. După 2 zile, telegramă de la tata: "Gabi dragă, să fii cuminte, să te pui bine cu șefii. Poate te mai trimit în 2-3 misiuni ca asta, că noi avem mare nevoie de bani să-i facem zestre soră-ti, poate se mărită și ea săraca. Cu drag, Tata." Nu îmi venea să cred. Până la urmă am crezut și nu am mai trimis nici un leu acasă. Nu tu, ai grijă să nu mori, rușii sunt periculoși, marea este și mai periculoasă, să nu răcești măcar. Drept care, până la sfârșit în septembrie '44, pe piciorul stâng se alinta o blondă, pe dreapta o brunetă și în spate țambalagiul, gurist cu inima albastră și maistrul cu geanta de bani. "După ce ne-au demobilizat cu forța și PPS-ul în piept a urmat mizerie, persecuții pentru toți cei ce și-au făcut datoria pentru țară... De aceea, spun eu războiul.

O altă misiune memorabilă cu care emoționa asistența la onomastici, era atacul vedetelor la asediul Sevastopolului. De obicei, povestea pe care am auzit-o în mai multe ocazii începea cu sentimente și lozinci patriotice din partea celorlalți. El replica prompt: "Ce patriotism dom'le, eram pe comanda vedetei în stânga lui Nea Niță. Noapte, da noapte cu o beznă de nu găsea chiorul Brăila. Mergeam cu cealaltă vedetă în paralel, vreo 24 de noduri. Parcă eram în avion, cu Rollsurile torcând liniștite. La orizont în babord lumini intermitente, parașute luminoase, bubuituri de tunuri grele, rare și înfundate. Odată se sparge cerul și apare luna. Luna ca felinarul și în prova noastră la nici un sfert de milă decupează o namilă de crucișător ce acoperă tot. Trage antiaerian ca la carnavalul lui nenea Iancu, ploieștean ca mine. Ulterior ne-am dat seama că ne auzea motoarele și credea că este atacat de avioane. Ce patriotism dom'le, m-am blocat. Am paralizat. Noroc că mă țineam de comandă. Nici să deschid gura nu puteam. Noroc cu nea Niță, Dumnezeu să-l odihnească în pace, (urma o gură de vin roșu pentru erou), că mi-a tras una după ceafă: Hai Gabi, sau noi sau ei! Maistru lepure, comanda la mine! Cu revelmentele de pe indicatorul central: tubul tribord foc, tubul babord foc! Cred ca torpilele atingeau cota reglată de atac când noi terminaseram rondoul la mai puțin de 100 m de MOLOTOV și luam cap compas Constanța cu toate cele 42 de noduri pe care le scoteam! Rolls-urile urlau să sară de pe afete, vedetele zburau proptite în elici! Două bubuituri cu flăcări albastre au zgâriat crucișătorul și câteva obuze trase aiandala după noi, ne-au arătat că explodaseră la impact numai rezervoarele de oxigen ale torpilelor perfect lansate, dar care nu avusesera distanța suficient de mare pentru a se arma. Dacă aveau, deveneam celebri peste tot, eram în cartea de istorie, dar mai bine că nu. Mureau și ei și noi. Ei atunci la naufragiu și noi în Siberia sau poate la canal, la reeducare ca dușmani ai poporului. România plătea și acum despăgubiri ca pentru un portavion etc."

Urmau discuții interminabile, despre Bibi, Niță, Samson cu retragerea din Odesa și Regina Maria. Jurnalele de bord ale vedetelor, confirmă acțiunea, dar nu cu același farmec ca un erou participant și este normal să fie așa, doar tot el le semna!