CEA MAI FRUMOASĂ NAVĂ DIN MAREA NEAGRĂ STEFAN CEL MARE POLIȚIA DE FRONTIERĂ

DESTINAȚIE ȘI MISIUNI

Va executa supravegherea frontierei maritime a României, frontiera externă a Uniunii Europene, precum și respectarea jurisdicției statului Român în zona de competență, având caracteristici tehnico-operaționale, necesare de a executa misiuni pe perioade lungi de timp, precum și posibilitatea de a primi - transmite date și informații atât la centrul de comandă și control cât și la navele de intervenție.

Nava va executa misiuni, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 104/2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, aprobată prin Legea nr. 81 / 2002 și Legea nr. 196/2004:

supraveghează și asigură respectarea drepturilor statului român în apele din zona de competență;

previne și combate pirateria, acțiunile teroriste și faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicția statului român;

execută, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor și ambarcațiunilor despre care se dețin date și informații că desfășoară activități ilegale în zona de competență;

execută controlul navelor și al ambarcațiunilor împreună cu unitățile teritoriale pentru protecția mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluări accidentale;

participă la supravegherea, controlul și asigurarea protecției și conservării fondului cinegetic și piscicol natural, prin prevenirea și combaterea vânatului și pescuitului ilegal, precum și a exploatării ilegale a altor resurse biologice și nebiologice din apele aflate în zona de competență;

caută navele aflate în pericol în apele din zona de competență și în marea liberă și participă la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare desfășoară acțiuni de salvare a navelor și a încărcăturii lor, conform dreptului maritim internațional;

execută supravegherea și participă la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea și siguranța navigației în apele din zona de competența și în porturi, în colaborare cu organele zonale ale căpităniilor de port;

interzice accesul navelor străine în anumite zone, sectoare sau raioane ale mării teritoriale aflate sub jurisdicția statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensivă, conform legii;

asigură protecția și participă la apărarea obiectivelor de importanță deosebită aflate în apele din zona de competență, în colaborare cu unitățile de nave ale Ministerului Apărării Naționale, cu alte forțe, în conformitate cu planurile aprobate din timp.

La 23 septembrie 2010 la cheul Gării Maritime Constanța a avut loc ceremonialul semnării documentelor de recepție pentru nava maritimă de supraveghere MAI 1105 "Ștefan cel Mare", construită la Șantierul Naval DAMEN Galați și 2 din cele 3 nave de intervenție, interceptare și salvare a vieții pe mare, proiect SHALDAG, construite la Israel Shipyards Ltd. din Haifa.

Noua navă de supraveghere are dotări speciale pentru asigurarea misiunilor de supraveghere permanentă a spațiului maritim și în special a frontierei externe a Uniunii Europene. Contractul pentru executarea construcției navei a fost încheiat cu DAMEN Shipyards Gorinchem - Olanda, iar practic, construcția navei a început în România la DAMEN Galați în luna iulie 2009.

Pentru urmărirea lucrărilor de construcție începând cu debitarea tablelor și urmărirea continuă a graficului de construcție, a fost numit un reprezentant al Poliției de Frontieră, de la Baza de Reparații Nave Brăila - comisar șef inginer Turosu Ștefan.

Valoarea totală a proiectului a fost de circa 25 milioane euro, fondurile fiind accesate prin facilitatea Schengen - ROFSCH 18.1.1.

În cuvântul domniei sale, domnul Vasile Blaga, Ministrul Administrației și Internelor sublinia că "pe componenta navală, Poliția de Frontieră a reușit să atragă peste 80 milioane euro, flota instituției reușind să îmbrace o haină modernă adaptată nevoilor și cerințelor actuale". În același timp, a subliniat faptul că "nava MAI 1105 Ștefan cel Mare este nava amiral a flotei Poliției de Frontieră și acum mai urmează un singur lucru: refacerea Gărzi de Coastă pe zonele de acțiune ale IPJ Constanța și Tulcea, Garda de Coastă fiind desființată în 2001 la numai 1 an de existență.

După cum subliniam la începutul articolului, nava MAI 1105 "Ștefan cel Mare" are un rol deosebit în supravegherea frontierei U.E. și va executa misiuni pe perioade lungi de timp și la distanțe mari de țărm. Ca urmare a echipamentelor din dotare, toate provenind de la producători specializați, MAI 1105 "Ștefan cel Mare" va completa extinderea spre larg a sistemului SCOMAR sistem realizat în cadrul Poliției de Frontieră prin fonduri europene.

Mulțumim pentru sprijin Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Internelor.

Cms. șef Nicolae OCHEANĂ Cdor (r) ing. Anghel PIROȘCĂ

MAI 1105 CONSTANTA IMO 9572197 Galați Shipyard Damen

CARACTERISTICI: - Lungimea max. 66.00 m - Lățimea 10.25 m - Pescaj 4.70 m - Propulsia Diesel 2 arbori - Echipaj 19 persoane - V.I.P. 8 persoane

Corpul face parte dintr-o serie ultramodernă adoptată pentru nave de pasageri, servitute platforme petroliere etc. promovată cu mare succes de Șantierele Navale DAMEN Olanda.

Pentru planul de forme a trebuit să apelăm la o soluție ce pornește de la principiul "Nimic nou sub soare!". Pasionații domeniului știu că acesta este aproape preluat integral de la torpiloarele anilor 1900, ce au și ele prova dreaptă. Am apelat la planul de forme al britanicului VIPER-1906, le-am suprapus și... bineînțeles că sunt identice la cuplul maestru. Diferențele provin din faptul că ȘTEFAN CEL MARE are chilă ridicată spre prova cu circa 7.4" în timp ce VIPER o are perfect orizontală. Pentru navomodeiștii corecția este banală.