HMS FURIOUS 1917-1948 Mihai GEORGESCU

Destul de ciudat, nava care a fost destinată să devieze mult în istoria și în dezvoltarea aviației navale a fost la origine proiectată pentru un complet alt rol. Ca istoria a multor alte nave din Primul Război Mondial și din decada dinaintea lui și cea a lui HMS Furious a început cu Amiralul Flotei Lordul "Jackie" Fisher. În octombrie 1914 acest spirit energic a fost rechemat de Winston Churchill ca Prim Lord al Amiralității Britanice, un post pe care acesta îl mai deținuse în perioada 1904-1910. Un proiect major pe care el l-a reluat cu mult entuziasm a fost Proiectul Baltic care prevedea ca în cazul unei confruntări cu Germania să se lanseze trei mari debarcări din care două să fie simulate dar capabile de extindere în circumstanțe favorabile. Acestea ar fi fost efectuate pe coasta Pomeraniei la mai puțin de 90 mile de Berlin cu o puternică acoperire navală și sprijiniți de trupele rusești. În acest mod inamicul și-ar fi retras un milion de soldați de pe Frontul de Vest iar Flota Germană ar fi fost nevoită să se confrunte cu Flota Britanică care ar fi distrus-o scurtând astfel războiul. Pentru susținerea debarcărilor erau necesare trei nave mari de luptă având ca principali factori puterea de foc și viteza pe care el le-a majorat dincolo de limitele atinse până atunci de vreo navă de război.

Fisher a ordonat ca aceste nave să atingă viteza obișnuită de 32 noduri, cu 7 noduri mai mult decât viteza "escadrei rapide" a Flotei de Bătălie Britanică. Recenta invenție a motorului cu turbină făcea acest lucru teoretic posibil la o putere de 90.000 CP. Deși două din aceste nave, mai târziu numite Courageous și Glorious aveau să fie dotate cu tunuri de 381 mm ca armament principal în două turele duble mai mari decât cele existente sau în curs de proiectare chiar și pentru cuirasate la al treilea, Furious, avea să se meargă mai departe, el fiind dotat cu niște adevărați monștrii, două tunuri de 457 mm. Acestea aveau să fie montate în două turele simple, una în față și una în spate, fiind cele mai mari tunuri navale din lume capabile să tragă un obuz de o tonă și unitate la o distanță de peste 20 mile.

Însă acest proiect n-ar fi obținut aprobarea financiară dacă ele ar fi fost declarate nave mari de luptă deoarece Programul de Urgență de Război prevedea construirea cât mai rapidă doar a unor nave ușoare așa că Fisher a schimbat denumirea celor trei nave în "crucisătoare mari ușoare" (în engleză "large light cruisers fiind numite apoi "crucișătoare de batalii ușoare" sau mai simplu crucișătoare.

La 25 iunie 1915 Furious a fost pus pe cala de montaj a șantierului naval din New Castle upon Tyne unde a fost construit în cel mai desăvârșit secret fiind lansat la apă la 18 august 1916. Însă în martie 1917 cu puțin timp înainte de a se fi trecut la completarea lui s-a primit ordinul de schimbare a întregii concepții asupra rolului pe care nava avea să-l îndeplinească și care presupunea multe modificări. Acest ordin a venit de la Amiralul Beatty care remarcând importanța aviației pentru Flota Britanică în operațiunile de recunoaștere și de aprovizionarea patrulelor antisubmarine a luat hotărârea de a construi de urgență noi nave rapide purtătoare de hidroavioane. Deoarece Proiectul Baltic Al Amiralului Fisher fusese abandonat multe nave alocate lui fiind destinate operațiunilor din Dardanele, Furious aflat încă în șantier era singura navă disponibilă. Și astfel crucisatorul mare ușor va deveni purtător rapid de hidroavioane inaugurând astfel lunga serie de transformări costisitoare care a dus în final la portavionul Furious. Din noiembrie 1917 până în martie 1918 va intra din nou în șantier unde turela tunului de 457 mm din pupă a fost scoasă în locul ei fiind construită o punte de aterizare. Această idee a fost un avans notabil deși persistau încă considerabile probleme tehnice.

La 17 iulie 1918 Furious cu o escortă de crucișătoare ușoare și distrugătoare a atacat baza germană de zeppeline de la Tondern. După două zile 7 avioane Sopwith Camel 2 F1 în două valuri au fost lansate de pe Furious la 80 mile de Tondern. Surpriza a fost completă hangarele fiind incendiate violent cu două zeppeline L 54 și L 60 - înăuntru complet distruse. După încheierea armistițiului Furious a primit ordinul de a trece în Rezervă la Rosyth la 21 noiembrie 1918. Dar nu pentru multă vreme căci în iunie 1922 a fost transferat la șantierul naval din Devonport unde a fost supus unei drastice operațiuni de reconstrucție care l-a transformat într-un adevărat portavion. În această ultimă formă cu doar câteva modificări minime va servi Marea Britanie pentru încă alți 14 ani de pace și 5 de război. În timpul războiului în afara unei scurte perioade de 6 luni de reparații în America la Philadelphia la sfârșitul anului 1941, Furious a participat împreună cu alte nave britanice la multe acțiuni de luptă. Cea mai importantă dintre ele a fost participarea la operațiunea "Tungsten" atacul împotriva cuirasatului Tirpitz în fiordul norvegian Kaa în aprilie 1944. În urma atacului concentrat al avioanelor navale și terestre britanice Tirpitz a fost grav avariat.

Date tehnice în 1939 Deplasament standard 24450 t Lungimea totală 239,80 m Lățimea 27,5 m Pescaj maxim 8,7 m Lungimea punții de zbor 161,5 m, lățimea cca 32 m Cazane 18 tip Yarrow cu petrol, mașini 2 turbine Brown - Curtis puterea 90000 CP, 4 elici Viteza 31,5 noduri Avioane 36 Armament 12 x 102 mm AA, 4 tunuri automate AA cu câte 8 tevi de 76 mm, 8 mitraliere duble și 7 simple de 20 mm. Blindaj: bordurile 25-76 mm, puntea de zbor 25 mm.

Blindatele de la STALINGRAD Valeriu VIȘAN

Nonstând interesul crescând, manifestat în special de tinerii modeliști, pentru diversele autovehicule și blindate folosite de beligeranți în confruntarea de la Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmucă, vom încerca să prezentăm realizările în materie ale principalilor producători de machete din plastic sau rășină. Cei care dispun de talent și timp se pot aventura în realizarea în totalitate a propriilor machete, planurile fiind disponibile inclusiv prin intermediul redacției "Modelism". Pentru început vom aborda subiectul blindatelor sovietice.

De departe, tancul care se bucură de cea mai mare atenție este T34/76. Sovieticii l-au produs într-un număr impresionant, iar situația în care s-au aflat după 22 iunie 1941, când a trebuit să evacueze în Siberia cele mai importante uzine care-l produceau a făcut ca T 34/76 să apară cu mai multe modificări, în funcție de posibilitățile și improvizațiile realizate în uzinele evacuate.

În principal, la scară 1/35, sunt trei producători "clasici" ai machetei. De fapt, cei trei sunt patru, în 2009 A.F.V. din Taiwan lansând un program T 34/76 inclusiv cu interior și lateralele transparente. Să o luăm pe rând. În anii '60 au apărut primele machete Tamiya la scara 1/32, 1/35, printre care și cea a lui T 34/76 model 42 cu trapă de acces în turelă și model 43, cu două capace în turela hexagonal ("Miky Mouse"). Ele rezistă și astăzi. În toamna-iarna 1942 sovieticii reușiseră să aducă producția de T 34/76 la un nivel satisfăcător. Una din cele mai mari uzine se afla la Stalingrad, chiar pe linia frontului. Au devenit celebre luptele duse pentru controlul acestei uzine, subiect a numeroase ecranizări. Cu toate că germanii pătrunseseră în apropierea uzinei (Uzina de tractoare Stalin Stalin Tractor Zavod - S.T.Z.), producția a continuat până la sfârșitul lui septembrie 1942, tancurile plecând direct la unitățile combatante, chiar nevopsite.

T-34/76 produs la STZ avea câteva particularități, cu o mască a tunului diferită, turela sudată și partea din spate a turelei, dreaptă. Acest model a echipat majoritatea brigăzilor de tancuri sovietice pe Frontul de Sud-Vest, deci și cele care au atacat Armatele 3 și 4 române. Dragon a realizat acum macheta acestui tanc, chiar cu o înmatriculare din Armata 5 tancuri sovietică, în seria Cyber Hobby. Tot cu turela sudată găsiți și kitul 6205 - un model 1941 - al aceluiași producător, care însă a lansat și celelalte variante. În 1941 două mari uzine sovietice produceau în serie T 34/76, cea din Stalingrad și cea din Harkov. Variant 1940, cu un tun mai scurt, cu două faruri, cu oblonul mecanicului conductor cu vizoare laterale s-a produs în număr mic, iar ca machetă, după ce o firmă exsovietică Maquette a realizat un model acceptabil Dragonul a scos, în 2004, un produs de referință (kit 6092).

Înaintarea germanilor a determinat evacuarea rapidă a celei mai mari uzine producătoare de T 34 Uzina de locomotive Harkov - uzina nr. 183, în regiunea munților Urali, la o uzină de vagoane din Nijnii Tagil. Primele T -34/76 produse aici au ajuns pe front în decembrie 1941. Pentru a compensa producția acestui tanc, care se dovedise superior tuturor tancurilor pe care le aveau germanii, dacă era folosit corespunzător, uzina de automobile din Gorki (Krasnoe Sormovo uzina N. 112) a trecut și ea la producția de T- 34, primul tanc ieșind pe poarta uzinei în noiembrie 1941 și plecând direct pe frontului de la Moscova (model Dragon nr. 6479 care este însă un tanc fabricat în anul 1942). Specific tancurilor tip Sormovo sunt barele din jurul turelei pentru ca infanteriștii din desant să se poată ține. La fel s-a întâmplat și cu uzina din Omsk, care a sistat producția de T-50, un tanc ușor, menit să-l înlocuiască pe demodatul T - 26 și a trecut la fabricarea lui T-34. Fiecare dintre tancurile T 34 produse în aceste uzine avea câteva mici modificări, bucuria modeliștilor.

La Nijnii Tagil s-a stabilit și principalul Birou de proiectare pentru T-34, condus de inginerul Morozov care avea ca principală sarcină găsirea soluțiilor pentru simplificarea producției în vederea creșterii acesteia. În afară de asta, proiectanții sovietici urmăreau trei elemente: puterea de foc, blindajul și mobilitate pentru care sacrificau totul. Astfel, tunului F-34 de 76,2 mm i s-au redus componentele de la 861 la 616, tancul era dotat numai cu un periscop în turelă, iar o serie de componente neesențiale au fost eliminate. Turela a început să fie turnată și nu sudată, procedeul fiind mai rapid. Singura uzină care a continuat să producă tancuri cu turelă sudată era cea din Stalingrad.

Modificările pot fi sesizate la macheta Dragon nr. 6418 a unui T 34/76 produs la uzina din Nijnii Tagil care are noua turelă, cea turnată (cast Turet). La sfârșitul anului 1941, din cauza lipsei cauciucului, au dispărut bandajele de cauciuc de la galeți, aceștia fiind produși numai din oțel. În teren accidentat tanchiștii sovietici erau supuși la un calvar în plus, amortizarea fiind groaznică. Odată cu reapariția acestei materii prime, s-a revenit la galeții originali, multe din tancuri având galeții amestecați, de obicei primul și ultimul fiind cu cauciuc.

Cea mai important realizare a inginerilor sovietici a fost reducerea timpului de producție pentru un T-34 de la 8000 de ore în 1941 la 3700 de ore în 1942. Spre deosebire de inginerii și muncitorii germani care lucrau sub amenințarea covorului de bombe anglo-americane, femeile, adolescenții și oamenii în vârstă care constituiau forța de muncă din uzinele sovietice erau scutiți de astfel de griji, bombardierele Luftwaffe nu puteau ajunge până dincolo de munții Urali.

Subiectul T-34 este abordat și de Zvezda, producătorul rus realizând o machetă acceptabilă (preluată și de alții). Pe piață se găsește kit-ul 3535, un model 1942 cu galeți de metal. Atenție, kit-ul 3585, tot cu galeți de metal este un model fabricat în iarna 1942-1943 și nu avea cum să fie prezent la Cotul Donului.

Deși în număr mic, la atacul împotriva trupelor române au participat și tancurile K.V. 1. Tot Tamiya a scos prima pe piață machete K.V. ului, chiar în același timp cu T-34/76. Cu un blindaj superior lui T-34 106 mm față de 80 mm K.V. 1 era, de departe, tancul cu cel mai gros blindaj folosit de beligeranți în 1942, dar foarte lent. Tunul era același ca cel de pe T 34/76. Producția acestui tanc a fost sistată în 1942, inginerii sovietici făcând eforturi pentru a-l înlocui cu o nouă variantă, cu un tun mai puternic și care să dezvolte o viteză mai apropiată de 40 km/h. Dragonul nu a abordat această machetă, în schimb un alt producător din China, Trumpeter a scos pe piață atât machete lui KV-1, cât și variantele din 1941 și 1942.

Din relatările ziariștilor occidental, care au fost prezenți pe frontul Donului însoțind trupele sovietice, rezultă că pe câmpul de luptă ar fi văzut și câteva tancuri britanice Matilda. Aflate în număr destul de mare în cadrul brigăzilor de tancuri sovietice, acestea au fost aruncate în luptă în sectoare de front în care apărarea antitanc a inamicului era mai slabă. Apariția "bătrânei doamne" sau mai bine zis a "reginei deșertului" în stepa rusă nu a fost meteorică, britanicii, altruiști cum îi știm trimițând în Uniunea Sovietică aproape 1000 de Matilde.

Pe 11 octombrie 1941 convoiul PQ1, după ce evitase submarinele germane, debarca în portul Arhanghelsk 187 de Matilde, la timp pentru a participa la bătălia Moscovei.

Cu un blindaj redutabil (78 mm), dar cu o viteză maximă de numai 24 km/h, "bătrâna doamnă" își trăise momentele de glorie în deșertul libian împotriva blindatelor italiene. Apariția panzerelor lui Rommel în Nordul Africii a condus la pierderi catastrofale, britanicii înlocuind-o cu Sherman-uri. Dar la ruși mergea. De altfel, tanchiștii ruși o apreciau și se pare, destule Matilde au ajuns și în România, în vara lui '44.

Cu o siluetă inconfundabilă, lentă, dar majestoasă, regina deșertului a înfruntat și nămeții Rusiei. Matilda reloaded este o machetă superbă care păstrează multe din componentele apărute în urmă cu 40 de ani, fiind de apreciat munca celor de la Tamiya care au reușit să îmbine trecutul machetismului cu prezentul.

Dacă aveți una veche și una nouă puteți împăca și capra și varza. Una pentru Montgomery și una pentru Vatutin. Pentru că am tot vorbit și lăudat machetele Dragon ale lui T 34-76 să încercăm să prezentăm mai în amănunt două din kiturile acestui producător ce se găsesc pe piața din România. Kitul 6205 reprezintă un T 34/76 model 41, de început de război, iar kitul 6418 este al unui T 34/76 produs la sfârșitul anului 1941.

Kit-ul 6418 de la Dragon, al tancului 3476 care urmează să primească galeții de metal fără bandaje de cauciuc proveniți din kit-ul Zvezda nr. 3580, care mai poate fi găsit încă la Magazinul MODELISM. Galeții cu bandaje de cauciuc din kit-ul Dragon 6418, pot fi folosiți la tancul produs de Zvezda, care are și rulouri contra minelor.