Comandor (r) aviator Morariu I. Ioan
amplasament, în funcție de necesitățile momentului; în mod evident, așezarea tunurilor cal. 37 mm la provă, era o soluție care asigură o stabilitate mult mai bună în cazul navigației cu vele, decât plasarea acestora pe comandă.
Canoniera a suferit mai multe reparații capitale pe parcursul celor peste 45 de ani de serviciu. Prima a avut loc în anul 1893 fiind cauzată de infiltrațiile de apă de mare ce ajunseseră la un nivel alarmant. S-au păstrat puține fotografii, dar un element interesant este prezent în mai multe fotografii executate la mare distanță de timp unele de altele: o masă de lemn foarte utilă pentru acțiunea "sprit la bord". În fotografia din colecția arh. Dorin Paul Bucur o putem observa la provă; masa apare la pupă în imaginea de la 1913, (vezi foto pagina 18 jos).
Canoniera "Grivița" a fost una dintre cele mai longevive unități al flotei române. Inițial având misiunea de staționar, vasul a jucat un rol foarte important în pregătirea marinarilor români, atât civili cât și militari, până la sosirea bricului "Mircea". Este interesantă această simetrie a destinului navei: a început ca navă-școală și și-a încheiat cariera în flota română cu același rol. În prezent nu există o navă românească purtând acest nume, nava purtătoare de artilerie (NPA) "Grivița", construită în anii '80 ai secolului trecut, a fost deja casată. Sperăm că o viitoare navă a Marinei Militare Române să poarte acest nume.
Bibliografie: Continuarea în numărul viitor.
Negrescu Nicolae - "Istoria Marinei Române" - manuscris, 1906;
Negrescu Nicolae- "Comment on fit la guerre sur le Danube 1916-1918", Imprimeria națională, 1938;
Ionescu, Ion, Boranda Georgeta, Moșneagu Marian- "Noi contribuții la istoria Marinei Militare Române", Editura Muntenia & Leda Constanța, 2001;
Ionescu-Jonson, Nicolae - "Însemnările unui marinar", Editura de stat pentru literatură și artă, 1956;
Dragalina, Alexandru Virgil - "Escadrila de Nistru", Editura Militară, 2011;
Stănescu, Raymond, Crăciunoiu, Cristian - "Marina Română în Primul Război Mondial", Editura MODELISM, 2000;
Ministerul Apărării Naționale, Marele Stat Major, Serviciul Istoric - "România în Războiul Mondial 1916-1919", Imprimeria națională, 1936;
Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie militară - "Documente privind istoria militară a poporului român", Editura Militară;
Drăghicescu, Mihail - "Istoria Marinei Române";
Colecția revistei "Marina Română";
Colecția revistei "Modelism".
"Grivița" la Sulina, după 1888; tunurile cal. 37 mm sunt instalate pe comandă, (colecția C. Crăciunoiu). Retușul grosolan aparține fotografului local A.D.Xantopol.