Din păcate nu am găsit fotografii cu tunurile Krupp cal. 87mm, md. 1872 instalate la bordul canonierei GRIVIȚA, cu toate că au fost înlocuite abia în 1888. În "Istoria Marinei Române" Amiralului Nicolae Negrescu face referire la acestea, care la început erau singurul armament al canonierei.

De asemenea, în "Istoria Marinei Române" scrisă de C. Ciuchi este confirmată prezența pieselor de 87 mm; în plus se menționează că manevrarea lor se făcea cu ajutorul unor palancuri, iar pe valuri exista pericolul unor oscilații periculoase în cazul în care nu erau bine amarate. Nici căutările în documente turcești nu a dus la un rezultat favorabil (sperăm în apariția unor fotografii de la reduta Grivița în care să apară aceste tunuri).

În propunerea de reconstituire am plecat de la varianta folosită în aceeași perioadă, pentru același model de tunuri, pe canonierele britanice de pe Nil. Pivotul central permite un câmp de tragere larg și o utilizare simplă. Este posibil ca afetele originale să fi fost modificate sau reconstruite la Galați.

Artileriștii români erau familiarizați cu tunurile Krupp de diverse calibre, intens utilizate în războiul de la 1877. O parte din muniție provenea tot din captura de război, așa că s-a realizat o economie semnificativă de fonduri.

Completarea armamentului cu tunuri Hotchkiss cal. 37 mm s-a realizat în 1882 (sursa Am. Nicolae Negrescu) sau în 1883 (sursa Mihail Drăghicescu). Tun ușor de manevrat, cu o cadență teoretică de 43 lovituri/min. și o rază de acțiune de 1.800 m a fost o prezență constantă în flotele militare. Din fericire, se pot vedea și astăzi la Muzeul Marinei din Constanța și la Muzeul Militar Național câteva piese aproape complete.

La tunurile Krupp s-a renunțat în anul 1888, odată cu sosirea în țară a noilor unități navale, fiind înlocuit cu modernul Nordefelt, md. 1885, cal. 57 mm. Conceput pentru combaterea unităților rapide, având o cadență de tragere ridicată și o rază de acțiune de maximum 5500 m a fost folosit și ca tun AA în timpul Primului Război Mondial.

Comandor (r) aviator MORARIU I. IOAN

Morariu Ioan s-a născut la 02.11.1921, în comuna Turnu-Roșu, jud. Sibiu. După absolvirea, în anul 1942, a liceului "Gh.Lazăr" din Sibiu, s-a înscris la Școala de Ofițeri de Aviație de la Cotroceni pe care, la 15.04.1944, a promovat-o cu gradul de sublocotenet.

În anii 1945-1946, la Centrul de pilotaj de la Turda, a urmat un curs de pregătire în zbor pe avioanele de luptă, obținând brevetul de pilot pe avionul I.A.R-39, iar în anii 1948-1949, a frecventat și cursurile Centrului militar de educație fizică din București, calificându-se și ca ofițer cu pregătire fizică.

Din septembrie 1946 până în anul 1949, Morariu a fost încadrat șef de Secție elevi precum și Ofițer cu pregătirea fizică la Școala de Ofițeri Naviganți Aviație de la Sibiu. În același timp, ca instructor de zbor, în vara anului 1948, pe aerodromul de la Tecuci, Morariu a zburat cu elevii Școlii de Ofițeri Aviație.

În primăvara anului 1950, prin cumul de funcție, timp de cca. două luni, a fost însărcinat și cu comanda escadrilei anului întâi elevi ai Școlii de Ofițeri Naviganți de Aviație (promoția anului 1951) pentru ca în luna martie a aceluiași an, să fie mutat la Turda, numit comandant de escadrilă la Regimentul 5 Aviație Cercetare, iar în luna mai să fie din nou mutat, încredințându-i-se comanda Escadrilei independente de Hidroaviație de la Mamaia.

În luna iunie 1953, lui Morariu i s-a încredințat comanda Regimentului 190 Bombardament de la Brașov pentru ca, succesiv, până în decembrie 1954, să îndeplinească funcțiile de comandant al Regimentului 282 Bombardament (mutat de la Brașov la Clinceni) și de comandant al Regimentului 238 Cercetare de la Târgșor din județul Prahova.

În perioada 1 decembrie 1953 la 30 septembrie 1954, Morariu Ioan a urmat și promovat Cursul academic superior de perfecționare pentru comandanți și șefi de stat major din cadrul Academiei Militare de la București.

Din ianuarie 1955, Morariu a reajuns la comanda Regimentului 282 Bombardament, pentru prima oară dotat cu avioane bimotoare reactive de bombardament și cercetare, de tipul Iliușin (IL-28).

În anul 1958, Regimentul 282 Bombardament a fost transformat în Escadrila 38 Aviație Cercetare, Morariu (avansat în anul următor la gradul de Comandor aviator) rămânând comandantul acestei escadrile independente.

Din aprilie 1961 până în luna mai 1964, comandorul aviator Morariu Ioan a fost comandantul Escadrilei 203 Transport (escadrilă prezidențială) din Regimentul 99 Aviație Transport de la Otopeni, iar până în anul 1968, navigatorul șef al aceluiași regiment.

Detașat la Aviația Civilă, din luna mai 1968 până în decembrie 1972, Morariu a îndeplinit funcția de instructor de zbor și pilot șef la Centrul de Instruire a Personalului din Aviația Civilă (CIPA), totodată fiind și pilot recepționer pentru avioanele IL-14, ieșite din reparații de la Fabrica de avioane din București.

Deși pensionat la 01.01.1973, până în anul 1977, Morariu și-a continuat activitatea de instruire a personalului aeronautic din cadrul CIPA.

Morariu Ioan a zburat 13 tipuri de avioane cu un număr de 7.739 ore de zbor și 13.727 aterizări, deținând brevetele corespunzătoare de pilot militar, pilot de linie aeriană, brevetul de aptitudine și licența de zbor ca pilot profesionist de primă clasă.

Pentru meritele sale, Morariu a fost distins cu mai multe ordine, diplome și medalii, între care și Ordinul "Steaua R.S. România, clasa a V-a.

În anul 1971, pentru 1.000.000 km parcurși în zbor în transporturile aeriene, Morariu Ioan a fost distins cu insigna și "Diploma de Onoare" a Departamentului Aviației Civile.

Totodată, comandorul Morariu Ioan a desfășurat și o largă activitate propagandistică, atât prin publicarea mai multor articole privind aviația română cât și în calitate de coautor (cu comandorul aviator Pruia Aurel) al lucrării document "Un secol de aeronautică română", tipărită la editura Sylvi din București, în anul 1999.

După anul 1990, ca membru al filialei ARPIA (Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aviației) din București, timp de mai mulți ani, Morariu Ioan a fost secretarul acesteia.

La 29 noiembrie 2005, după o grea suferință, cel ce a fost comandorul aviator Morariu Ioan a încetat din viață, alăturându-se foștilor camarazi și elevi din Flotila din Cer.